Tag Archives: suferinta

Documentar Sfintii Inchisorilor

Standard

 

Citeste si

Epilogul lui Ianolide

Azi pacatul este o moda

Sa nu judecam!

Pr. Sofian Boghiu despre Maica Domnului

De ce se construiesc biserici in locul spitalelor, scolilor, gradinitelor sau caminelor?

Convorbiri cu Parintele Petroniu Tanase

Satanismul muzicii rock

 

Advertisements

Rabdarea

Standard

Răbdarea este mai bună decât înţelepciunea; un dram de răbdare face mai mult decât un kilogram de pricepere. Toţi oamenii laudă răbdarea, dar foarte puţini dau dovadă de ea în viaţă; ea este o doctorie bună pentru orice boală; o laudă până şi femeile bătrâne, dar nu în orice grădină cresc ierburile din care se plămădeşte ea. Când carnea şi oasele ne sunt pline de dureri şi suferinţe, atunci este tot atât de firesc să cârtim şi să ne văităm, cum este firesc pentru cal să dea din cap când îl chinuie muştele sau cum este firesc pentru o roată să facă hodoronc-tronc atunci când i-a căzut o spiţă.

Dar nu ce este firesc trebuie să fie regula de purtare a creştinului, pentru că atunci la ce mai este bună credinţa lui? Dacă un soldat nu luptă mai bine ca un argat, atunci jos cu uniforma lui! De la un măr aşteptăm mai mult rod ca de la un mărăcine şi chiar avem acest drept.

Ucenicii unui Mântuitor plin de răbdare trebuie să fie şi ei foarte răbdători. „Muşcaţi buzele şi rabdă” este sfatul din vremea de demult; dar a „cânta şi răbda” este cu mult mai bine. Şi de ce nu? La urma urmei, când ne gândim ce rele fiinţe suntem, prea puţine sunt loviturile pe care le primim şi chiar dacă ne doare puţin, trece! O durere, care a trecut, ajunge o bucurie şi aduce o învăţătură de minte. N-ar trebui să ne temem să ne coborâm în Egipt, dacă ştim că de acolo vom ieşi cu podoabe de aur şi de argint.

Oamenii nerăbdători îşi udă mereu nefericirea lor şi-şi alungă singuri mângâierea. Suferinţele sunt musafiri care nu fac să fie şi poftiţi; însă cei ce cârtesc, le trimit singuri căruţa ca să-i aducă în casa lor. Mulţi oameni se nasc ţipând, trăiesc tânguindu-se şi mor dezamăgiţi; ei mestecă mereu în gură hapul amar de care nici n-ar şti măcar că este amar, dacă, având pricepere, l-ar înghiţi odată într-un pahar de răbdare şi apă. Ei socotesc uşoară greutatea oricărui alt om, pe când aripile lor li se par grele ca plumbul; după părerea lor, ei totdeauna sunt rău trataţi; peste nimeni nu dă nenorocirea aşa de des ca peste ei; zăpada cea mai groasă la uşa lor cade şi grindina deasă mai mult în fereastra lor bate; şi totuşi, dacă adevărul ar ieşi la iveală, s-ar vedea atunci că răul a fost mai mult în închipuirea lor decât în realitate. Mulţi oameni ar fie foarte fericiţi dacă ar putea să vadă lucrul acesta. O bucăţică din acea plantă numită mulţumire, pusă în cea mai slabă ciorbă, ar face-o să aibă gustul fripturii regelui. Ion Plugarul are în grădina lui această plantă, însă în iarna din urmă a suferit aşa de greu că, din nefericire, nu poate să dea şi vecinilor săi o crăcuţă din ea; de aceea, ei ar face mai bine să asculte ce se spune clar în Evanghelia după Matei (25:9) şi să se ducă ei înşişi la cei ce vând şi să-şi cumpere. Harul este ogorul pe care îi merge bine acestei plante, însă trebuie mereu udată din izvorul îndurării.

A fi sărac nu este totdeauna un lucru plăcut; sunt însă pe lume şi alte lucruri mai rele decât sărăcia. Ghetele mici te strâng, dar nu strâng aşa de tare când piciorul este mic; şi dacă avem mijloace puţine, atunci este bine şi foarte cuminte să avem şi pretenţii puţine.

A fi om sărac nu este o ruşine; a fi însă mulţumit cu sărăcia ta este o ruşine. Într-unele lucruri, săracilor le merge mai bine ca bogaţilor, fiindcă, dacă un sărac îşi caută hrană pentru foamea lui, poate să-şi ajungă mai bine ţinta, decât bogatul care îşi caută foame pentru hrana lui. Masa săracului este pusă mai repede, iar munca îl scuteşte de cheltuiala cu sosuri. Cei mai buni doctori sunt: Doctorul Cumpătare, Doctorul Linişte şi Doctorul Voie-Bună; şi sunt destui plugari evlavioşi care au fericirea să fie serviţi la masă de toţi aceşti trei domni. Bogăţia te face să ai toane, dar foamea nu caută vină bucătarului. Munca aspră aduce sănătate, iar un dram de sănătate face cât un sac de diamante. Nu cât de mult avem, ci cât de mult gustăm din ce avem, iată în ce se cuprinde fericirea noastră!

Într-o lingură de zahăr este mai multă dulceaţă decât într-un butoi cu oţet. Nu mulţimea bunurilor, ci binecuvântarea lui Dumnezeu în ce avem, iată ce te face în adevăr bogat. Cojile de la un măr dulce sunt mai bune decât un întreg măr pădureţ. Un prânz cu verdeţuri şi pace este mai bun decât un bou îngrăşat şi ură. „Este mai bine puţin cu teamă de Domnul, decât o comoară mare cu tulburare.” Puţine lemne ajung ca să-mi încălzesc o sobă mică; de ce dar să mă plâng că nu am toate pădurile?

Când vin suferinţele, nu este de nici un folos să cârteşti împotriva lui Dumnezeu în inima ta; aceasta ar însemna să loveşti singur cu piciorul în ţepuş şi să ţi-l răneşti. Copacii se îndoaie în bătaia vântului, şi aşa ar trebui să facem şi noi. De câte ori zbiară oaia, de atâtea ori pierde o gură de nutreţ: şi de câte ori ne plângem, tot de atâtea ori pierdem o binecuvântare. A cârti este o meserie rea şi proastă şi nu aduce nimănui nici un folos, însă răbdarea are o mână de aur. În curând relele vor trece. După ploaie vine şi soare; ciorile negre au aripi; iarna se schimbă în primăvară şi noaptea în zi. Şi chiar dacă vântul bate cu putere, în cele din urmă tot se va opri.

Dacă s-a închis o uşa, Dumnezeu va deschide alta. Dacă pe un ogor nu creşte mazărea, va creşte poate, fasolea; dacă o cloşcă îşi părăseşte ouăle, se va găsi o alta care să le clocească pe toate ale ei; toate lucrurile au şi o parte luminoasă, iar bunul Dumnezeu este pe toate părţile!

În cel mai rău potop de necazuri, este pe undeva şi un loc uscat, în care mulţumirea poate să-şi pună sigur piciorul; şi chiar de n-ar fi un astfel de loc, mulţumirea tot ar învăţa să înoate.

„Prietenilor, să dăm fuga la răbdare şi la apă”, ziceau cei vechi, „ca nu cumva să vină peste noi frigurile cârtirilor şi să molipsim şi pe alţii cu această boală, criticând căile lui Dumnezeu!”

Cel mai bun leac în suferinţe este să ne lăsăm cu încredere în voia lui Dumnezeu. Ce nu poţi să vindeci, trebuie să suferi. Şi dacă nu avem să mâncăm slănină de porc, să mulţumim lui Dumnezeu că mai avem câteva căpăţâni de varză. „Trebuie” este poate o nucă tare, dar are miez dulce.

„Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu!” (Romani 8:28). Tot ce cade din cer este, mai curând sau mai târziu, spre binele pământului.

Ce vine de la Dumnezeu este totdeauna o binecuvântare, chiar dacă este o nuia. Din fire, suferinţele ne plac tot atât de puţin cât de puţin îi place şoarecelui să se împrietenească cu pisica; şi totuşi, prin har, Pavel a ajuns să se laude şi cu necazurile lui. Pagubele şi crucile sunt grele de purtat; dar, dacă inimile noastre sunt sincere înaintea lui Dumnezeu, este minunat să vezi cât de uşor ajunge jugul lor. La slavă trebuie să intram pe calea crucii şi a lacrimilor şi, fiindcă nu ne este îngăduit să mergem în cer într-un pat de puf, să nu ne mirăm dacă adeseori găsim calea aspră, cum au găsit-o şi cei dinaintea noastră.

Totul este bun când se sfârşeşte bine; de aceea, să arăm pământul cel mai tare cu gândul la snopii de la seceriş; şi dacă alţii cârtesc la un astfel de lucru, noi să învăţăm să şi cântăm.

O avuţie care nu se poate pierde

Dă-mi o mare sumă de bani; o lovitură a soartei poate să-mi ia totul. Dă-mi însă o credinţă tare în cuvântul: „Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic” şi atunci toate sunt bune, iar eu sunt bogat pentru toată viaţa. Această avuţie nu pot s-o pierd nici odată. Eu ţin această arvună sigură, această chezăşie: „Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic.”

Suferinţe fără rost

Cei mai nefericiţi oameni sunt aceia care mereu se îngrijorează. Voi, care vă temeţi aşa de mult de ceea ce poate să aducă ziua de mâine, încât nu puteţi să vă bucuraţi de ziua de astăzi; voi, care sunteţi porniţi să socotiţi orice stea drept o cometă şi sub fiecare colină să vedeţi un vulcan; voi, care vă gândiţi mai mult la petele din soare decât la soarele însuşi şi care vă mâhniţi de o foaie uscată mai mult decât vă bucuraţi de frunzişul verde al unei păduri întregi; voi, care trăiţi mai mult în suferinţele voastre decât în bucuriile voastre, voi alcătuiţi o ceată de oameni nefericiţi.

Lasă pe Dumnezeu să poarte de grijă!

Aruncă nevoile şi grijile tale acolo unde ai aruncat şi păcatele tale: în adâncul mării. Nu lăsa niciodată ca o nevoie său o grijă să apese măcar o oră pe inima ta, fără să spui plângerea ta Tatălui Ceresc. Cel dintâi lucru pe care trebuie să-l faci când vine nevoia, este să i-o spui Lui. Cu cât zăboveşti mai mult să faci lucrul acesta, cu atât mai mult ţi se tulbură pacea.

 Citeste si

De ce se construiesc biserici in locul spitalelor, scolilor, gradinitelor sau caminelor?

Comunicarea prin tacere

Existenta lui Dumnezeu

Deznadejdea omului apasat de pacate

Milostenie

Atitudinea in fata mortii

De ce ingaduie Dumnezeu suferinta?

Standard

Pentru ce este atata suferinta pe pamant?

Zice dreptul Iov: ” Omul este nascut pentru suferinta ” (Iov 5, 7). Iar Sfantul Pavel zice ca ” toate fapturile sunt in suferinta ” (Romani 8, 21). Suferintele din lume sunt urmare a caderii omului din rai ( Facere 3,16). Suferintele sunt urmari ale pacatului (Iov 4, 8; Psalm 7, 14-16; Pilde 22, 8; Ieremia 4, 18). Suferintele sunt pedepse pentru pacate (Levitic 26, 24-28; 2 Regi 7, 14). Dar de vom primi toate suferintele cu rabdare si multumire, ne vor aduce mare folos duhovnicesc, spre mantuirea sufletului. In general, vedem ca cu cat se inmultesc pacatele si rautatile in lume, cu atat se inmultesc suferintele, adica foametea, cutremurele, razboaiele, bolile de tot felul si moartea. Grija noastra, a crestinilor, este sa parasim pacatele, sa ne impacam mereu cu Dumnezeu si sa avem frica de Dumnezeu, smerenie si rabdare si atunci toate suferintele noastre se vor imputna si ne vor fi de mare folos spre mantuire.

Suferinta este o arvuna a muncilor vesnice sau o ispasire a pacatelor? Care este ratiunea si scopul suferintei?

Scopul suferintei pentru crestini este unul singur: ispasirea pacatelor pe pamant prin tot felul de boli, necazuri si dureri, spre curatirea si mantuirea sufletului. Pentru cei rai care nu voiesc sa se indrepteze, sa se pocaiasca, suferinta de pe pamant ramane ca o arvuna a suferintelor celor vesnice. Iar pentru cei ce primesc suferinta cu rabdare si cu multumire de la Dumnezeu si se intorc la pocainta, suferinta, de orice fel ar fi, este cea mai buna cale de indreptare si ispasire a pacatelor, izbavindu-i prin aceasta de chinurile cele vesnice.

Noi vedem ca cei care sufera mai mult pe pamant, sunt mai impacati cu constiinta, mai buni, mai tari in ispite, mai aproape de Dumnezeu si se mantuiesc mai usor, precum dreptul Iov, saracul Lazar, Sfintii Apostoli, mucenicii, cuviosii si atatia altii. Iar cei care traiesc bine, sunt sanatosi, au averi si tot ce doresc pe pamant, sunt de obicei slabi in credinta, nemilostivi, tirani, lacomi, egoisti, se tem de moarte si mor in pacate grele, spre osanda vesnica.

Suferinta ne este randuita de sus spre mantuire, spre iertarea pacatelor si spre crestere duhovniceasca, numai daca o primim cu multumire, ca din mana lui Dumnezeu, precum spune si proorocul David: ” Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat ” (Psalm 22, 5). Deci, toiagul si varga suferintei, pe cei buni si credinciosi ii mangaie, ii sporeste in fapte bune, ii curateste de pacate si-i invredniceste de mai mare cununa si rasplata in cer. Iar pentru cei rai, toiagul suferintei este chemare de pocainta, este pedeapsa peste pedeapsa si frau in gura, pentru ca nu voiesc sa se apropie de Domnul (Psalm 31, 10).

Cum trebuie sa rabdam boala, nedreptatea, ocara, saracia si orice fel de suferinte pe pamant?

Mai intai sa avem credinta ca suferinta, de orice fel ar fi ea, ne este randuita de Dumnezeu, Tatal nostru cel ceresc, spre mantuire, iar nu spre osanda vesnica. Apoi, s-o primim cu rabdare si multumire. Iar rabdarea noastra trebuie sa fie insotita de cuviosie si infranare (2 Petru 1, 6-7); sa fie insotita de bucurie (Coloseni 1, 11)si de nadejde. Rabdarea in suferinta sporeste in noi prin rugaciune, prin spovedanie si Sfanta Impartasanie; prin citirea cartilor sfinte, prin cugetarea la patimile Domnului nostru Iisus Hristos si ale tuturor sfintilor Lui; prin cercetarea celor ce sunt in suferinte mai grele decat ale noastre si prin cugetarea la fericirea vesnica in rai. Pentru ca alta cale de mantuire nu este decat numai prin cruce, prin suferinta, prin rabdare si jertfa, precum spune Mantuitorul ” Intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre ” (Luca 21, 19). ” Cel ce va rabda pana in sfarsit acela se va mantui ” (Matei 24, 13).

Din ce pricini sufera copiii nevinovati? Ce pacate ispasesc ei?

Citim la Iesire: ” Dumnezeu este ravnitor. El rasplateste pacatele parintilor in fiii lor pana la al treilea si chiar al patrulea neam ” ( Iesire 20, 5). Si iarasi: ” Dumnezeu aduce faradelegile parintilor peste fii, si peste fiii fiilor, pana la al treilea si al patrulea neam ” (Iesire 34, 7; Deuteronom 5, 9; Psalm 36, 28;108, 13; Isaia 14, 21). Marele prooroc Ieremia zice: ” Tu arati mila la mii si pentru faradelegile parintilor rasplatesti in sanul copiilor lor dupa ei ” ( Ieremia 32, 18; Numeri 14, 18; Iov 5, 4; 21, 19; Isaia 13, 16). Proorocul Isaia zice: ” Pregatiti macelul feciorilor din pricina faradelegilor parintilor lor (Isaia 14, 21).

Pr Cleopa Ilie

Citeste si

Taina Sfantului Maslu

Din minunile Sfantului Nectarie

Acatistul Sf. Nectarie de la Eghina

Maica Crinilor

Milostenie