Din minunile Sfantului Nectarie

Standard

Politistul

Domnul Alekos Lihnos era politist.  Binevoitor si serviabil, dar si cu un aer serios, dadea in fiecare dimineata  dispozitii celor ce se aflau in subordinea sa. Era o bucurie sa-l auzi vorbind.  Avea o voce frumoasa si cristalina.
Intr-o zi, insa, se simti in  vocea lui o schimbare. Ceva ca o mica stransoare parca il impiedica sa vorbeasca.  Pe zi ce trecea, gatul i se inchidea, iar vocea i se auzea din ce in ce mai  stins. Bietul om se ingrijora. Deja era ceva serios. Se duse la doctor, iar  acesta il examina si-l trimise de urgenta la Spitalul Crucii Rosii din  Atena – ceva grav trebuie sa-i fi gasit doctorul, ceva care depasea mijloacele  sale. Cand a ajuns la spital, doctorul Ianovici i-a descoperit o tumoare la gat.
“  – Domnule Lihnos, trebuie  sa va operam ca sa scoatem tumoarea.”
Operatie de cancer la gat !… Toata  familia se tulbura. Vai, Doamne, operatie de cancer la gat… Se stransera cu  totii acasa si incepura sa se roage lui Dumnezeu, de la care de multe ori primisera  ajutor, dupa care hotarara sa mearga la un chirurg faimos care taie cancerul cu  cutitul Sfantului Duh –  la Sfantul  Nectarie. Pornira asadar spre Pireu, de unde luara vaporul ce mergea la Eghina.  In doua ore au ajuns la manastire. S-au dus si s-au inchinat la moastele  Sfantului care ii privea bland din icoana, dupa care au mers la Sfanta  Liturghie. S-au rugat cu totii cu evlavie pentru ca Sfantul Nectarie sa-si  reverse darul sau asupra lor. Dupa slujba, se apropiara sa sarute sfanta racla.
I-au deschis portita raclei,  moment in care de la sfintele moaste a iesit ca o boare fina. S-au cutremurat  de emotie.
” – Minune! “,  au strigat cei de fata.
Era o minune. Sfântul Nectarie  era printre ei. S-au apropiat si au sarutat sfânta racla cu buze tremurânde. Apoi  au plecat plini de emotie. O liniste sfânta si dulce le inundase sufletul si  trupul, le infrumusetase chipul si le facuse mersul sprinten. Au iesit din manastire  si au plecat spre port. Toate in jur si inlauntrul lor erau frumoase. O  adevarata inchipuire a raiului. Au intrat apoi in vaporul care, ca o lebada  alba ce strapungea apele albastre, i-a dus inapoi la Pireu.
Si cancerul? Unde-i cancerul? Nici urmã  de el. Abia Ia Pireu emotia le-a slobozit limbile.
” – Binecuvântat sa fie Domnul  intru sfintii Sai !”, a spus atunci politistul cu voce frumoasä, curata,  cristalina, la fel ca mai inainte. Tumoarea disparuse. Insa când anume sau  cum… numai Dumnezeu stie.
In toata Scoala de Ofiteri,  unde sa tot fi fost aliniati sub cerul liber trei-cinci sute de barbati ca  brazii, rasuna acum din nou vocea puternica si impunatoare a politistului, ca o  voce de arhanghel:
” – Atentiune! Privirea catre rasarit! Descoperiti-va  capetele! ”
Vreti sa-l ascultati vorbind si  dumneavoastra, iubitii mei cititori? Locuieste pe strada Eghinis 81, Kipseli,  Atena 811. Numarul sau de telefon este 834 .672.

Sf. Nectarie, sfantul iubirii

Citeste si

Acatistul Sf. Nectarie de la Eghina

Preacuviosul Ioan cel nou de la Neamţ (Hozevitul) cinstit de Biserica pe 5 august

Prodromita

Balada Sfintilor Martiri Brancoveni

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Psalmul 135 – Simonos Petras, Sf. Munte Athos

Leave a comment