Tag Archives: minune

Din minunile Sfantului Nectarie

Standard

Politistul

Domnul Alekos Lihnos era politist.  Binevoitor si serviabil, dar si cu un aer serios, dadea in fiecare dimineata  dispozitii celor ce se aflau in subordinea sa. Era o bucurie sa-l auzi vorbind.  Avea o voce frumoasa si cristalina.
Intr-o zi, insa, se simti in  vocea lui o schimbare. Ceva ca o mica stransoare parca il impiedica sa vorbeasca.  Pe zi ce trecea, gatul i se inchidea, iar vocea i se auzea din ce in ce mai  stins. Bietul om se ingrijora. Deja era ceva serios. Se duse la doctor, iar  acesta il examina si-l trimise de urgenta la Spitalul Crucii Rosii din  Atena – ceva grav trebuie sa-i fi gasit doctorul, ceva care depasea mijloacele  sale. Cand a ajuns la spital, doctorul Ianovici i-a descoperit o tumoare la gat.
“  – Domnule Lihnos, trebuie  sa va operam ca sa scoatem tumoarea.”
Operatie de cancer la gat !… Toata  familia se tulbura. Vai, Doamne, operatie de cancer la gat… Se stransera cu  totii acasa si incepura sa se roage lui Dumnezeu, de la care de multe ori primisera  ajutor, dupa care hotarara sa mearga la un chirurg faimos care taie cancerul cu  cutitul Sfantului Duh –  la Sfantul  Nectarie. Pornira asadar spre Pireu, de unde luara vaporul ce mergea la Eghina.  In doua ore au ajuns la manastire. S-au dus si s-au inchinat la moastele  Sfantului care ii privea bland din icoana, dupa care au mers la Sfanta  Liturghie. S-au rugat cu totii cu evlavie pentru ca Sfantul Nectarie sa-si  reverse darul sau asupra lor. Dupa slujba, se apropiara sa sarute sfanta racla.
I-au deschis portita raclei,  moment in care de la sfintele moaste a iesit ca o boare fina. S-au cutremurat  de emotie.
” – Minune! “,  au strigat cei de fata.
Era o minune. Sfântul Nectarie  era printre ei. S-au apropiat si au sarutat sfânta racla cu buze tremurânde. Apoi  au plecat plini de emotie. O liniste sfânta si dulce le inundase sufletul si  trupul, le infrumusetase chipul si le facuse mersul sprinten. Au iesit din manastire  si au plecat spre port. Toate in jur si inlauntrul lor erau frumoase. O  adevarata inchipuire a raiului. Au intrat apoi in vaporul care, ca o lebada  alba ce strapungea apele albastre, i-a dus inapoi la Pireu.
Si cancerul? Unde-i cancerul? Nici urmã  de el. Abia Ia Pireu emotia le-a slobozit limbile.
” – Binecuvântat sa fie Domnul  intru sfintii Sai !”, a spus atunci politistul cu voce frumoasä, curata,  cristalina, la fel ca mai inainte. Tumoarea disparuse. Insa când anume sau  cum… numai Dumnezeu stie.
In toata Scoala de Ofiteri,  unde sa tot fi fost aliniati sub cerul liber trei-cinci sute de barbati ca  brazii, rasuna acum din nou vocea puternica si impunatoare a politistului, ca o  voce de arhanghel:
” – Atentiune! Privirea catre rasarit! Descoperiti-va  capetele! ”
Vreti sa-l ascultati vorbind si  dumneavoastra, iubitii mei cititori? Locuieste pe strada Eghinis 81, Kipseli,  Atena 811. Numarul sau de telefon este 834 .672.

Sf. Nectarie, sfantul iubirii

Citeste si

Acatistul Sf. Nectarie de la Eghina

Preacuviosul Ioan cel nou de la Neamţ (Hozevitul) cinstit de Biserica pe 5 august

Prodromita

Balada Sfintilor Martiri Brancoveni

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Psalmul 135 – Simonos Petras, Sf. Munte Athos

Practici necanonice in Biserica Ortodoxa

Standard

– deschiderea cartii (sau a Pravilei sau a Psaltirii sau a Sfintei Evanghelii, uneori la sfârsitul Sfântului Maslu) pentru a iscodi viitorul, urmata de tâlcuirea fragmentului de text ce cade mai întâi sub ochii „credinciosului”, care eventual a tinut trei zile de post negru;

– împartirea de particele (miride) luate de pe Sfântul Disc si date „credinciosului” cu mentiunea ca „ele sunt mai mari în sfintenie decât aghiazma si anafura si se iau dupa o zi de post total” (de unde inventia asta?);

– oficierea unor „rugaciuni si slujbe speciale” pentru cei care s-au sinucis, pentru cei morti în erezie, pentru pruncii avortati, lucru neadmis de Biserica;

– omiterea exorcismelor de la Botez;

– savarsirea, din comoditate a Tainei Botezului numai prin stropire sau turnare;

– rebotezarea celor bolnavi de epilepsie sau a copiilor „pentru a se alunga raul din om si casa” sau scoaterea copilului din casa printr-un geam spart, dându-i un alt nume;

– „botezul” mortilor sau al unor papusi sau cârpe pe 7 ianuarie în locul copiilor avortati care-si „primesc” un nume fictiv de Ion-Ioana (aceasta inventie este opera „babelor” care descânta si ghicesc pe la tara, inventie preluata si de unii „popi mincinosi” care câstiga bine de pe urma ei); cei ce fac un lucru ca acesta sunt aspru mustrati de catre Biserica, prin Canonul 47 al Sfintilor Apostoli, „ca unii ce-si bat joc de crucea si moartea Domnului” (practica aceasta este un adevarat sacrilegiu adus Tainei Botezului);

– savârsirea Spovedaniei în grup la adulti, uneori rostindu-se doar dezlegarea cea mare, urmata chiar de Sfânta împartasanie, fara nici un canon dat cuiva, desi unii dintre ei nu s-au spovedit niciodata în viata;

– savârsirea marturisirii pacatelor în fata icoanei Mântuitorului, fara preot, acesta citind doar dezlegarea finala;

– folosirea doar a epitrahilului la Proscomidie, la Botez sau la Spovedanie de catre preotul duhovnic (lucru contrar rânduielii din Aghiazmatar, care specifica limpede ca fiind obligatorie îmbracarea felonului, ca la orice Sfânta Taina);

– împartasirea cu Sfintele Taine a celor ce sunt în coma sau în agonie sau tocmai au murit (un adevarat sacrilegiu împotriva Sfântului Trup si Sânge al Mântuitorului Hristos);

– atingerea si pastrarea (40 de zile) pe sub Sfânta Masa a unor fotografii, acte, haine si obiecte ca „sa se sfinteasca”;

– pasirea cu Cinstitele Daruri peste oameni si haine (lucru riscant pentru slujitor si generator de dezordine între credinciosi);

– atingerea capetelor credinciosilor cu Sfântul Potir de catre preotul slujitor (din nou riscul e foarte mare) pentru „a li se ierta pacatele”;

– abuzul de pomeniri la Vohodul mare;

– calcarea oamenilor cu picioarele pentru „a scoate diavolii din ei”;

– citirea mai deasa (chiar de câteva ori pe zi) a Molitvelor Sfântului Vasile cel Mare si a unor exorcisme apocrife (suspect este ca în acestea se pomeneste mai des numele vrajmasului decât al Mântuitorului, iar unii credinciosi evita Taina Spovedaniei);

– miruirea fotografiilor pentru „a le merge bine” celor din fotografii;

– împartirea de tamâie sau cenusa din cadelnita pentru a fi consumate de credinciosi prin mâncare, câteva zile consecutive (riscul intoxicarii este evident);

– oficierea unor „slujbe speciale” de „dezlegat (si spalat) cununiile si vrajile”;

– înmormântarea seaca (fara mort);

– condensarea pentru aceeasi persoana a 2 sau 3 slujbe de pomenire a mortilor într-un singur parastas;

– deschiderea bisericii dimineata de catre unii tineri si tinere pentru grabirea casatoriei;

– punerea busuiocului sub perna fetei, ca sa i se descopere ursitul în vis;

– încurajarea unor forme de evlavie catolica: invocarea lui Anton de Padova, postul în ziua de marti (chiar de 9 ori consecutiv) mai ales pentru maritisul fetelor, folosirea de statui si tablouri religioase necanonice;

– acceptarea si încurajarea unor dialoguri cu duhuri, a unor vedenii si vise profetice si chiar recomandarea pelerinajelor în locuri „speciale”;

– acreditarea în biserica a gruparilor de elita religioasa;

– acceptarea si încurajarea doctrinelor sincretiste si practicilor de vrajitorie, radiestezie, bioenergie, yoga, parapsihologic, masonerie, astrologie, zodiace, ghicit;

– promovarea unor învataturi si practici noi legate de isihasm straine de traditia filocalica si chiar profanatoare a ei; aceste noi „proceduri” de isihasm fac casa buna cu pagânismele orientale;

– folosirea si purtarea carticelelor apocrife ca Visul Maicii Domnului, Epistolia si Talismanul Domnului, Evanghelia dupa Toma s.a.;

– punerea de bani în cristelnita (chipurile ca sa aiba noul-nascut spor la bani);

– tinerea în mâna a mai multor lumânari la Sfânta împartasanie (chipurile pentru cei morti neîmpartasiti);

– daruirea unui cocos preotului slujitor în noaptea de înviere (chipurile pentru cei morti „nespovediti, neîmpartasiti, fara lumânare”);

– aprinderea a 7, 9, 12, 33 de lumânari în forma de cruce si lasate sa arda în 4 reprize (câte un sfert de lumânare de fiecare data), separate prin câte 10 matanii, ultima repriza, obligatorie, fiind la ora 12 noaptea, chipurile pentru îndeplinirea dorintelor (de parca Dumnezeu ar fi obligat sa-ti îndeplineasca dorinta în urma acestui ritual fixist);

– savârsirea unor „rugaciuni de blestem” (nu de îmblânzire) a dusmanilor, uneori tinând o lumânare cu flacara în jos;

– darea în aceeasi dimineata, personal, a 9 pomelnice la 9 biserici, în timpul Sfintei Liturghii;

– folosirea unor obiecte bisericesti sau a unor parti din ele în practicile vrajitoresti;

Ieromonah Adrian Fageteanu & Ieromonah Mihail Stanciu, De ce cauta omul contemporan semne, minuni si vindecari paranormale?

Citeste si

Cum stam in biserica

Ortodoxia

Lavra Poceaev

Despre vise

Atitudinea in fata mortii