Cuviosul Paisie Aghioritul
– Parinte, ati spus cuiva ca va fi razboi ? Asa am auzit. Este adevarat ?
– Eu nu spun nimic si lumea spune ce vrea. Si de-as sti ceva, unde s-o spun ?
– Parinte, ce lucru barbar este razboiul !
– Daca oamenii n-ar avea aceasta … “noblete” a pacatului, n-am fi ajuns la acest lucru barbar. Mai barbar lucru este catastrofa morala. Oamenii se deosebesc sufleteste si trupeste. Cineva imi spunea: “Se spune despre Atena ca este “jungla” dar nimeni nu pleaca de acolo ! Toti o numesc “jungla” si toti se aduna in “jungla”. Cum au devenit oamenii ! Ca animalele ! Stiti ce fac animalele ? La inceput intra in grajd, se balega, urineaza… Dupa aceea balegarul incepe sa fermenteze. Cum incepe sa fermenteze, simt o caldura. Nu le lasa inima sa plece din grajd; le place. Asa si oamenii, vreau sa spun ca simt caldura pacatului si nu-i lasa inima sa plece, inteleg ca miroase urat, dar nu-i lasa inima sa plece din caldura aceea. Iata, de va intra acum unul in grajd, nu va putea suferi mirosul urat. Altul care e mereu in grajd nu e deranjat; s-a obisnuit.
– Parinte, spun unii: “Oare numai astazi pacatuieste lumea ? In Roma, mai demult, ce era ? …”
– La urma urmei in Roma erau inchinatori la idoli. Si cele ce le spune Apostolul Pavel (Rom.1, 24-52) erau pentru inchinatorii la idoli care s-au botezat, dar aveau obisnuinte rele. Sa nu luam drept pilda rabatul fiecarei epoci. Astazi pacatul l-au facut moda. Vezi, neam ortodox si cum suntem. Cu cat mai mult ceilalti. Si lucrul rau este ca oamenii de azi, cand pacatul a devenit moda, daca vad pe unul ca nu urmeaza curentul epocii, adica sa nu pacatuiasca, sa fie putin evlavios, il numesc intarziat, retrograd. Acesti oameni considera o jignire faptul de a nu pacatui, iar pacatul il considera progres. Asta este mai rau decat toate. Daca oamenii de azi, care traiesc in pacat, ar recunoaste cel putin asta, Dumnezeu i-ar milui. Insa ei indreptatesc cele nejustificabile si elogiaza pacatul. Asta este si cea mai mare hula impotriva Duhului Sfant: pacatui sa il considere progres si morala sa o numeasca inapoiere. De aceea au mare plata, mare pret cei ce se nevoiesc in lume si isi pastreaza viata curata.
Demult, daca unul era pervers, sau betiv, se rusina sa iasa in piata, pentru ca l-ar fi dispretuit. Una daca era putin ratacita, nu indraznea sa iasa afara. Si aceasta era intr-un fel o frana. Azi, daca este unul corect, daca de pilda o fata traieste cu evlavie, se spune: “Bre, undo traieste asta ?” Inainte, in general, daca mirenii faceau un pacat, sarmanii, isi simteau pacatosenia lor, isi plecau putin capsorul lor si nu ironizau pe unul ce traia duhovniceste, ci dimpotriva, il laudau. Acum nici vinovatie nu simt, nici respect nu exista. Le-au nivelat pe toate. Daca unul nu traieste lumeste, isi bat joc de el.
Constiinta mustra
In Franta, cu toate ca e stat avansat – nu e supradezvoltat – de curand (N.e.: acestea s-au spus in 1988) optzeci de mii au devenit musulmani. De ce ? Pentru ca au facut din pacat moda. Vezi bine ca erau mustrati si au vrut sa-si odihneasca constiinta. Si precum vechii elini, ca sa-si indreptateasca patimile lor, au aflat pe cei doisprezece zei, asa si acestia au cautat sa afle o religie care sa le justifice patimile lor, ca sa aiba odihna in problema asta. Mahomedanismul ii serveste intr-un anumit fel. Le ingaduie sa ia cate femei vor. Le fagaduieste in cealalta viata un munte de pilaf, un lac de iaurt, un rau de miere. Si orice pacate ar avea, daca ii spala cu apa calda cand mor, se curatesc. Merg la Alah curati. Ce altceva vor ? Toate la indemana. Dar francezii nu vor afla odihna. Vor sa-si odihneasca cugetul, dar nu se vor odihni, pentru ca patimile nu se justifica.
Orice ar face oamenii, si fara simtire de ar fi, tot nu vor afla odihna. Vor sa justifice cele ce nu se pot justifica, dar launtric se chinuiesc, se salbaticesc. De aceeea cer distractii, alearga la muzica, se imbata, privesc la televizor. Adica casca gura, ca sa uite de ei insisi pentru ca sunt mustrati. Si cand dorm, crezi ca se odihnesc ? Exista constiinta, vezi bine. Prima Sfanta Scriptura pe care a dat-o Dumnezeu primilor creati este constiinta, si noi acum purtam fotocopia parintilor nostri. Oricat si-ar calca cineva constiinta sa, inlauntrul sau il mustra. De aceea se spune: “Cariul il mananca”. Da, nu este lucru mai dulce, ca a-si avea cineva constiinta sa odihnita. Simte aripi inlauntrul sau; zboara.
Departarea de Dumnezeu este iad
Nu-mi aduc aminte sa fi trecut vreo zi fara mangaiere dumnezeiasca. Uneori, atunci cand oamenii sunt in concedii, ma simt rau, si astfel pot sa inteleg cat de rau pot trai cei mai multi oameni nemangaiati, pentru ca sunt departe de Dumnezeu. Cu cat se departeaza cineva de Dumnezeu, cu atat lucrurile se complica mai mult. Se poate ca cineva sa nu aiba nimic, dar daca il are pe Dumnezeu, nu doreste nimic. Asta e ! Iar daca Ie are pe toate, si nu II are pe Dumnezeu, este chinuit inlauntrul sau. De aceea, fiecare pe cat poate, sa se apropie de Dumnezeu. Numai langa Dumnezeu afla omul bucuria cea adevarata si vesnica. Ne otravim viata atunci cand traim departe de dulcele Iisus. Cand omul, din om vechi devine om nou, fiu de imparat, se hraneste cu desfatarea dumnezeiasca, cu dulceata cereasca si simte veselia paradisiaca, simte adica intr-o masura bucuria raiului. De la bucuria cea mica paradisiaca, inainteaza, zilnic, catre cea mai mare si se intreaba daca exista ceva mai inalt in rai decat aceea pe care o traieste aici. Starea in care traieste este astfel, incat nu poate face nici o lucrare. Genunchii i se topesc ca lumanarile de acea dumnezeiasca fierbinteala si dulceata, inima lui salta si e gata sa sparga tatmadul*, ca sa plece, pentru ca pamantui si lucrurile pamantesti i se par lucruri zadarnice.
La inceput omul avea comuniune cu Dumnezeu. Dupa aceea, insa, cand s-a departat de harul lui Dumnezeu, a fost ca unul care, dupa ce traise in palat, s-a aflat pentru totdeauna afara de el, pe care il vedea numai de departe si plangea. Precum copilul sufera cand se departeaza de mama lui, tot asa si omul sufera si se chinuieste cand se departeaza de Dumnezeu. Departarea omului de Dumnezeu este iad. Diavolul a izbutit sa indeparteze atat de mult pe oameni de Dumnezeu, incat au ajuns la punctul sa se inchine la statui si sa-si jertfeasca pe copiii lor acestor statui. Infricosator! Si unde gasesc diavolii atatia zei ? Zeul Hamos! *… Numai numele sa-l auzi si iti ajunge. Insa cel mai chinuit este diavolul, pentru ca este cel mai departat de Dumnezeu, de dragoste. Si cand pleaca dragostea, acolo ramane iadul. Potrivnica dragostei ce este ? Rautatea, rautatea care este una cu chinuirea.
Unul care este departat de Dumnezeu, primeste inraurirea diavoleasca. In timp ce acela care este aproape de Dumnezeu primeste harul dumnezeiesc. Cine are harul lui Dumnezeu, i se va da si altul. Iar cel ce are putin si dispretuieste, i se va lua si acesta (Lc. 19,26). Harul lui Dumnezeu lipseste de la oamenii contemporani, pentru ca prin pacat au murit izgonind si putinul pe care il aveau. Si cand pleaca harul Dumnezeiesc, se napustesc toti diavolii inlauntrul omului.
Potrivit cu indepartarea lor de la Dumnezeu oamenii simt mahnire si in aceasta viata, iar in cealalta vor trai mahnirea cea vesnica. Pentru ca inca din viata aceasta gusta oricine, intr-o oarecare masura, potrivit cu cat traieste el in legatura cu voia lui Dumnezeu, o parte din bucuria raiului. Sau vom trai o parte a bucuriei raiului de aici si vom merge si noi in rai, sau vom trai o parte a iadului si – Doamne fereste! – vom merge in iad. Raiul e una cu facerea de bine. Iadul e una cu facerea de rau. Face cineva o facere de bine, simte bucurie. Face cineva o strambatate, sufera. Cu cat face mai mult bine, cu atat se bucura mai mult. Cu cat face mai mult rau, cu atat mai multa suferinta aduce sufletului sau. Hotul simte bucurie ? Nu simte nicidecum bucurie. In timp ce acela ce face binele simte bucurie. Daca afla cineva ceva pe drum si-l tine spunandu-si ca e al lui, nu va avea odihna. Nu stie nici cui apartine, nici n-a nedreptatit pe cineva, nici nu-l fura (lucrul) si totusi nu afla odihna. Cu cat mai mult unul cand il fura. Chiar si cand cineva primeste, iarasi, nu simte bucuria ce-o simte atunci cand da. Cum sa simta bucurie cata vreme fura sau nedreptateste ? De aceea, vezi, oamenii facand nedreptate, ce fete au, cum se schimonosesc.
La ce stapan lucrezi de la acela vei lua si plata
Oamenii indepartati de Dumnezeu mereu sunt nemangaiati si de doua ori chinuiti. Cel ce nu crede in Dumnezeu si in viata viitoare, pe langa faptul ca ramane nemangaiat, isi osandeste si sufletul sau vesnic. La ce stapan lucrezi, de la acela vei lua si plata. Daca lucrezi la stapanul cel negru, iti face viata neagra inca de aici. Daca lucrezi pentru pacat, vei fi platit de diavolul. Daca lucrezi pentru virtute, vei fi platit de Hristos. Si cu cat vei lucra mai mult pentru Hristos, cu atat vei straluci mai mult si te vei veseli. Dar noi spunem: “E timp pierdut sa lucram pentru Hristos !”. Insa aceasta este infricosator ! Sa nu recunoastem jertfa lui Hristos pentru om ! Hristos S-a rastignit ca sa ne elibereze de pacat, ca sa innoiasca tot neamul omenesc. Ce a facut Hristos pentru noi ? Si ce facem noi pentru Hristos ?
Lumea vrea sa pacatuiasca si Il vrea si pe Dumnezeu Bun. El sa ne ierte si noi sa pacatuim. Noi adica sa facem orice vrem si Acela sa ne ierte. Sa ne ierte mereu si noi… vioara noastra. Oamenii nu cred, de aceea dau navala la pacat. Tot raul de acolo incepe, de la necredinta. Nu cred in cealalta viata, prin urmare nu iau in considerare nimic. nedreptatesc, isi parasesc copiii… Se fac lucruri… pacate grele. Nici Sfintii Parinti n-au prevazut in Sfintele Canoane astfel de pacate – precum a spus Dumnezeu despre Sodoma si Gomora: “nu cred sa se faca astfel de pacate; sa merg sa vad ?” (Fac. 18, 21).
Daca oamenii nu se vor pocai, daca nu se vor intoarce la Dumnezeu isi vor pierde viata cea vesnica. Omul trebuie ajutat sa priceapa sensul profund al vietii, sa-si revina, sa simta mangaierea Dumnezeiasca. Scopul omului este si sa urce duhovniceste, nu numai sa nu pacatuiasca.
Citeste si
Inmultirea oamenilor pe Pamant
Cuvant despre un calugăr Martirie care l-a purtat pe Hristos
Mantuirea este sigura doar in Biserica Ortodoxa
Emanciparea femeii din perspectiva crestina
Apel pentru Viata 