Epilogul lui Ianolide

Standard

În acest secol, eroismul a fost învins de laşitate, calitatea copleşită de cantitate, omul dominat de tehnică; duhul a fost subordonat materiei, adevărul răstălmăcit dialectic, binele uitat de atâta răutate, iar creştinii prigoniţi de anticreştini.

Lumea actuală este în plină învălmăşeală, căci coordonatele ei principale fac viaţa insuportabilă. Bogaţii nu se mai satură de bogăţii şi vor să stăpânească pământul, iar puternicii nu mai au limită în putere şi retează orice opoziţie din lume. Tehnica ne copleşeşte şi pe noi şi natura, devenind un coşmar.

Nu vrem să mai murim, din care cauză ucidem pruncii ce-şi anunţă apariţia la porţile vieţii. Ne urâm între noi, încât am devenit insensibili la suferinţa reciprocă ce ne-o cauzăm. Simţurile declanşate, epuizate, denaturate, au pus stăpânire pe mintea oamenilor. Valorile acestei lumi izvorăsc din egoism, materialism şi ateism.
O lume fără Dumnezeu şi fără suflet.

Citeste si

Despre credinta ortodoxa

Ortodoxia

Practici necanonice in Biserica Ortodoxa

Lavra Poceaev

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s