Tag Archives: moarte

Raiul si Iadul

Standard

Ce este raiul? Unde se află el? Este raiul un loc? Se află acesta „sus”?

Aşa cum se întâmplă şi cu toate problemele privitoare la viaţa după moarte, nu ar trebui să punem asemenea întrebări din simplă iscodire, ci numai pentru a pricepe mai bine învăţătura despre acest subiect, pe care ne-a împărtăşit-o Biserica. Şi pentru a scăpa de întunecimea pe care o pot pricinui ideile moderne şi unele experienţe mediumnice chiar şi creştinilor ortodocşi.

Se întâmplă astfel că problema „localizării” raiului (şi iadului) este înţeleasă greşit în foarte mare măsură în vremurile moderne. Doar cu câţiva ani în urmă, dictatorul sovietic Hrusciov râdea de oamenii religioşi, care încă mai credeau în rai, căci el trimisese „cosmonauţi” în spaţiu şi aceia nu l-au văzut.

De bună seamă, nici un creştin care are dreaptă judecată, nu crede în strâmbătura ateistă a unui rai „în cer”, deşi sunt unii protestanţi necunoscători, care aşezau raiul într-o galaxie sau constelaţie îndepărtată. Întreaga lume văzută este căzută şi stricată, şi nu se află nici un loc în ea pentru raiul cel nevăzut al lui Dumnezeu, care este un adevăr duhovnicesc iar nu material. Dar mulţi creştini, pentru a scăpa de batjocura necredincioşilor şi pentru a ocoli chiar şi cea mai mică întinare a vreunei concepţii materialiste, au ajuns la capătul opus şi spun că raiul nu se află „nicăieri”. Printre romano-catolici şi protestanţi există explicaţii nefireşti, care spun că raiul este „o stare nu un loc”, că „sus” este doar o metaforă, că Înălţarea lui Hristos (Luca 24, 50; Fapte 1, 9-11) nu a fost cu adevărat o „înălţare”, ci numai o schimbare de stare.

Urmarea unor asemenea explicaţii este că raiul şi iadul ajung nişte concepţii foarte nedesluşite şi fără limpezime, şi adevăratul sens al lor începe să se piardă – cu urmări pierzătoare pentru viaţa creştină, căci acestea sunt tocmai adevărurile către care se călăuzeşte întreaga noastră viaţă pământească.

Toate aceste lămuriri, potrivit episcopului Ignatie Brianceaninov, se bazează pe ideea neadevărată a filosofului modern Descartes, că tot ceea ce nu este material este „spirit pur” şi nu este mărginit de timp şi spaţiu. Aceasta nu este învăţătura Bisericii Ortodoxe. Episcopul Ignatie scrie: „Închipuirea lui Descartes cu privire la libertatea duhurilor în spaţiu şi timp este o prostie hotărâtă. Tot ceea ce este mărginit depinde de spaţiu în mod necesar” (vol. III, pag. 312). „Numeroasele citate pe care le-am dat mai sus din cărţile de cult şi lucrările Părinţilor Bisericii Ortodoxe, hotărăsc cu deplină mulţumire problema localizării raiului şi iadului … Cu câtă claritate arată învăţătura Bisericii Ortodoxe de Răsărit că localizarea raiului este în cer, iar localizarea iadului este în măruntaiele pământului ” (vol. III, pag. 308-309); sublinierea aparţine Episcopului Ignatie. Vom arăta aici numai cum trebuie tâlcuită această învăţătură.

De bună seamă că este adevărat, după cum arată numeroasele citate ale Episcopului Ignatie, că toate izvoarele ortodoxe – Sfânta Scriptură, sfintele slujbe, Vieţile sfinţilor, scrierile Sfinţilor Părinţi – vorbesc despre rai şi cer ca fiind „sus” şi despre iad ca fiind „jos”, sub pământ. Şi este, de asemenea, adevărat faptul că, întrucât îngerii şi sufletele sunt mărginite în spaţiu (după cum am văzut în capitolul de mai sus, „Învăţătura ortodoxă despre îngeri”), acestea toate trebuie să se afle pururea într-un loc oarecare – fie în rai, în iad ori pe pământ. Am citat deja învăţătura Sfântului Ioan Damaschin că atunci „când îngerii se află în cer, nu se află pe pământ, şi când sunt trimişi de Dumnezeu pe pământ, aceştia nu rămân în cer” (Expunere adevărată a credinţei ortodoxe, II, 3, pag. 206), care este aceeaşi învăţătură prezentată mai înainte de Sf. Vasile cel Mare (Despre Duhul Sfânt, cap. 23), Sf. Grigorie Teologul (Învăţături pilduitoare la Cartea lui Iov , Cartea a II-a, 3) şi de către toţi Părinţii Bisericii.

Prin urmare, raiul este cu adevărat un loc, şi acesta este cu adevărat sus din oricare loc de pe pământ, iar iadul este cu adevărat jos , în măruntaiele pământului; dar aceste locuri şi locuitorii lor nu pot fi văzuţi de oameni până când ochii lor duhovniceşti nu sunt deschişi, după cum am văzut mai înainte, cu privire la sălaşul din văzduh. Mai mult, aceste locuri nu se află între „hotarele” sistemului nostru spaţio-temporal: un avion de pasageri nu trece „în chip nevăzut” prin rai, nici un satelit pământesc prin cel de al treilea cer, nici sufletele nu pot să aştepte în iad până la Judecata de Apoi, ca să fie pregătite să ajungă pe pământ. Ele nu se află acolo, ci într-un loc de un fel deosebit, care începe chiar aici, dar se întinde într-o altă direcţie.

Sunt semne, sau cel puţin păreri, despre acest fel al adevărului chiar în experienţa acestei lumi, în fiecare zi. De pildă, existenţa vulcanilor şi a căldurii mari din centrul pământului este socotită de mulţi Sfinţi şi Părinţi ca un semn nemijlocit al existenţei iadului în măruntaiele pământului. De bună seamă, iadul nu este „material” în sensul în care curge lava de sub scoarţa pământului, care este materială. Se pare însă că este o „asemănare” între cele două lumi – întâi de toate, o asemănare se poate vedea chiar în firea omului, căruia îi stă în putinţă, în împrejurări oarecare, sau prin voia lui Dumnezeu să înţeleagă cele două feluri de realitate chiar în această viaţă. Oamenii de ştiinţă moderni au ajuns să recunoască faptul că ei nu mai sunt siguri de natura de bază a materiei şi de hotarele ei, şi nici unde se sfârşeşte aceasta şi unde începe realitatea „transcedentală”.

Numeroase întâmplări din Vieţile sfinţilor arată cum acel alt fel al spaţiului „pătrunde” în spaţiul „obişnuit” al acestei lumi. Adesea, de pildă, sufletul unui om care de-abia a murit este văzut ridicându-se la cer, ca atunci când Sf. Benedict a văzut sufletul Sf. Germanus de Capua ridicat la cer de îngeri într-o minge de foc (Sf. Grigorie, Dialoguri , II, 35), sau locuitorii din Afognak au văzut sufletul Sf. Gherman urcându-se într-un stâlp de foc, sau Cuviosul Filaret de Glinak a văzut sufletul Sf. Serafim de Sarov urcând. Proorocul Elisei l-a văzut pe Proorocul Ilie, cum a fost răpit la cer într-un car de foc (III Regi 2, 11). De asemenea, sufletele sunt văzute adesea trecând prin vămi; sunt astfel de împrejurări, mai ales în Viaţa Sf. Nifon de Constantia (23 decembrie) şi a Sf. Columba de Iona – unele dintre aceste întâmplări au fost citate în capitolul despre vămi. În Viaţa Cuviosului Teofil al Kievului, singurul martor al morţii unui om drept, a văzut cum atunci „ceva a străfulgerat în faţa lui şi un curent de aer rece i-a izbit faţa. Dimitrie a privit în sus cu uimire şi a împietrit. În chilie, plafonul a pornit să se ridice iar cerul albastru, ca şi cum şi-ar fi întins braţele, se pregătea să primească sufletul sfânt al celui drept care murea.”

Nu trebuie să iscodim, dincolo de cunoştinţele generale, că raiul şi iadul sunt cu adevărat „locuri”, dar nu locuri din lumea aceasta, din sistemul nostru spaţio-temporal. Aceste „locuri” sunt atât de deosebite de noţiunile noastre pământeşti de „loc”, că ne vom tulbura fără nădejde, dacă încercăm să reconstituim o „geografie” a lor. Unele Vieţi ale sfinţilor arată limpede că „cerurile” se află deasupra „raiului pământesc”; altele arată că sunt cel puţin „trei ceruri” – dar nu este de datoria noastră să aşezăm „hotarele” acestor locuri sau să încercăm să desluşim însuşirile lor. Prin Pronia lui Dumnezeu ne sunt dăruite asemenea descrieri pentru a ne însufleţi să luptăm ca să ajungem în aceste locuri, printr-o viaţă şi moarte creştină – iar nu pentru a ne folosi de chipuri de judecată lumească şi cunoştinţe care nu li se potrivesc. Sf. Ioan Gură de Aur ne aminteşte cu dreptate că trebuie să cercetăm în  chip potrivit cele ale raiului şi ale iadului: „Vă întrebaţi unde se află iadul; dar de ce trebuie să ştiţi voi asta? Voi trebuie să ştiţi că iadul există, nu unde se află el ascuns …. După părerea mea, iadul se află undeva în afara acestei lumi …. Nu trebuie să încercăm să aflăm unde se află iadul, ci cum să scăpăm de el” (Omilie la Romani 31, 3-4).

Nu ne este nouă dat să pricepem prea mult despre adevărul celeilalte lumi în această viaţă, deşi cunoaştem destule lucruri pentru a răspunde raţionaliştilor care spun că raiul şi iadul nu se află „nicăieri” şi de aceea nu există, pentru că oamenii nu le pot vedea. Aceste locuri se află cu adevărat „undeva”, şi unii locuitori de pe pământ au fost acolo şi s-au întors ca să povestească despre ele. Dar noi putem vedea aceste locuri când suntem în trup, mai mult prin credinţă decât prin cunoaştere. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu (I Cor. 13, 12).

 Pr. Serafim Rose, Sufletul dupa moarte

Citeste si

Realismul

Despre parastase, rugaciuni si viata dupa moarte

Parastasele, pomenirea mortilor in Biserica Ortodoxa

Drumul sufletului dupa moarte

Talharul de pe cruce

Atitudinea in fata mortii

Standard

Nu este usor de vorbit despre asta. Mai ales cand nu esti tu cel ce ai zilele numarate si realizezi ca sfarsitul este foarte aproape. Insa sunt lesne de observat doua mari tipologii comportamentale: tipologia omului disperat si in general neimpacat cu ideea mortii si tipologia persoanei care, paradoxal avand in vedere situatia in care se afla, este linistit si isi asteapta sfarsitul in rugaciune, pastrand nadejdea in mantuire.

Cum reusesc acesti oameni din a doua categorie (putini de altfel…) sa intampine moartea cu o asa seninatate? Pentru ca detin un echilibru intalnit numai la cei care in Iisus Hristos isi pun speranta, echilibru dobandit prin multa pocainta, rugaciune, spovedanie, impartasire si Taina Sfantului Maslu. In general acestia reprezinta paturi sociale diferite si au un nivel intelectual destul de variat. Insa ce-i leaga este dragostea fata de Dumnezeu, credinta in viata vesnica, nadejdea in mila si mantuirea lui Hristos, smerenia si pocainta. Nu e usor sa realizezi ca, de fapt, omul este neputincios fara ajutorul lui Dumnezeu. Insa ei stiu asta. Si mai stiu ca nimic nu e posibil pe lumea asta fara voia si ingaduinta Domului. Toate au o iconomie a lor si Dumnzeu stiu ce este cel mai bine pentru fiecare dintre ei.

Cei din prima categorie se incred prea mult in fortele proprii sau in cele ale altor oameni. Si nici macar in ceasul mortii nu reusesc sa lase deoparte mandria. Pentru acestia apropierea sfarsitului le creeaza o spaima nemaintalnita. Toata structura lor mentala se naruieste ca un castel de carti de joc. Raman goi sufleteste si neputinciosi in fata bolii. Dar nici atunci nu se intorc catre Dumnezeu. Eu personal nu stiu de ce sovaiesc. Poate o viata intreaga de necredinta si-a pus amprenta pe mintea respectiva. Cu toate ca realizeaza ca viata lor a fost o experienta pe care ar schimba-o daca ar fi sa o ia de capat, chiar daca sunt constienti ca o mare parte din timp si-au hranit sufletul cu iluzii si himere, tot nu se pot schimba. Constiinta lor iese din adancul sufletului de acolo de unde a fost ingropata si stiga din ce in ce mai tare catre cel care i-a dat “ignore” toata viata. Undeva in sufletul lor apar intrebari… Si daca exista Dumnezeu? Daca tot ce am auzit la habotnicii aia ortodocsi o fi adevarat? Panica care se instaureaza in inima lor e uriasa. Simt cu le fuge pamantul de sub picioare. Sunt inconjurati de familie si prieteni si totusi se simt mai singuri ca niciodata. Sfarsitul e aproape. Degeaba s-au rugat atatia pentru ei, degeaba s-au platit zeci si zeci de acatiste; daca Dumnezeu nu a auzit si rugaciunea lor personala toate au fost in zadar.

Vai de cei care pleaca catre vesnicie nepregatiti…

Citeste si

Despre smerenie si mantuire

Taina Sfantului Maslu

Drumul sufletului dupa moarte

Raiul si Iadul

Rugaciunea inimii

Departarea de lume

Zodiacul si ortodoxia

Parintele Arsenie Papacioc

Standard

A trecut de la viata materiala la viata vesnica la varsta de 97 de ani unul dintre stalpii credintei ortodoxe din Romania, parintele Arsenie Papacioc… Nu stiu ce mai poate fi zis, pentru noi credinciosii de rand pierderea este inestimabila. Cu totii ne-am fi dorit ca acest moment al mortii lui sa fie cat mai departe in viitor, dar inevitabilul s-a produs in ziua de 19 iulie 2011. Daca ar mai fi trait inca ceva vreme, sunt convins ca ne-ar fi calauzit in continuare cu sfaturile si povetele lui atat de valoroase. Dar se pare ca misiunea lui pe acest pamant s-a incheiat si Dumnezeu l-a chemat sa-i dea rasplata pentru o viata intreaga traita fara intinare si fara compromisuri de la drepta credinta. Chiar daca locul lasat gol de parintele Arsenie Papacioc nu poate fi umplut, noi am castigat un rugator in ceruri.

Pe de alta parte ma doare sufletul pentru ca usor, usor se sting reprezentantii unei generatii de adevarate nestemate spirituale care ne-au calauzit si ne-au indrumat prin sfaturile lor de peste 70 de ani. Se sting unul cate unul si noi ramanem de unii singuri, fara un far calauzitor, fara o voce cu greutate care sa opreasca sau macar sa tempereze valul de venin care este varsat impotriva bisericii ortodoxe si credintei noastre stramosesti.

Sa nu uitam niciodata atitudinea parintelui in privinta a doua mari chestiuni ce sunt de actualitate in zilele noastre: ecumenismul si documentele de identitate cu cip sau biometrice:

Despre ecumenism… „Sunt impotrivă! Pe viață și pe moarte împotrivă! Ce ecumenism?

Despre cipuri… „Mi-a placut raspunsul Patriarhului Greciei: miroase a 666 in ce fac astilalti. Raspunsul meu e asta: eu n-as primi asa ceva.”

Sfinte Parinte Arsenie Papacioc, roaga-te bunului Dumnezeu pentru poporul roman spre iertarea pacatelor noastre!

Citeste si

Pr. Arsenie Papacioc despre pasapoarte cu cip

Despre smerenie si mantuire

Despre casatorie

Yoga si Biserica Ortodoxa