Tag Archives: Ilie Cleopa

Parintii bisericii despre Maica Domnului

Standard

Părintele Dumitru Stăniloae

„În Maica Domnului avem în cer o inimă de mamă, inima care s-a topit cel mai mult pentru Fiul ei şi a bătut şi bate ea însăşi la inima Lui pentru cauza Lui, care e mântuirea noastră, căci mântuirea, nu e o chestiune de justiţie, ci de iubire între Dumnezeu şi oameni; iubire care din partea oamenilor a devenit fierbinte şi culminantă, concentrându-se într-o inimă de mamă şi manifestându-se prin ea. Dumnezeu cel întrupat ţine seamă de această inimă a Mamei, care a devenit Maica noastră, pentru că e Maica Lui. Ea e darul cel mai de preţ făcut lui Dumnezeu de către umanitate, dar un dar prin care Dumnezeu ne răsplăteşte cu nenumăratele Sale daruri. „Ce-ţi vom aduce Ţie, Hristoase…? Cerul Îţi aduce pe îngeri, pământul îţi aduce darurile lui. Dar noi oamenii, îţi aducem pe Maica Fecioară”, cântă Biserica la Naşterea Domnului”.

Părintele Arsenie Papacioc

 “Nu aş vrea să fiu înger ca să vorbesc despre Maica Domnului. Vreau să vorbesc ca om slab, să pot simţi adevărat dragostea şi mila Maicii Domnului.

Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oameni necăjiţi, slabi şi prigoniţi în orice fel, decât s-ar simţi înconjurată de îngeri. Maica Domnului jertfeşte mereu, suferă mereu şi cred că se luptă chiar şi cu dreptatea divină apărând pe neputincioşii care o cer în ajutor. Iubeşte peste închipuire de mult şi fără de alegere şi pe cei ce sunt răi şi chiar şi pe cei nepăsători.

Nici un păcătos, oricât de mare ar fi, să nu se piardă, dacă Maica Domnului îl apără. O, fericită încredere! O, scăpare sigură! Maica lui Dumnezeu este Maica mea. Cu câtă siguranţă aşadar trebuie să nădăjduim, dacă mântuirea noastră atârnă de voinţa unui Frate atât de bun şi a unei Mame atât de îndurătoare!

„O, ce fericire este a muri în mijlocul atâtor îngeri! (se zice despre călugări). Ah, nu este timp de odihnă chiar acum când se apropie sfârşitul vieţii mele!” Maica Domnului ne iubeşte mult. Ea vede în noi preţul morţii lui Iisus Hristos. Maica Domnului ne doreşte lucruri mai mari decât ne dorim noi înşine.

Ea se arată cu inima largă chiar şi faţă de aceia care, fie din nepăsare sau din nerecunoştinţa, aleargă rar la dânsa. Dar cu cât mai generoasă nu va fi ea cu aceia care neîncetat îi cerşesc ajutorul? Aceştia nu numai că sunt iubiţi mult, dar chiar sunt slujiţi de dânsa.

Maica Domnului ne răpeşte inimile. Aş vrea să am toate inimile sfinţilor şi ale îngerilor pentru a iubi pe Maica Domnului. Şi oricât ar iubi-o cu toată puterea lor îngerii cerului şi pământului, cu toată sfinţenia lor, nu vor ajunge să o iubească cât îi iubeşte ea.

Un păcătos a spus Maicii Domnului: „Arată-te că-mi eşti mamă”, iar ea îi răspunse: „Arată-te şi tu că-mi eşti fiu”. Prin păcatele noastre supărăm pe Maica Domnului care ne este mamă. Haideţi să-i arătăm şi noi că-i suntem fii!

Parintele Arsenie Boca

Nu se poate vorbi numai despre Maica Domnului. Ea e prevăzută de Dumnezeire îndată după căderea omului. Deci pomenirea ei, pune din plin, problema refacerii omului.

Primul om refăcut, e lisus, Fiul Ei, şi toţi ucenicii lui lisus, deci Ea e şi Maica Bisericii. A fost instituită, chiar de lisus, când era pe cruce, ca maică a creştinătăţii, când i-a dat pe loan de fiu şi lui loan i-a dat-o pe Ea de maică.

Dacă viaţa noastră s-ar reduce numai la viaţa aceasta, cea între leagăn şi mormânt, toată zdroaba vieţii ar fi fără sens. Dar viaţa noastră nu e numai atâta.

Ştim de la lisus, că vom purta şi chipul pe care ni l-a arătat El, schimbându-Se la faţă. Aceasta însă, când Se va naşte în noi Iisus, aşa cum S-a născut în sfânta Fecioară. Prin asceză şi iubire sufletul nostru trebuie să ajungă la curăţia sufletului fecioară, în care se va naşte chipul nostru veşnic.
Nu e prin urmare numai o urmare a Domnului, ci şi o urmare a Maicii Domnului. Iar Maica Domnului n-a fost scutită de niciuna din durerile omeneşti. De mică a cunoscut refugiul şi prigoana lui Irod. Sabia durerilor a fost profeţită pentru sufletul Ei.

Ea e modelul desăvârşit de curăţie şi iubire, duse până la jertfa: dovadă, că puţini erau până sub crucea Răstignitului, şi printre cei puţini, era Maica Domnului.

Tot aşa, pe lângă orice răstignit al vieţii acesteia, puţini mai rămân pentru el către Dumnezeu, şi printre cei puţini, e Maica Domnului. Căci, spre a ajunge la refacerea noastră, trebuie să trecem prin multe răstigniri, şi avem trebuinţă de o inimă de mamă pentru noi către Dumnezeu.
Dumnezeu ne părăseşte uneori; sfinţii nu sunt ascultaţi, dar iubirea de mamă întoarce asprimea Dreptăţii lui Dumnezeu din nou în iubire.

Exod 32: Moise se ruga, strâmtorând pe Dumnezeu: încetează Doamne urgia Ta şi potoleşte-Ţi mânia şi socoteşte cu blândeţe greşala poporului Tău. Adă-ţi aminte de robii Tăi: Avraam, Isaac şi Iacov…
– Nu ! a răspuns Dumnezeu. Lasă-Mă să-i zdrobesc, căci cu urgie M-am mâniat asupra lor şi vreau să-i prăpădesc !

– Dacă nu-i ierţi, şterge-mă şi pe mine din Cartea Vieţii!

Şi a încetat urgia lui Dumnezeu; şi pentru rugăciunea lui Moise i-a iertat pe ei.
Cine-i Moise şi cine-i Maica Domnului ?

Când te-a lepădat Dumnezeu şi nici sfinţii nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva care nu te-a părăsit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultată.

„Intre robii lui Dumnezeu şi Maica lui Dumnezeu e o deosebire fără margini” – zice sfântul Ioan Damaschin. Dacă Moise, un rob, poate, prin rugăciunea lui, să oprească urgia lui Dumnezeu şi nu-L lasă să se răzbune pe închinătorii la idoli, – cu atât mai mult rugăciunea sfintei Fecioare Maria, va opri să nu cadă urgia divină, peste păcătosul popor creştin.

Al VII-lea Sobor ecumenic, având în vedere rătăcirile ereticilor despre sfinţi şi despre Maica Domnului, hotărăşte:
„A cinsti şi a mări mai întâi pe Născătoarea de Dumnezeu: mai înaltă decât toate puterile cereşti; iar de asemenea şi pe sfintele Puteri îngereşti, fericiţii şi întru tot lăudaţii Apostoli şi Prooroci, pe sfinţii mucenici, morţi pentru Hristos, pe sfinţii şi de Dumnezeu purtătorii dascăli, şi toţi drepţii cuvioşi bărbaţi, şi a cere mijlocirea lor, pentru că ei ne pot apropia de împăratul tuturor – Dumnezeu.”
Şi cântă Biserica:

„Sub milostivirea Ta scăpăm Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară! Întru rugăciunile noastre nu ne lăsa pe noi în scârbe, ci ne mântuieşte din nevoi: Una, curată, Binecuvântată: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu.”

Parintele Cleopa:

”Stiti voi cine-i Maica Domnului? Ea este Împarateasa Heruvimilor, Împarateasa a toata faptura, camara intruparii lui Dumnezeu-Cuvantul, usa luminii, ca lumina cea neapropiata ganditoare prin ea a venit in lume. Ea este usa vietii, ca Viata Hristos prin ea a intrat in lume. Ea este poarta cea incuiata prin care n-a trecut nimeni decat Domnul, cum spune Proorocul Iezechiel”

”Maica Domnului este scara catre cer, pod catre cer; porumbita care a incetat potopul pacatelor, precum porumbita lui Noe a adeverit incetarea potopului. Este cadelnita dumnezeiasca,caci a primit focul dumnezeirii si Biserica a Preasfantului Duh. Maica Domnului este Mireasa Tatalui, Maica Cuvantului si Biserica Duhului Sfant”.

”Cand vezi icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos in brate, tu stii ce vezi acolo? Cerul si pamantul! Cerul este Hristos, Cel mai presus de ceruri; Ziditorul cerului si al pamantului. Iar Maica Domnului reprezinta pamantul, adica toate popoarele de pe fata pamantului, ca ea este din neamul nostru. Este din semintie imparateasca si arhiereasca”

”Stiti voi cine este Maica Domnului si cata cinste,cata putere si cata mila are? Este mama noastra, ca are mila si desaraci si de vaduve si de crestini. Pururea se roaga Mantuitorului Hristos pentru noi toti”

”Aveti voi icoana Maicii Domnului in casa? Dar candeluta laicoana Maicii Domnului aveti? Sa luati ocrotitoare si ajutatoare pe Maica Domnului, Mama noastra din cer si de pe pamant! Împarateasa cerului si a pamantului!

“Daca o veti lua pe ea ocrotitoare, citindu-i dimineata un acatist cu candeluta aprinsa si seara un paraclis, veti avea ajutor si in timpul vietii si in clipa mortii si in ziua Judecatii… Stiti voi cat poate Maica Domnului inaintea Tronului Preasfintei Treimi? Daca nu era ea, cred ca lumea aceasta se pierdea cu mult mai devreme!”

Citeste si

Prodromita

A avea sau a nu avea copii

Unde sa ne cautam jumatatea

Petre Tutea, Cuvantul care zideste

Rugaciunea inimii

Advertisements

De ce ingaduie Dumnezeu suferinta?

Standard

Pentru ce este atata suferinta pe pamant?

Zice dreptul Iov: ” Omul este nascut pentru suferinta ” (Iov 5, 7). Iar Sfantul Pavel zice ca ” toate fapturile sunt in suferinta ” (Romani 8, 21). Suferintele din lume sunt urmare a caderii omului din rai ( Facere 3,16). Suferintele sunt urmari ale pacatului (Iov 4, 8; Psalm 7, 14-16; Pilde 22, 8; Ieremia 4, 18). Suferintele sunt pedepse pentru pacate (Levitic 26, 24-28; 2 Regi 7, 14). Dar de vom primi toate suferintele cu rabdare si multumire, ne vor aduce mare folos duhovnicesc, spre mantuirea sufletului. In general, vedem ca cu cat se inmultesc pacatele si rautatile in lume, cu atat se inmultesc suferintele, adica foametea, cutremurele, razboaiele, bolile de tot felul si moartea. Grija noastra, a crestinilor, este sa parasim pacatele, sa ne impacam mereu cu Dumnezeu si sa avem frica de Dumnezeu, smerenie si rabdare si atunci toate suferintele noastre se vor imputna si ne vor fi de mare folos spre mantuire.

Suferinta este o arvuna a muncilor vesnice sau o ispasire a pacatelor? Care este ratiunea si scopul suferintei?

Scopul suferintei pentru crestini este unul singur: ispasirea pacatelor pe pamant prin tot felul de boli, necazuri si dureri, spre curatirea si mantuirea sufletului. Pentru cei rai care nu voiesc sa se indrepteze, sa se pocaiasca, suferinta de pe pamant ramane ca o arvuna a suferintelor celor vesnice. Iar pentru cei ce primesc suferinta cu rabdare si cu multumire de la Dumnezeu si se intorc la pocainta, suferinta, de orice fel ar fi, este cea mai buna cale de indreptare si ispasire a pacatelor, izbavindu-i prin aceasta de chinurile cele vesnice.

Noi vedem ca cei care sufera mai mult pe pamant, sunt mai impacati cu constiinta, mai buni, mai tari in ispite, mai aproape de Dumnezeu si se mantuiesc mai usor, precum dreptul Iov, saracul Lazar, Sfintii Apostoli, mucenicii, cuviosii si atatia altii. Iar cei care traiesc bine, sunt sanatosi, au averi si tot ce doresc pe pamant, sunt de obicei slabi in credinta, nemilostivi, tirani, lacomi, egoisti, se tem de moarte si mor in pacate grele, spre osanda vesnica.

Suferinta ne este randuita de sus spre mantuire, spre iertarea pacatelor si spre crestere duhovniceasca, numai daca o primim cu multumire, ca din mana lui Dumnezeu, precum spune si proorocul David: ” Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat ” (Psalm 22, 5). Deci, toiagul si varga suferintei, pe cei buni si credinciosi ii mangaie, ii sporeste in fapte bune, ii curateste de pacate si-i invredniceste de mai mare cununa si rasplata in cer. Iar pentru cei rai, toiagul suferintei este chemare de pocainta, este pedeapsa peste pedeapsa si frau in gura, pentru ca nu voiesc sa se apropie de Domnul (Psalm 31, 10).

Cum trebuie sa rabdam boala, nedreptatea, ocara, saracia si orice fel de suferinte pe pamant?

Mai intai sa avem credinta ca suferinta, de orice fel ar fi ea, ne este randuita de Dumnezeu, Tatal nostru cel ceresc, spre mantuire, iar nu spre osanda vesnica. Apoi, s-o primim cu rabdare si multumire. Iar rabdarea noastra trebuie sa fie insotita de cuviosie si infranare (2 Petru 1, 6-7); sa fie insotita de bucurie (Coloseni 1, 11)si de nadejde. Rabdarea in suferinta sporeste in noi prin rugaciune, prin spovedanie si Sfanta Impartasanie; prin citirea cartilor sfinte, prin cugetarea la patimile Domnului nostru Iisus Hristos si ale tuturor sfintilor Lui; prin cercetarea celor ce sunt in suferinte mai grele decat ale noastre si prin cugetarea la fericirea vesnica in rai. Pentru ca alta cale de mantuire nu este decat numai prin cruce, prin suferinta, prin rabdare si jertfa, precum spune Mantuitorul ” Intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre ” (Luca 21, 19). ” Cel ce va rabda pana in sfarsit acela se va mantui ” (Matei 24, 13).

Din ce pricini sufera copiii nevinovati? Ce pacate ispasesc ei?

Citim la Iesire: ” Dumnezeu este ravnitor. El rasplateste pacatele parintilor in fiii lor pana la al treilea si chiar al patrulea neam ” ( Iesire 20, 5). Si iarasi: ” Dumnezeu aduce faradelegile parintilor peste fii, si peste fiii fiilor, pana la al treilea si al patrulea neam ” (Iesire 34, 7; Deuteronom 5, 9; Psalm 36, 28;108, 13; Isaia 14, 21). Marele prooroc Ieremia zice: ” Tu arati mila la mii si pentru faradelegile parintilor rasplatesti in sanul copiilor lor dupa ei ” ( Ieremia 32, 18; Numeri 14, 18; Iov 5, 4; 21, 19; Isaia 13, 16). Proorocul Isaia zice: ” Pregatiti macelul feciorilor din pricina faradelegilor parintilor lor (Isaia 14, 21).

Pr Cleopa Ilie

Citeste si

Taina Sfantului Maslu

Din minunile Sfantului Nectarie

Acatistul Sf. Nectarie de la Eghina

Maica Crinilor

Milostenie

Despre vise (2)

Standard

Aţi auzit că este: Duhul înţelepciunii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu, duhul înţelegerii… Auzi ce spune darul desluşirii duhurilor. Şi Sfântul Ioan Evanghelistul spune: Fiule, ispitiţi duhurile că nu toate sunt de la Dumnezeu.

Dacă marele prooroc Daniil, bărbatul doririlor, nu înţelegea vedeniile, auzi ce spune Scriptura: A dat ordin Dumnezeu Arhanghelului Gavriil, zicând: Gavriile, fă în somnul lui Daniil să înţeleagă vedenia. Le vedea şi nu înţelegea. Deci de aici să ţinem minte, că nu tot cel ce vede o vedenie sau un vis îl înţelege, până nu are darul desluşirii.

Sunt şi vise de la draci numiţi arhiconi. Aceştia ştiu pe de rost toată Sfânta Scriptură. Îţi spun proorocii pe care le găseşti în Biblie. Pe urmă sunt draci care se cheamă vrăjitori. Aceştia ajută la vrăjitori, la fermecători, la descântători şi amăgesc pe om, să i se pară că s-a făcut sănătos de acolo. De aceea Sfântul Ioan Scărarul zice: Cela ce tuturor vedeniilor şi tuturor viselor nu crede, filosof duhovnicesc este.

Să nu credeţi în vise! Să nu credeţi în vedenii! Dacă crezi în vise şi ai venit la mine să te spovedesc, eu te opresc direct trei ani de Sfânta Împărtăşanie. Cine ţi-a spus ţie să crezi în vise? Nu auzi ce spune Sfânta Scriptură? Ia caută în Cartea Înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, la capitolul 34: Precum este cel ce aleargă după vânt şi vrea să prindă umbra sa, aşa este omul care crede în vise. Că pe mulţi visele i-au înşelat şi au căzut cei care au nădăjduit în vise.

Sufletul nostru are trei părţi:

– partea raţională, este deasupra sânului stâng până la furca pieptului;

– partea mânioasă, este în mijlocul inimii, şi

– partea poftitoare, care este din mijlocul inimii până la buric.

Toate aceste trei părţi ale sufletului nostru au virtuţile lor, patimile lor şi visele lor. Trebuie să le cunoşti care sunt din partea raţională, care din partea mânioasă sau din partea poftitoare.

Apoi sunt vise de la natură, de la tunete, de la fulgere, de la huietul apelor, de la vânturi. Voi dacă nu ştiţi, vă poate înşela în tot chipul. Uşor te înşală. De aceea este oprit să nu creadă nimeni în vise, că pe cei slabi – cum zice Scriptura –, pe mulţi visele i-au dus la pierzanie. Sunt vedenii şi de la diavoli.

Şi diavolul este putere nălucitoare. El se face în chipul lui Hristos, de străluceşte ca soarele; în chipul Maicii Domnului, în chip de îngeri, în chip de sfinţi, în tot chipul. Numai te-a prăpădit, dacă ai crezut. N-aţi auzit ce spune Apostolul Pavel? Nu-i de mirare că şi satana se face în chip de înger de lumină; şi slujitorii nedreptăţii se fac în chip de slujitori ai dreptăţii. Deci bagă de seamă! Nu primi nici un fel de arătare, nici nu fel de vedenie.

Sfinţii Părinţi ai Patericului, marii sihaştri care trăiau numai cu radăcini în pustie, aveau adesea luptă cu diavolii.

La unul a venit un diavol în chipul lui Hristos şi el îşi căuta de lucru, că lucra la coşniţe.

Acela strălucea ca soarele, iar bătrânul închidea ochii. Şi a strigat diavolul:

– Bătrânule, da uită-te la mine!

– Dar cine eşti tu?

– Dar nu vezi că eu sunt „Hristos”?

Şi acela închidea ochii mai tare:

– Eu sunt păcătos, a zis el, şi nu sunt vrednic să văd pe Hristos.

– Ei, bătrânule blestemat, m-ai cunoscut! Şi a şi fugit, că a văzut că l-a cunoscut.

Alt bătrân sihastru mergea prin pădure. Iată un „arhanghel” strălucea ca soarele şi avea o stâlpare de finic şi un crin în mână, cum a venit de la „Buna vestire”. El mergea ca să-l ajungă pe batrân pe alăturea, dar bătrânul tot se uita în altă parte:

– Bătrânule, uită-te la mine!

Dar bătrânul s-a întors cu spatele şi a zis:

– Dar cine eşti tu?

– Eu sunt „arhanghelul Gavriil!” Pentru viaţa ta cea sfântă, pentru nevoinţa ta, pentru rugăciunile tale şi pentru toată osteneala ta, am venit să-ţi aduc o veste bună din cer, de la Maica Domnului.

– Ia seama că ai fost trimis la altul! Ai greşit adresa. Eu sunt om păcătos şi nu sunt vrednic să văd pe Arhanghelul Gavriil!

– Ticălosule bătrân! Nu vă putem înşela, că nu vă închinaţi nouă.

– Să se închine vouă cel care vă slujeşte vouă, că eu mă închin lui Hristos şi n-am nevoie de voi!

Aşa fugeau sfinţii de vedenii. Dar ai să mă întrebi: „Părinte, poate a vrut Dumnezeu în viaţa mea să-mi arate o vedenie, ceva, un vis, n-ar fi păcat că eu nu am crezut? Poate să fie ceva adevărat. Oare nu-i păcat că eu refuz un semn de la Dumnezeu?”

Nu-i păcat, Doamne fereşte! Dumnezeu, Care fericeşte pe cei smeriţi, niciodată nu se supără când ei fac lucruri din smerenie, că nu se socotesc vrednici de a vedea îngeri. Ai văzut Sfântul Isaac Sirul ce spune? Mai de folos îţi este de mii de ori, omule, să-ţi vezi păcatele tale, decât să vezi îngeri. Şi mai departe: Mai de folos îţi este ţie să plângi un ceas pentru păcatele tale, decât să vezi îngeri şi să învii morţii cu rugăciunea, sau să faci minuni!

Să avem smerenia aceea de care zicea marele Prooroc David: Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Să ne vedem păcatele şi să le plângem! Asta-i poziţia care nu te duce la cădere niciodată. Iar cei ce-au văzut îngeri, i-au înşelat diavolii, i-au dus în pierzare.

Sfântul Ioan Scărarul spune aşa în cuvântul trei din „Scară”: Dracii slavei deşarte, pe cei slabi de minte, i-au făcut prooroci – că el o să se laude că este prooroc, că a văzut vedenii –, iar cela ce tuturor visurilor şi vedeniilor nu crede, filosof duhovnicesc este.

Aşa este cel care nu crede în vedenii şi în vise. Ferice de el. Ce spune Apostolul? Noaptea este veacul de acum. În veacul de acum să nu dorim să vedem îngeri! Auzi ce spune un sfânt părinte? Daca vrei să ajungi la nebunie şi la ieşirea din minţi, primeşte arătările cereşti în veacul de acum!

Deci, nu numai că nu se supără Dumnezeu când nu credem noi în vise şi vedenii care se arată nouă ca lumină sau foc, sau stele, sau îngeri, sau sfinţi, sau prooroci, sau hristoşi, sau în chipul Maicii Domnului, ci foarte mult ne iubeşte. Aici să ştii că veacul de acum este ca o noapte, că dracii se pot preface în îngeri de lumină. Cel ce nu crede în vise şi vedenii este un adevărat credincios.

Deci să nu crezi vreodată că se supără Dumnezeu când tu nu vei crede în acestea! Că dacă ar fi adevărate, Dumnezeu ţi le lămureşte ţie acestea, nu prin tine, ci prin alţii care au darul desluşirii duhurilor. Iar când sunt multe mărturii că un vis sau o vedenie a fost de la Dumnezeu, întrebă pe alţii mai înţelepţi decât tine.

Vine o bătrână şi-mi spune: „Părinte, am visat asta, am visat asta; o să fie rău!” „Cine ţi-a spus, mamă?” „Am visat eu astă noapte”. „Te-a amăgit diavolul. Ţi-a spus ce-a vrut el şi tu vii tulburată de vise la mine”. Voi n-aţi auzit ce spune Apostolul Pavel? Prin credinţă umblă, nu prin vedere. N-aţi auzit ce spune Hristos în fericirea a zecea, după înviere? Ferice de cel ce n-a văzut şi a crezut. Deci n-am nevoie să văd ca să cred. Că dacă eu cred după ce văd, nu mai am credinţă.

Ce este credinţa? Auzi ce spune Apostolul:  Credinţa este dovedirea lucrurilor celor nevăzute şi adeverirea lucrurilor celor nădăjduite. Auzi care-i credinţa? Să dovedeşti prin credinţă cele ce nu ai văzut şi să adevereşti prin credinţă ceea ce nădăjduieşti. Asta este credinţa cea adevărată. Că dacă am văzut, nu mai este credinţă. Iar dacă n-am văzut şi am crezut, atunci mă fericeşte Hristos ca pe cei pe care i-a fericit în Evanghelie.

Frate, să nu doreşti să vezi îngeri! Că aşa te poate înşela satana cât vrea. Iată ce trebuie să vedem noi. Păcatele noastre! Să ne mărturisim, să ne căim, să ne pocăim pentru ele. Că nimic necurat nu poate intra în Împărăţia Cerurilor.

Auzi ce spune Sfântul Efrem Sirul în rugăciunea sobornicească, care se spune în Postul Mare: „Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu (să nu judec pe altul), că binecuvântat eşti în veci. Amin.”

Iar Sfântul Isaac Sirul zice: Mai înainte intră întru împărăţia lui Dumnezeu cel ce-şi vede păcatele sale, decât cel ce vede îngeri.

Asta să vedem. Să nu ne socotim noi vrednici să vorbim cu sfinţii şi cu Maica Domnului! Totul este mândrie!

Să ne vedem păcatele noastre şi să le plângem! Asta-i cea mai înaltă filosofie sub cer. Nu credeţi în vise sau în vedenii! Că or să iasă vedenişti de tot felul, de ar să umple lumea, că toţi sunt înaintemergătorii lui Antihrist.

 Pr. Cleopa

Citeste si

Despre vise

Rugaciune

Botezul prin afundare

A avea sau a nu avea copii

Acatistul Sf. Nectarie de la Eghina