Tag Archives: casatorie

Homosexualii poftesc la copiii nostri

Standard

După ce a aprobat căsătoriile între homosexuali, Senatul, camera superioară a Parlamentului francez, a dat undă verde şi adopţiilor de copii de către cuplurile formate din persoane de acelaşi sex. Acest ultim pas deschide calea folosirii mamelor surogat şi procreerii medicale asistate. În ciuda protestelor în masă organizate în Franţa pentru împiedicarea intrării homosexualilor în legalitate pe toate planurile, iată că  socialiştii care se află la putere au hotărât că sodomia nu mai reprezintă un pericol pentru societate. Mai mult, homosexualii au primit din partea statului permisiunea de a perverti mii de copii încă de la cele mai fragede vârste, oferindu-le un alt model de familie, aflat la antipodul celei tradiţionale.

Situaţia din Franţa nu este singulară: demersuri pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale se fac în lumea întreagă. Din păcate, şi în România, în ultimii ani, propaganda homosexuală a pătruns în toate sferele sociale, mass-media având un rol hotărâtor în tot acest efort al homosexualilor de a obţine încrederea publică.

Astfel, în februarie, Asociaţia „Accept” (a homosexualilor din România) a organizat Luna istoriei LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane transgender) în mai multe instituţii de învăţământ şi cultură din România. Dacă anul trecut, activităţile dedicate acestui eveniment au vizat „Facultatea de Jurnalistică”, „Facultatea de Sociologie” sau Liceul „George Coşbuc” din capitală, anul acesta pe lista instituţiilor partenere s-a aflat şi„Muzeul Ţăranului Român”, instituţie reprezentativă pentru spiritualitatea poporului nostru. „Muzeul Ţăranului Român” urma să găzduiască un film cu tematică gay, în timp cela „Facultatea de Sociologie” fusese invitat să conferenţieze profesorul homosexual Gert Hekma. De asemenea, anchetele desfăşurate în urma reclamaţiilor unui grup de părinţi au dovedit că la Colegiul Bilingv „George Coşbuc” se face propaganda homosexuală în rândul elevilor.

Prin reacţia promptă a unui grup de ONG-uri creştine, manifestările mai sus-menţionate nu au mai avut loc.

Asta nu ne opreşte să ne întrebăm, însă, cât timp ne mai desparte de legalizarea şi în România a căsătoriilor între homosexuali şi a adopţiei de copii de către aceştia?

În Vechiul Testament stă scris„să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune” (Levitic 18, 22) şi tot aici este prezentat cazul celor două cetăţi Sodoma şi Gomora care au pierit din cauza acestor pervertiri ale făpturii umane(Fac. 19, 4-28). Păcatul acesta poarta şi numele de sodomie, după denumirea cetăţii în care a fost săvârşit (Sodoma).

De asemenea, în Noul Testament, mai precis în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 1, versetele 26-27, este precizată şi pedeapsa pentru acest păcat:„Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi, luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.”

Conform canoanelor Bisericii Ortodoxe, „sodomia, adică desfrâul împotriva firii, precum şi împiedicarea cu ştiinţă a zămislirii de prunci şi lepădarea lor”constituie păcate de moarte (strigătoare la cer,v. Învăţătură de credinţă creştin ortodoxă, 110)

„Un pas către un stat fascist”

Aşa consideră Gordon Wilson, un fost lider al Partidului Naţional Scoţian, impunerea legalizării homosexualităţii. În faţa acestei forme de dictatură, reacţia unor state este remarcabilă. Astfel, Camera Reprezentanţilor din Nigeria a aprobat, în unanimitate, o lege care interzice căsătoriile homosexuale, în ciuda ameninţărilor administraţiei Obama şi ale premierului britanic. În acelaşi timp, fostul preşedinte polonez, Lech Walesa consideră că deputaţii homosexuali ar trebui să stea în ultimul rând de bănci în Parlament, şi chiar în afara Parlamentului, deoarece reprezintă doar o minoritate. “Nu vreau ca această minoritate, cu care nu sunt de acord – dar pe care o tolerez şi o înţeleg – să manifesteze pe stradă şi să îi facă pe copiii şi nepoţii mei să îşi întoarcă privirile”, a declarat recent Lech Walesa. “Eu fac parte din vechea şcoală şi nu mă gândesc să mă schimb. Înţeleg că oamenii sunt diferiţi, că sunt orientări diferite şi că au dreptul la identitatea lor. Dar să nu schimbe ordinea stabilită de secole. Nici nu vreau să aud    vorbindu-se despre aceasta. Să o facă între ei şi să ne lase pe noi în pace, pe mine şi pe nepoţii mei”, a declarat fostul preşedinte.

De asemenea, de la începutul anului 2012, Rusia a început o campanie agresivă împotriva homosexualilor. După ce un tribunal din Moscova a interzis marşurile sau manifestaţiile homosexualilor pentru următorii 100 de ani, preşedintele Vladimir Putin a cerut să fie gândite amendamente la legea adopţiei care să împiedice adopţia copiilor ruși de către cuplurile homosexuale. Iniţiativa urmează implementării, de la 1 ianuarie, a unei noi legi care previne adopţia copiilor ruși de către americani, o mișcare extrem de controversată și criticată în presa intenațională. Controverse s-au iscat în Rusia din cauza dezbaterilor care au loc în Franța și Marea Britanie pentru a legaliza căsătoriile homosexuale. Oficiali din cadrul ministerului de Externe rus spun că aceasta va „scădea șansele” pentru adopție de către cupluri din acele țări.

Nu aceeaşi este, însă, poziţia României în faţa acestor presiuni, dezincriminarea homosexualităţii – prin abrogarea art. 200 din vechiul Cod Penal – fiind un pas hotărâtor în vederea aderării ţării noastre la U.E, decizie ce deschide deopotrivă drumul incestului şi pedofiliei… Să nu uităm că ultimul bastion al societăţii este familia. Iar scopul familiei şi al unirii trupeşti îl reprezintă naşterea de prunci. Ce răspuns vom da pentru indiferenţa noastră, acum, când familia este primejduită prin tot felul de măsuri cu tentă satanist-ateistă? E o întrebare care ar trebui să ne frământe pe toţi.

Preluat de pe doxologia.ro

Citeste si

Anti sodomie

Noul eretic de la Vatican

Anarhia democratiei, semnul apropierii antihristului

Profetii despre antihrist

Vitalismul

Satanismul muzicii rock

Pecetluirea e aproape! 

Advertisements

A avea sau a nu avea copii

Standard

Unul dintre primele şi cele mai importante subiecte pe care doi tineri care vor să se căsătorească le abordează este acela al copiilor: câţi, când, în ce condiţii? Aş fi tentată să spun că e problemă nouă, aceasta a planificării familiale, dacă nu aş fi auzit chiar eu de tot felul de licori pe care înaintaşele noastre le beau pentru a nu rămâne grele.

Ce e nou e lungimea perioadei pe care un cuplu o doreşte fără copii, din felurite motive: ori vor să trăiască în tihnă bucuria „vieţii în doi“, ori vor să-şi facă mai întâi casă, ori au o carieră de construit, ori sunt săraci, ori, pur şi simplu, sunt „prea tineri“.

Mai trist e că nu numai cei „fără Dumnezeu“ nu-şi doresc copii prea curând, ci şi credincioşii practicanţi, care în numele libertăţii cu care ne-a înzestrat Dumnezeu spun că pot alege câţi copii şi când să-i aibă şi că taina căsătoriei „mare este“, iar planificarea familială – atunci când nu implică metode care ar afecta viaţa unui prunc – este recomandabilă (nu vorbesc aici despre cei ce practică abstinenţa).

Un părinte spunea: „Dom’le, aud spunându-se că vor doi copii, trei copii, maximum patru, dar nu aud pe nimeni zicând că vrea zece copii!“ Sau altcineva zicea: „Părinte, eu fac câţi copii îmi dă Domnul, dar îi trimit la dumneata să-i creşti, că nu-mi permit“ (nu avea mai mult de doi copii)

Mă voi lega puţin în acest articol de această posibilitate a alegerii, menţionată mai sus. Aşa e, cei doi parteneri (sau chiar numai femeia) pot alege, dar nu chiar cum cred ei. Pot alege câţi copii să nu aibă. Prin metode contraceptive sau avort poţi hotărî ca acum să nu ai un copil: pentru că mergi în străinătate la muncă şi nu e momentul, pentru că încă nu te-ai căsătorit, pentru că mai ai încă doi sau trei şi e şi aşa viaţa grea, pentru că nu ţi-ai terminat studiile ori casa, pentru că ai două cezariene şi deja e riscant – deşi se face şi a 4-a cezariană ori chiar se naşte natural după cezariană.

Câţi copii să ai nu poţi alege

În încercarea de a avea un copil, luând în considerare faptul că nu sunt probleme de fertilitate, că sunt condiţiile ideale pentru conceperea unui copil, chiar în această situaţie, într-o lună, probabilitatea de a concepe, conform statisticilor, este de doar 20%. Dar se pot scurge zeci de luni în care să nu fii în acel procent. Nu ştiu cum de nu vedem cu toţii aici minunea lui Dumnezeu; facem calcule, numărăm zile, stabilim care sunt sau nu fertile, căutăm cauze şi remedii pentru infertilitate, dar nu ne punem nicio clipă problema că a avea un copil e o minune. Chiar şi la familiile cu mai mulţi copii.

O femeie tânără, citind cele scrise mai sus, ar putea răsufla uşurată. Sau, temătoare: „nu ştiu cum se face că atunci când îţi doreşti mai puţin eşti în zona celor 20 de procente“. Probabil că din cauza aceasta nu vedem minunea.

Omul se joacă din ce în ce mai mult de-a Dumnezeu; din ce în ce mai mult spune „nu vreau copil acum“, iar mai târziu spune „acum vreau copil“ şi recurge la tot felul de metode de concepţie de această dată, ajungând până la a lua în considerare varianta de a folosi sperma cuiva despre care nu ştie nimic ori de a ucide mai mulţi embrioni care ar putea fi şi ei copii.

Pierde din vedere însă mai multe lucruri:

Unul dintre acestea ar fi că niciun copil nu vine pe lume fără ştirea, dar mai ales fără voia lui Dumnezeu; iar dacă Dumnezeu pune suflarea Lui de viaţă în unirea a două celule care vor deveni un copil cu sindrom Down, cine suntem noi să nu îngăduim? Dacă Dumnezeu pune suflet şi mai vine un copil într-o familie în care deja sunt mulţi, cine suntem noi să spunem „Nu! E destul!“

Un alt lucru pe care-l pierdem din vedere e că perioada de fertilitate a unei femei – chiar dacă sunt femei care nasc şi la 50 de ani – diferă atât de mult de la o femeie la alta, încât, chiar şi să fi avut copii şi să fii relativ tânără – 35 de ani să presupunem -, dar după ultimul copil să fi zis că nu mai vrei o perioadă şi ai ajuns acum, când iar vrei – ei bine, s-ar putea să fi pierdut ocazia acelui „încă un copil“ pe care îl vrei acum şi pe care „l-ai amânat“.

De asemenea, noi, ca părinţi, nu le dăm ceva copiilor din ce-i al nostru. Pare foarte ciudat: „păi ce, nu muncesc 16 ore pe zi ca să-i ofer un trai decent? Să-i ofer casă? Să-i ofer o maşină? În definitiv, să-i pun mâncare pe masă?“, ar putea întreba cineva. Şi totuşi, Dumnezeu, Care ştie câte fire îţi cad din cap într-o zi, este Cel care are grijă de fiul tău. Acelaşi Dumnezeu face ca din copii fără părinţi ori provenind din familii disfuncţionale să ajungă personalităţi de renume. Ce facem noi, ca părinţi, e să ne punem la dispoziţia lui Dumnezeu, Care îi îngrijeşte prin noi.

Preluând comanda propriei vieţi, ne întoarcem cu spatele la Dumnezeu

Îmi zicea cineva, o tânără mămică însărcinată, că ea va face un singur copil şi că acel copil va fi sănătos şi va avea tot ce-i trebuie, pentru că ea va avea grijă. Tristă naivitate! Alături era o mămică a unui copil ce avea malformaţii din naştere. Noi nici măcar să naştem un copil sănătos, adică să avem grijă de el cât e în uterul nostru, nu putem. De unde să putem controla toate, atunci când vine pe lume, când sunt pericole la tot pasul, când în orice clipă se poate întâmpla ceva neprevăzut şi pur şi simplu nu putem să-l apărăm; când sunt boli pe care nici sute de mii de euro nu le pot vindeca; de unde ştim noi că noi avem grijă?

Noi ne raportăm la toate lucrurile din viaţa noastră ca şi cum noi le-am face şi desface, ca şi cum noi am fi „la comandă“, uitând că, preluând această comandă în mod abuziv, ne întoarcem cu spatele la Dumnezeu şi, oricât am spune că facem voia Lui sau oricât „ne-am smeri“, spunând că nu avem suficientă credinţă pentru a concepe şi a naşte toţi copiii pe care ni i-ar da, faptul acesta nu ne face „mai buni“ decât aceia despre care Mântuitorul spunea că sunt „Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!“, adică fariseii, şi despre care spunea doar „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi“.

Preluat de pe doxologia.ro

Citeste si

Instrumentele torturii, sau cu ce sunt omorati copiii in burtile mamelor lor

De la icoana bizantina la “icoana” Playboy

Emanciparea femeii din perspectiva crestina

Tradarea fidelitatii conjugale

Patima curviei

Unde sa ne cautam jumatatea

Despre casatorie

Despre casatorie

Standard

– Părinte, astăzi se întelege din ce în ce mai putin rostul bărbatului si al femeii în căsnicie. Puteti să ne spuneti care este rostul lor în viata de familie?

– Adevărul este că nu sunt de părere cu cuvântul acesta “astăzi”. Bărbatul si femeia sunt aceeasi cu cei pe care i-a creat Dumnezeu la început, cu un scop bine definit.

S-a făcut o constatare: întrucât femeia a fost roabă mii de ani, si cu ocazia Edictului de la Milan, Sfântul Constantin cel Mare a dat libertate si femeii, ca să nu mai fie omorâtă fără judecată – s-a transmis atavic, adică a trecut peste veacuri teama femeii de bărbat, si a rămas femeia cu spaimele acestea atavic transmise. Nu este permis acest lucru.

Femeia înseamnă “împărăteasă dăruitoare”. Femeia, dacă zici că-i slabă, totusi, din momentul în care te-ai angajat să te numesti sot, nu te poti numi sot, decât lângă o sotie. Trebuie să o pui pe tron, cu orice chip! Să nu se mai vadă în femeie numai un scop meschin sau un lucru de caznă.

Femeia este extraordinară în creatia lui Dumnezeu! Dati-vă seama că destinul întregii omeniri depinde de cuvântul Fecioarei Maria, libere: Fie mie după cuvântul Tău (Luca 1, 15). Si s-a schimbat destinul întregii omeniri, si chiar al lui Dumnezeu în lume.

Maica Domnului este o femeie care a deschis portile fericirii, libertătii si vesniciei în lume.

Femeia trebuie cu orice chip respectată, pentru că dacă Dumnezeirea ar întreba omenirea: “Ce este în omenire?”, n-ar întreba paternitatea, ci maternitatea! Deci, femeia joacă un rol primordial în ceea ce priveste creatia lui Dumnezeu, bărbat si femeie.

Putem noi, oare, să desprindem o Taină atât de importantă de cuvintele Mântuitorului: Fără de Mine nu puteti face nimic! Acestea sunt cuvinte dumnezeiesti, si tot ce a spus Hristos este adevărat.

Lumea crestină, dacă ar fi atentă numai la aceste cuvinte, ar fi mult mai controlată si s-ar descoperi mai repede ori valorile, ori defectele. Pentru că El este Vita si noi suntem mlăditele. Poate mlădita să rodească ceva fără vită?

Maica Domnului reprezintă neamul omenesc. Femeia nu trebuie văzută ca o roabă. Pentru că, desi spunem în rugăciunile Tainei Cununiei, că femeia trebuie să se supună bărbatului, acesta din urmă trebuie să fie atent că i se spune, tot în aceeasi rugăciune, că trebuie să o iubească. Dacă nu o iubeste, nu o să-l asculte. Bărbatul, dacă nu ascultă de acest cuvânt, se face răspunzător de îndărătnicia femeii. Deci, trebuie să o iubească cu orice chip.

În căsnicie se intră prin foarte multe transformări si lucruri neprevăzute, datorită marilor intimităti: nastere de copii, care nu se face numai citind cum se face, ci se naste în modul cel mai normal de către toate femeile, fie împărăteasă, fie femeie de rând.

Cuvântul femeie trebuie, cu orice chip, mult mai respectat, pentru că, vă repet, cuvântul femeie înseamnă “împărăteasă dăruitoare”, si dăruirea este toată Scriptura.

– Dar putem identifica, în viata de familie, un rost diferit al femeii de al bărbatului, si al bărbatului de al femeii?

– În ce priveste idealurile, nu. Dar în ceea ce priveste preocupările, fiecare are îndeletnicirea lui.

– Ne puteti spune care este scopul ascultării în viata de familie?

– Dacă este iubire lucrurile se rezolvă de la sine: se uită unul la altul si stiu ce au de făcut.

În ce priveste copiii, ei trebuie educati de mici, să le imprime în suflet ideea de Dumnezeu cu orice chip, ca astfel, încet-încet, să crească în învătătura crestină.

– De ce spune că bărbatul este cap femeii?

– Si femeia ce este, dacă bărbatul este cap? Unde este situată fată de cap?

Bărbatul este cap femeii în sensul unei armonii care trebuie să existe, respectându-se îndeletnicirea fiecăruia. Când se spune că femeia este grozav de valoroasă în creatia lui Dumnezeu, asta nu însemnă că bărbatul nu este nimic. Pentru că supunerea, în sine, înseamnă mântuirea în sine.

Femeia nu se supune pentru că este miloagă, ci se supune pentru ca să întregească armonia lucrurilor. Ea este cea care face efortul cel mai mare pentru ca bărbatul să-i fie cap, din momentul în care îl iubeste.

Între cei doi soti nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie să se supună unul fată de altul; fiindcă sunt foarte dese situatiile în care bărbatul o întreabă si-si ascultă femeia.

Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relatia dintre soti este numai o ordinară gâlceavă.

Dacă bărbatul este cap, femeia este inima! Si inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiintei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu si-a făcut locas. Si dacă ea este inima, e si el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.

Pr. Arsenie Papacioc

Citeste si

A avea sau a nu avea copii

Clevetirea si judecarea aproapelui

Duhovnici Romani despre Ecumenism

Tradarea fidelitatii conjugale

„Avaton”-ul Sfântului Munte si hirotonia femeilor

Deznadejdea omului apasat de pacate