Tag Archives: patima

Patimile, bolile sufletului

Standard

Cuvinte de folos ale Parintelui Iosif Vatopedinul

1. Ce sunt patimile şi care este cea mai mare dintre ele ? La începuturile creaţiei, omul, făcut după chipul lui Dumnezeu, nu primea iraţionalul în cugetul şi în viaţa sa. Gândurile şi acţiunile lui erau drepte, căci erau luminate de dumnezeiescul Har. Dar după ce a fost înşelat şi a rupt relaţia cu Izvorul atotdesăvârşirii, îndată i s-a pervertit personalitatea, din simplă devenind compusă. În acest fel, iraţionalul a luat locul raţiunii. Toate puterile sufleteşti ale personalităţii umane au fost corupte, constrânse de iraţional, dând naştere patimilor. De atunci, gândurile şi faptele nu mai sunt săvârşite în vederea unei „nevoi” corecte, ci dintr-o obişnuinţă păcătoasă, în conformitate cu patima păcătoasă care predomină.

Fiecare gând şi acţiune iraţională se numeşte patimă, deoarece nu lucrează conform legilor raţiunii ori „necesităţii”, ci conform instinctelor firii, întru care şi-au găsit loc bestialitatea şi demonismul. Principiul patimii constă în utilizarea iraţională a sensurilor, lucru care se vădeşte în practică prin utilizarea greşită a lucrurilor. Aceasta constituie iraţionalul „după lucrare”, corupţia practică pe care nu o condamnă doar dreptatea dumnezeiască, ci şi cea omenească. Pentru aceasta există tribunalele şi închisorile.

Cei trei giganţi ai patimilor, după cum îi numesc Părinţii, sunt iubirea de plăcere, iubirea de bani şi iubirea de slavă. Dacă acestea predomină, nasc alţi trei tirani echivalenţi: nepăsarea, uitarea şi ignoranţa, care înfrâng puterile sufletului şi ale minţii. Cine doreşte o descriere mai detaliată a legii corupţiei, să cerceteze scrierea noastră Asceza, maica sfinţeniei şi Catehezele Vatopedine.

2. Ce sunt plăcerile? Care din ele sunt inocente şi care vinovate?

Plăcere este tot ceea ce face plăcută viaţa şi ne-o îndulceşte. Plăcerile sunt de două feluri, aşa cum şi firea noastră este îndoită. Suntem constituiţi din trup şi suflet şi fiecare element are părţile lui constitutive şi simţurile corespondente, iar plăcerile aparţin ambelor părţi ale firii omeneşti. Există, aşadar, plăceri trupeşti, care se fac simţite prin intermediul mădularelor trupului, şi plăceri duhovniceşti, care ţin de universul nostru sufletesc şi duhovnicesc.

Plăcerile decurg, în majoritatea lor, din activităţile noastre şi ne mângâie sau răsfaţă, în funcţie de acţiunea noastră, corectă sau greşită. Dacă programul nostru de viaţă, scopul nostru, este orientat înspre Dumnezeu, şi este conform voii Lui, simţirile şi plăcerile aferente sunt agreabile şi ne îndulcesc. Dacă însă, preferinţele şi acţiunile noastre sunt iraţionale şi împătimite, simţim dezgust şi repulsie.

Cele mai fascinante şi seducătoare plăceri au legătură cu ipostasul nostru biologic şi îşi au sediul în mădularele trupului şi în organele de simţ. Pe primul loc se află gustul, simţul tactil şi mirosul. Sentimentul plăcut provocat de contactul cu diverse materii şi lucruri se cheamă plăcere.

Este nevoie de discernerea măsurii corecte pentru a evita reaua întrebuinţare a simţurilor. Ipostasul biologic este un element indispensabil vieţii; cele trei simţiri caracterizează acest ipostas, iar prin ele se lucrează satisfacţia şi plăcerea.

Dacă omul are în vedere menirea sa – şi mănâncă pentru a trăi – atunci el controlează plăcerile aferente legii „necesităţii”. Dacă însă, vai, omul trăieşte pentru a mânca şi a risipi – aspect predominant în vremea noastră –, atunci iraţionalul preia frâiele, iar urmările mi-e şi ruşine să le descriu.

Există şi plăceri ce ţin de partea senzuală şi comportă un aspect moral, îndeosebi instinctul de reproducere şi relaţia sexuală, care dau naştere unui adevărat labirint al perversiunii, şi pe acest teren „balaurul din adânc” înregistrează succese fără număr.

Legea şi raţiunea procreării – ca necesitate primară în exilul nostru de după cădere – se bazează pe farmecul irezistibil al apropierii dintre cele două sexe. În acest loc acţionează împotriva firii, însă, şi impulsul distructiv al hedonismului, care vatămă tineretul fără experienţă de viaţă.

Am descris pe scurt cauzele plăcerilor. Este cuminte să le refuzăm, pentru a nu ajunge să plângem nenumăratele catastrofe cauzate de acceptarea şi uzul iraţional al plăcerilor. Cam atât despre plăcerile din lumea sensibilă.

Există, însă, şi plăceri duhovniceşti, care ne odihnesc şi ne întăresc cu adevărat. Plăcerile duhovniceşti sunt rodul şi lucrarea Harului dumnezeiesc, iar ele mângâie şi alină lumea noastră sufletească, luminează mintea, împacă inima, mângâie simţurile şi redau îndrăzneala şi nădejdea la vreme de necaz. Bucuria, pacea, răbdarea, îngăduinţa şi toate cele zămislite din iubire şi din simpatie, ce altceva sunt decât plăceri duhovniceşti ? Toate roadele jertfirii de sine pe care le impune dragostea sunt cele mai dulci plăceri duhovniceşti, iar ele aduc cea mai mare fericire în viaţa noastră.

Există şi plăceri suprafireşti, care, chiar dacă ţin de legile suprafireşti ale lumii de dincolo, ne sunt date, prin milostivirea lui Dumnezeu, încă din această viaţă, ca o pregustare a fericirii care ne aşteaptă. Aceste plăceri suprafireşti nu se află sub controlul nostru, nici nu pot fi programate, ci sunt dăruite, spre îndrăzneală şi mângâiere, din prea multă iubire dumnezeiască, acelora care luptă cum se cuvine. Dintre acestea, amintim: pacea gândurilor, eliberarea de războiul patimilor, moartea faţă de lucrurile şi sensurile lumii acesteia, dar şi pogorârea Harului întru aceia care şi-au curăţit inimile. Aceştia din urmă „pătimesc cele dumnezeieşti” şi evadează din spaţiul acestei lumi, din felul ei de a fi şi din simţămintele pe care le stârneşte. Aceştia sunt cei cărora le mărturiseşte Domnul că li Se va arăta şi, împreună cu Tatăl, întru ei îşi va face sălaş. Cei care vor să guste aceste daruri suprafireşti să se îngrijească să ţină poruncile, căci Domnul este „credincios în toate făgăduinţele Lui”.

3. Ce este binele şi ce este răul şi când lucrează ele ?

Binele este Însuşi Dumnezeu, toate cele ce provin de la El şi toate cele ce-I sunt apropiate. Binele îşi găseşte loc şi în personalitatea umană, înainte şi după cădere, prin restabilirea sfinţeniei. Binele mai este şi sentimentul dreptăţii, al raţionalului şi relaţia dintre ele. Este desăvârşita lipsă a iraţionalului, a vicleniei şi pervertirii.

Răul este, dimpotrivă, deformarea şi suprimarea celor pe care le-am descris când am vorbit despre bine. Toate cele ce provin din el sunt mădulare ale morţii, constituie însuşi „trupul morţii”, şi au tată şi origine pe diavolul şi nenumăratele lui unelte.

Pe de-o parte, binele este existenţă şi substanţă, din moment ce persoana umană se trage de la Însuşi Dumnezeu; pe de alta, răul nu există ca substanţă şi ca element, ci a apărut ca parazit, în lipsa binelui, aşa cum întunericul apare în lipsa luminii. Răul prin sine este „non-fiinţă” şi inexistent, prin urmare nu trebuie să fie considerat o ameninţare, nici nu trebuie să ne temem de el. Doar nepăsarea şi trădarea noastră îi dau fiinţă. Ne asemănăm cu cel care, stingând lumina, se cufundă în întuneric.

Cuvântul lui Dumnezeu, prin Sine Adevăr, ne afirmă această realitate: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte” (Μat. 12,30). La acest lucru mai face aluzie o dată, atunci când ne cheamă să rămânem împreună cu El, Binele Absolut: „Rămâneţi în Mine şi Eu în voi… Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15,4-5).

4. De ce Domnul zice într-un loc „nu judecaţi”, iar în altul „cu judecată dreaptă aţi judecat” ?

Probabil vi se pare că aici este o contradicţie. „Nu judecaţi” se impune în special omului, căci nu are capacitatea să vadă lucrurile aşa cum sunt ele în realitate. El însuşi, nedesăvârşit, este totdeauna responsabil pentru propriile greşeli şi abateri. Prin urmare, concluziile trase de el vor fi eronate şi imperfecte.

Doar atotdesăvârşitul Dumnezeu este îndreptăţit şi capabil să judece. Ca Unul fără greşeală şi cu totul desăvârşit, El poate judeca drept, căci nu vede doar aspectul exterior al faptelor, ci şi scopul pentru care acestea au fost făcute. Deci, doar Dumnezeu, „Cel care pe toate le cunoaşte dinainte de a fi”- şi Care cunoaşte mintea omului -, poate face judecată fără greşeală.

Omul este vinovat şi din alt motiv, atunci când judecă pe aproapele său, căci încalcă legea iubirii. Deşi „suntem datori să ne punem sufletele pentru fraţi” (1In. 3,16), noi îi judecăm, chiar dacă suntem mai vinovaţi decât aceştia. Domnul ne porunceşte: „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra” (Ioan 8,7). Cine este, însă, fără de păcat între oamenii care judecă ?

Celălalt cuvânt al Domnului, „cu judecată dreaptă aţi judecat”, se referă exact la recunoaşterea stării noastre de fapt, astfel încât să evităm necugetarea şi obrăznicia. Însuşi Dumnezeu zice: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti”(Rom. 12,19). Judecata cu adevărat dreaptă este recunoaşterea vinovăţiei noastre personale, a fiecăruia. Cum va judeca cineva pe altul, când el însuşi este mai cu prisosinţă vinovat decât acela ? Aici îşi are locul „Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău” (Μat. 7,5).

5. Cum se poate vindeca caracterul bolnav care cade cu uşurinţă în judecarea aproapelui ?

Fiecare om este considerat bolnav atunci când este lipsit de Harul Care desăvârşeşte şi cuprinde toate, Care „pe cel bolnav tămăduieşte şi cele ce lipsesc le plineşte”. Acest aspect îl subliniază Însuşi Domnul, atunci când zice: „fără Mine nu puteţi face nimic” (Ιoan 15,5). Pe lângă prezenţa Harului, sunt strict necesare şi buna intenţie şi conlucrarea omului, potrivit legilor morale şi poruncilor lui Dumnezeu, care vor chema intervenţia lui Dumnezeu.

Omul care judecă cu uşurinţă o face pentru că s-a obişnuit să cerceteze gândurile şi faptele străine şi nu pe ale sale. Nu-şi aduce aminte de cuvintele Scripturii: „nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi” şi „cu ce măsură judecaţi cu aceea veţi fi judecaţi”.

Obişnuinţa de a judeca cu uşurinţă cuvintele şi faptele străine este o boală sufletească care îşi are cauza în împietrirea puterilor raţionale ale minţii, probabil tot din pricina egoismului.

Interiorizarea, alături de osândirea de sine, este considerată absolut necesară pentru diagnosticarea şi conştientizarea propriilor noastre erori şi greşeli. Regulă absolută şi dogmă de viaţă este rânduiala evanghelică, fără de care omul nu poate umbla drept. Căci „legea Duhului vieţii” (Rom. 8,2) este în măsură să ne elibereze din moartea în care ne-am prăbuşit şi să ne traseze noi drumuri în viaţă. Iubirea adună cele risipite, creează o legătură, o părtăşie. Iubirea ne învaţă „să ne punem sufletele pentru fraţi”(1In. 3,16), să ne purtăm „sarcinile unii altora”(Gal. 6,2) şi că e necesar ca „toate ale noastre cu dragoste să se facă” (1Cor. 16,14).

Ignorarea învăţăturii evanghelice permite elementului iraţional să ne înrâurească şi îndepărtează dumnezeiescul Har. Fiindcă omul nu are cunoştinţă despre Dumnezeu şi încă nu a ajuns la luminare, se găseşte în înşelare în ce priveşte judecăţile lui. De acolo încep îndreptăţirea – prin „de ce ?”, „dacă” şi „nu cumva ?” –, condamnarea, împotrivirea, neascultarea, ura şi toată răutatea.

Toate acestea sunt combătute de Domnul prin cuvântul „poruncă nouă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13,34) şi „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13,35). Cel care se îngrijeşte să păzească legea iubirii evanghelice şi să trăiască potrivit poruncii Domnului, se izbăveşte de răutatea generală. Atunci el nu mai judecă, nici nu mai unelteşte, nici nu săvârşeşte răutăţi. Fără vreun efort special, scapă de omul cel vechi şi de toată legea căderii, căci iubirea le rânduieşte pe toate.

6. Ce este ne-simţirea, după Sfinţii Părinţi ?

Doar Dumnezeu poate să ne păzească de această catastrofă, pe care, dacă o comparăm cu lespedea neagră a morţii sau cu moartea înainte de moarte, nu greşim. Ne-simţirea reprezintă inactivitatea şi necroza tuturor mişcărilor şi dispoziţiilor sufleteşti aparţinând firii noastre raţionale. Este o prostire, ultima treaptă a deznădejdii şi încetăţenirea obiceiului de a petrece în cele mai de jos ale existenţei.

Toate acestea sunt rezultatele patimii nimicitoare a nepăsării. Dacă ele au stăpânire asupra sufletului, orice program duhovnicesc este zădărnicit şi înlocuit de contactul lipsit de orice precauţie cu ispitele, iar în final, cu supunerea fără restricţii faţă de iubirea de sine şi senzualitate, considerate rădăcina tuturor relelor.

Culmea acestui dezastru este necredinţa. În cazul în care aceasta-şi găseşte loc în sufletul omului, doar rugăciunile şi lacrimile sfinţilor mai pot fi de ajutor, precum şi rugăciunea neîncetată, stăruitoare, împreunată cu osândirea de sine şi smerenia. Deopotrivă ajută şi supunerea de bunăvoie şi ascultarea, tăgăduirea de sine, precum şi depărtarea de toate pricinile care ispitesc.

7. Cât de mult răneşte mânia şi care sunt cauzele ei?

«Mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu» (Ιac. 1,20). Astfel caracterizează Apostolul Iacov mânia cea nimicitoare. Profeţii Vechiului Testament menţionează: „bărbatul mânios nu este cuvios”(Prov. 11,25) şi „tulburatu-s-a de mânie ochiul meu” (Psalmul 6,8). Părinţii noştri de Dumnezeu inspiraţi insistă cu tărie: „bărbatul mânios nu învie morţi şi nici nu este uşor de suportat”.

Dacă Făcătorul, Domn şi rostuitor al Universului, este blând şi smerit, imaginaţi-vă culmea pervertirii: un corpuscul al creaţiei, omul, să fie vas al mâniei ! Căci ce altceva este mânia decât atitudinea iraţionalului, loc al dezastrului, parte şi fire a diavolului, pierzătoarea împotrivire faţă de Dumnezeu (Care este atotiubitor)?

Cauzele care produc patima mâniei sunt multe, dar înrudite şi dependente unele de altele, căci le unesc egoismul, interesul şi, în general, iubirea de sine. Acolo unde stăpâneşte catastrofalul individualism, nu lipseşte umbra acestuia, care este mânia!

Iubirea de sine cea atât de cuprinzătoare este de două feluri: materială (trupească) şi duhovnicească (sufletească). Prin urmare, sunt stimulate ambele feluri de patimi, şi trupeşti, şi sufleteşti. De ce apare mânia? Pentru că se îngrădeşte, într-un fel sau altul, calea părutei iubiri de sine. La cei înglodaţi în patimi trupeşti, pe care îi conduc diferite pofte iraţionale şi plăcerile, mânia este pusă în mişcare de frica de a nu le putea satisface.

Acelaşi lucru se petrece şi cu cei robiţi de patimile sufleteşti, precum iubirea de slavă, egoismul, mândria, iubirea de cinstiri, de afirmare, de laude etc. Toate acestea sunt mijloace şi instrumente ale mâniei, care ne desparte de dragoste şi de viaţă, de Dumnezeu, adică, şi ne pregăteşte loc în iad şi în moarte, în sălaşul satanei !

Domnul nostru ne-a dăruit mântuirea şi libertatea, învierea şi viaţa, învăţându-ne şi cum să ne purtăm după cuviinţă: „îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire” (Εf. 4,2), „Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui” (1Cor. 10,24), „Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi” (Luca 6,30), „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Μt. 5,44), „toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor” (Μt. 7,12)şi „binecuvântaţi şi nu blestemaţi”(Rom. 12,14).

8. Ce este vorbirea de rău şi de ce trebuie să o răbdăm ?

Vorbirea de rău este cea mai cumplită formă de ură şi răutate, iar pentru cel care o pătimeşte, cea mai chinuitoare rană. Vorbirea de rău este arma de apărare a celor inferiori. Pentru că omul care este chinuit de această patimă nu poate să-şi ascundă goliciunea şi meschinăria, se străduieşte să-i ponegrească pe cei care-i sunt superiori, pentru a se îndreptăţi pe sine, după cum îşi imaginează el.

Şi pentru că este o uneltire mincinoasă şi nedreaptă, pentru cel ce o pătimeşte este cea mai adâncă rană. Cu dreptate, Proorocul David, adresându-se lui Dumnezeu, zicea: „Izbăveşte-mă de clevetirea oamenilor şi voi păzi poruncile Tale” (Ps. 118,134). Vrăjmaşul diavol cunoaşte duritatea acestei răutăţi şi chinul pe care-l produce, de aceea o foloseşte împotriva adversarilor lui celor mai puternici. Ţinta lui este să le zdrobească răbdarea. A îndreptat-o şi asupra Domnului nostru, prin farisei.

Vorbirea de rău, din pricina răutăţii şi vicleniei, deţine primul loc în catalogul fărădelegilor. [Pentru cel care o rabdă, însă] se găseşte pe primul loc în catalogul virtuţilor şi al vieţii îmbunătăţite. Este o răutate atât de detestabilă, încât depăşeşte hotarele iubirii de osteneală obişnuite.

Singur Harul şi acoperământul unei iubiri cu adevărat vrednice de Dumnezeu poate îndura greutatea nedreptei vorbiri de rău. Credinciosul trebuie să aibă ca model pe Mântuitorul, Care a iertat pe calomniatorii Săi diabolici: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac”(Luca 23,34). Toţi cei care au ridicat această cruce grea au câştigat fericirea cuvenită: „Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea”(Μt. 5,11).

Ca purtători şi susţinători ai iubirii, răbdăm şi îngăduim această plagă diabolică, având model pe Domnul nostru, ştiind că „plata noastră multă este în Ceruri” (Μt. 5,12).

Citeste si

Plansul calugarilor athoniti

Patima masturbarii

Clevetirea si judecarea aproapelui

„Avaton”-ul Sfântului Munte si hirotonia femeilor

Deznadejdea omului apasat de pacate

Patima fumatului

Advertisements

De la icoana bizantina la “icoana” Playboy

Standard

De ce pacatuim cand privim imagini pornografice?

Nu am intalnit tanar care, deschizand subiectul: Ispite, neputinte tineresti, sa nu-mi vorbeasca de ispitele trupesti ale desfraului, de ispita de a cerceta, dintr-o curiozitate pacatoasa, materiale cu caracter erotic si pornografic. Consider ca e unul dintre cele mai serioase subiecte ridicate de tineri, subiect care nu ar trebui evitat dintr-o pudoare care nu-si are locul. Este un lucru extraordinar ca exista deschidere din partea tinerilor spre intelegerea invataturii Bisericii, spre trairea morala crestina si spre vindecarea prin depasire a unor neputinte ale firii. Sunt convins ca datorita intelegerii gresite a sexualitatii foarte multi tineri ai vremurilor noastre isi pagubesc mantuirea.

Tanarului plin de pofta, cu privirea hamesita, care fluiera, pasaie si agaseaza tinerele adolescente nu prea am ce sa-i spun 25. Asta pentru ca remarca parintele Savatie: “Nici un argument nu este atat de puternic incat sa convinga pofta din noi … numai intalnirea reala cu Hristos da viata oceanului de cuvinte despre paguba patimii trupesti si frumusetea castitatii” 26. ” . Tanarul plin de pofta se intreaba: “Cu ce am gresit? Am pacatuit? Dar ce, am dat cuiva in cap? Am furat? Ma informez doar!!?” Uita insa jena avuta la standul de ziare cand a achizitionat Hustler sau Penthouse, rusinea pe care si-o inchipuie ca o va trai nespus daca va fi surprins de parinti cu o astfel de publicatie… Adolescentii patimasi, dar mai timizi, (aceia care din rusine nu ar cere niciodata o revista cu caracter erotic de la taraba cu ziare) prefera sa acceseze site-uri pornografice pentru ca este inca extrem de facil, fiind vorba de un simplu click. Dintre acesti tineri multi considera ca Biserica este doar cu interdictiile, ca ea interzice tot ce aduce omului bucurie…

Pornografia nu reprezinta o expresie a libertatii de exprimare sau a “drepturilor omului”, ci o uriasa afacere in mana unui grup de oameni influenti. Ea este o forma de incalcare a demnitatii umane prin “reducerea femeii la un obiect dezumanizat al obsesiilor altora” 27. Daca in urma cu cativa ani, spre exemplu, redactorul-sef al revistei Playboy, Dan-Silviu Boerescu, vorbea cu entuziasm despre caracterul artistic al pictorialelor si ca n-ar avea nimic vulgar, imoral si nelalocul lui, marturiseste acum ca “o femeie vazuta goala este, pe jumatate, o femeie posedata”: Sau afirma: “nu cred sa existe organ mai erectil decat ochiul si pofta mai mare decat cea a privirii hamesite” 28.

Pe zeci de cai suntem bombardati cu imagini erotico-pornografice: posturile TV nu mai contenesc in a transmite filme erotice in miez de noapte (“pentru ca publicul cere”), reclamele publicitare contin din ce in ce mai mult aluzii sexuale, tarabele sunt invadate cu carti tip “Sandra Brown”, de reviste cu continut erotic ce cuprind fotografii nud sau in timpul impreunarii sexuale asociate cu texte pornografice; putem vorbi si de muzica cu mesaj pornografic sau obscen (aici exceland hip-hop-ul 29 si manelele), toate incitand spre desfranare. Chiar si mintea celor foarte mici e pervertita; exista in serialul de desene animate Powerpuff Girls de pe Cartoon Network un personaj feminin – Miss Bellum, secretara primarului, careia nu i se arata niciodata chipul, ea fiind mereu doar sani si fund. Baiatul meu in varsta de cinci ani a sesizat si el acest aspect si m-a intrebat odata de ce nu i se arata niciodata fata lui Miss Bellum. Nu am gasit un raspuns adecvat varstei lui. Ce psiholog poate spune ca nu exista riscul sa i se intipareasca in memorie acest aspect?? …

Fara doar si poate pornografia da dependenta pentru ca simtirile trupului lesne strecoara in suflet cele ale lor si pe cat de usor se strecoara, pe atat de greu vor iesi. S-a vorbit indelung de mitul femeii-obiect. Consider ca acei consumatori de pornografie nu vor aprecia femeia 30 la adevarata ei valoare, ci o vor vedea ca pe simplu obiect sexual. De aici apetitul multora pentru comportamentele deviante, pentru perversiuni, caci ceea ce vad, vor sa repete si in viata! Imi amintesc o replica data intr-un film : “Placerile neobisnuite omoara gustul pentru cele obisnuite”. Cand ti-ai indulcit mintea cu toate nebuniile si cu cele mai sofisticate artificii erotice, foarte greu mai poti aprecia un gest de tandrete sau actul intim, firesc din cadrul familiei. Nu e de mirare ca pornografia este asociata cu adulterul, violul, violenta conjugala 31. “Placerile neobisnuite omoara gustul pentru cele obisnui-te”. Cand ti-ai indulcit mintea cu toate nebuniile si cu cele mai sofisticate artificii erotice, foarte greu mai poti aprecia un gest de tandrete sau actul intim, firesc din cadrul fami-liei. Nu e de mirare ca pornografia este asociata cu adulte-rul, violul, violenta conjugala …

Multi dintre tineri cresc intr-o astfel de ambianta, de mentalitate, gasind normal consumul de pornografie, iar vocea crestinului ortoprax (traitor, practicant) este inabusita, traind chinul pe care odinioara Dreptul Lot l-a trait vazand nelegiuirile celor din Sodoma. Salomeile din reviste danseaza, mintile si trupurile celor ce privesc se infierbanta si se pangaresc, iar capul lui Ioan Botezatorul cade iarasi, si iarasi, si iarasi …

Ce facem insa cu acesti tineri cuminti si frumosi care cauta un raspuns la problema lor, care vor sa-si invinga curiozitatea pacatoasa a desfranarii, care vor sa-si pazeasca ochii?

E nevoie inca de la inceput a constientiza ca privirea imaginilor erotice si pornografice e o practica imorala si pierzatoare de suflet. In rugaciunile serii ne rugam Sfantului Duh zicand: “… frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am ranit inima”. Nu vederea propriu-zisa a imaginii este deci rea, ci vederea frumusetii straine, a unei frumuseti ce nu-ti apartine prin Taina Nuntii. Sa privim cu mai multa staruinta spre icoana bizantina din camara noastra. Parintele John Breck afirma ca: “Rostul iconografiei in Biserica este de a da mintii si inimii hrana cereasca, hrana curatiei, binecuvantarii si sfinteniei. Pornografia este o iconografie demonica. Ea corupe mintea cu imagini care provoaca stricaciune in adancimile sufletului” 32. Iata ce spune un canon al Bisericii: “Ochii tai sa priveasca cele drepte si cu toata paza tineretii inima ta, porunceste Intelepciunea … caci simtirile trupului lesne strecoara in suflet cele ale lor. Poruncim asadar ca de acum inainte, in nici un chip sa nu se mai zugraveasca, fie pe tablouri, fie altcumva infatisate, chipuri care amagesc vederea si care strica mintea si imping spre atatarile placerilor rusinoase” 33. De asemenea Scriptura consemneaza: Ati auzit ca s-a zis celor de demult: Sa nu savarsesti adulter. Eu insa va spun voua: Ca oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui (Matei 5, 27-28). Iar intr-un alt loc spune: Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci, daca lumina care e in tine este intuneric, dar intunericul cu cat mai mult! (Matei 6, 22-23).

Odata constientizat pacatul, tanarul cu nadejde in Dumnezeu trebuie sa-si pazeasca mintea prin evitarea indulcirii ei prin privirea unor astfel de imagini, sa fuga de locurile in care ispita e la vedere. Cei din vechime spuneau: “Initiis (principiis) obsta” (Impotriveste-te inceputurilor!). In paralel cu aceasta e nevoie de multa rugaciune a mintii, de chemarea neincetata a numelui Domnului nostru Iisus Hristos, Acesta devenind astfel strajer al mintii noastre. Fara sa priveghem asupra pulsiunilor din noi, nu vom putea spori in viata duhovniceasca si nici vindeca de gandurile pacatoase. Cel ce primeste gandul pacatos incepe deja sa savarseasca pacatul in sufletul sau, facandu-si singur scenarii avandu-se pe sine actor principal sau deruland in minte, inainte si inapoi, filmele erotice pe care le-a vizionat.

Odata intrata in sufletul tanarului curiozitatea desfranarii, nu-l va mai opri nimeni in a-si procura reviste cu caracter erotic 34 , casete sau CD-uri pornografice … si va fi stapanit de patima masturbarii, de dorinta desfraului si uneori chiar a violului. De aceea e nevoie de atentie si trezvie sufleteasca, de hotararea clara de a nu le mai vedea. Dar sunt si imagini erotice ce cad exact sub privirile noastre. Intamplarea poate face sa fii obligat sa vezi o data, dar nu esti obligat sa vezi si a doua oara. Indulcirea cu pacatul desfraului este totuna, spune Hristos, cu desfranarea propriu-zisa 35. Mantuitorul vrea sa spuna ca nu trebuie sa se considere curat cel care, desi nu a savarsit pacatul trupesc, are mintea bolnava de patima desfraului. In acelasi duh, smerindu-se, Sfantul Vasile spunea: “femeie nu am cunoscut, dar fecior nu sunt!”.

Acum cand lumea intreaga a devenit un circ desantat recomandam din dragoste pentru “acestia mai mici” pentru care a murit Hristos: spovediti-va faptele si gandurile, daca nu sunt impedimente cereti-i preotului duhovnic o mai deasa impartasire, caci Sfantul Trup si Sfantul Sange ale Domnului sunt medicament, nu premiu. Smeriti-va sufletul, participati la slujbele Bisericii, in special Sfanta Liturghie, cercetati legea lui Dumnezeu, paziti-va ochii, luptati prin rugaciune 36 si post, stapaniti aceasta curiozitate pacatoasa!

Veti primi plata pentru lupta cea buna pe care ati dus-o!

Doamne, frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am ranit inima, curateste-mi ochii si simtirile trupului, nu ma lasa sa ma zbat in iadul acesta, scoate-ma de aici! Tu m-ai zidit, nu ma lasa deci sa pier! Doamne Iisuse Hristose, curateste-ma pe mine, desfranatul!


25. Bineinteles ca Hristos a venit pentru toti, dar mai ales pentru cei pacatosi, si deci lor ar trebui sa le vorbim mai intai; ei au cel mai mult nevoie de doctor. Insa cel plin de pofta trupeasca se va scandaliza la orice cuvant vindicativ la adresa patimii lui, indiferent daca i-ai pomenit de Dumnezeu sau daca ai depasit … asa numitul limbaj de lemn. Numai aceluia care nu si-a adormit de tot constiinta ii poti strecura ceva spre folosul sufletului sau. Nici Cuvantul Mantuitorul nu a fost primit de toti … si tot El ne atentioneaza: Nu dati cele sfinte cainilor, nici nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare si, intorcandu-se, sa va sfasie pe voi. Am considerat intotdeauna ca celui foarte impatimit ii poti fi de folos daca-i predici prin viata ta, prin atitudinile tale morale si prin pomenirea lui in rugaciune. Putem spune lui Dumnezeu: “Doamne, vezi-l pe fratele meu cum a ajuns de impatimit. Doamne, intinde-i o mana si scoate-l din patima, caci tu nu ai pe nimeni de pierdut! Lucreaza si in viata lui asa cum ai lucrat si in viata Mariei Magdalena si a altor desfranati, spre mantuirea lui si spre Slava Numelui Tau cel sfant! Doamne, fii milostiv si mie, pentru rugaciunile sfintilor Tai! “.

26. Ierodiacon Savatie Bastovoi, Intre Freud si Hristos, Editura Marineasa, 2001, coperta IV.

27. Preot Prof. Dr. John Breck, Darul sacru al vietii, Editura Patmos, 2001, p. 135.

28. E vorba de un interviu aparut in unul dintre primele numere ale revistei mondene Tabu.

29. Din nefericire muzica cu text obscen, pornografic s-a dezvoltat mult si-n tara noastra, trupe ca B.U.G. Mafia sau Parazitii concerteaza nestingheriti prin tara in fata pustilor de 16-17 ani fara ca Politia sa (mai) ia vreo atitudine, desi delictul acestora se chema ultraj impotriva bunelor moravuri.

30. Nici femeile nu a fost ferite de patima acesta a consumului de material erotic. Numarul lor insa este simtitor mai mic. Ele din demnitate nu gusta pornografia pentru ca, in general, aceasta prezinta femei in ipostaze degradante. Voyeurismul feminin insa a prins la noi in tara, celebrii Chippendales vizitandu-ne de cateva ori, semn ca au un public feminin consecvent.

31. E vorba de filmul “Henry si June“, (cu Umma Thurman), 1990.

32. Pr. Prof. Dr. John Breck, op. cit., p. 136.

33. Canonul 100, Sinodul Trulan – Quinisext, 692, apud J. Breck, op. cit., pp. 136-137.

34. De obicei lumea contemporana delimiteaza pornografia hard-core de cea soft-core. Pornografia usoara (soft-core) este sinonima deseori cu nuditatea partiala sau totala si i se da de cele mai multe ori caracter artistic; ea este considerata de foarte multi inocenta. Unii gasesc de cuviinta sa nu numeasca pornografica o astfel de imagine, numind-o mai dulce … sexy. De ea e plina presa scrisa (gen Fata de la pagina 5) si revistele pentru tineri. Ea trece drept fireasca in ochii multora, pentru simplu motiv ca este “imagine cuminte” spre deosebire de imaginea porno hard-core (ce arata explicit impreunarea sexuala sau chiar mai mult …). Oricat de soft ar fi o imagine erotica, daca stimuleaza simturile, provoaca stricaciune sufletului. In cate camere de camin studentesc cu postere din Playboy ati vazut icoane?? … Si daca totusi ati vazut, vi s-a parut fireasca aceasta asociere? Eu personal am vazut o astfel de asociere si am inteles ca pentru cei ce nu sunt angajati intr-o viata duhovniceasca (ignoranti in ale credintei sau lipsiti de educatie religioasa) totul e posibil. Icoana e … talismanul lor, ii ajuta in viata, iar posterul erotic reprezinta hobby-ul, zona de interes, o chestiune day by day.

35. Ca oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui (Matei 5, 28).

36. Personal as recomanda ca rugaciune celor ce vor sa scape de aceasta patima: Psaltirea, Paraclisul Maicii Domnului sau Plansurile Sfantului Efrem Sirul

Hristos si tinerii, Laurentiu Dumitru

Citeste si

Patima masturbarii

Patima curviei

Tradarea fidelitatii conjugale

Deznadejdea omului apasat de pacate

Instrumentele torturii, sau cu ce sunt omorati copiii in burtile mamelor lor

Patima masturbarii

Standard

Daca mana ta te sminteste …

Masturbarea (autosatisfacerea sexuala) este inca un subiect tabu pentru foarte multe carti ortodoxe care incearca sa abordeze problemele tineretului. Trebuie sa depasim starea de stanjenire pe care o naste subiectul pentru a incerca sa lamurim tinerilor adolescenti, in duh crestin ortodox, problematica masturbarii (a malahiei sau, cum impropriu e numita uneori, onanie[37]).

Revistele ce au ca target tinerii (Bravo, Popcorn, Cosmopolitan, FHM etc.), emisiunile radiofonice sau TV, ziarele prin rubricile despre sexualitate, vorbesc despre firescul masturbarii, despre, cum titra o carte aparuta dupa revolutie, dreptul la placere, fiind vazuta de cele mai multe ori ca o nevinovata forma de explorare a sinelui.

Despre masturbare s-au spus in trecut multe neadevaruri care sunt pomenite in zeflemea si azi de “apologetii” acestei practici. S-a zis ca duce la orbire, la sterilitate, la debilitate mintala sau la… cresterea parului in palma. Astazi medicii sustin cu tarie ca masturbarea intamplatoare, ocazionala, nu afecteaza biologic organismul. Unii dintre acestia nu infiereaza, din pacate, nici masturbarea frecventa… Insa este sigur ca aceasta afecteaza persoana din perspectiva comportamentala, dar mai ales din perspectiva spirituala, duhovniceasca.

Am intalnit intamplator in cancelarie o revista Cosmopolitan in care se spunea ca in topul placerilor erotice pe primul loc este masturbarea (spunandu-se ca nimeni nu poate sa ofere partenerului mai multa placere decat poate sa-si ofere el singur). Pe locul trei era pomenit sexul normal, iar pe celelalte locuri…nu mai conteaza. Atunci am realizat instantaneu ca in nebunia aceasta “apologetica” exista o fisura… Cel ce se va deda masturbarii va avea parte de “senzatii” pe care nu le va trai in relatia fireasca de cuplu, deci va fi nemultumit de relatia trupeasca fireasca. Logic, am dedus ca cel ce se masturbeaza, cand va avea parte de o relatie trupeasca fireasca, se va adapta foarte greu. Erotismul real va fi mult prea “ametitor” fata de cel imaginar, pornografic cu care majoritatea asociaza explorarea de sine. De aici si imposibilitatea acestora de a controla actul intim in sine[38]. Daca luam in calcul si animalitatea si egoismul cu care respectivul s-a imbogatit prin practica masturbarii, vom intelege de ce se vorbeste atat de mult azi despre disfunctii erectile la tineri. In conditiile acestea, punand cap la cap informatiile, am conchis ca cine practica premarital masturbarea, are mari sanse sa o practice si postmarital. Daca putem gasi oarecare circumstante atenuante neputintei trupesti a tinerilor frustrati, singuratici, inactivi, nu poti gasi insa circumstante si pentru cei casatoriti. Nu e ceva mai degradant si josnic decat sa fii casatorit si sa practici autosatisfacerea sexuala. Pentru ca am vrut ca teoria mea sa-mi fie confirmata si de un sexpert, am cautat statistici si am dat peste una ce mi-a confirmat banuielile: 74% dintre femeile maritate se masturbeaza. Probabil ca procentajul barbatilor este putin mai mare sau asemanator.

Pe un site tineresc se spunea: ” …pentru ca un tanar baiat sa fie in stare sa reziste masturbarii trebuie foarte mare tarie. Oricum noi nu-i vedem rostul”. Biserica insa vede rostul. Masturbarea (sau malahia) este pacat pentru ca “este contrara scopului natural pentru care Dumnezeu a creat sexualitatea la inceput. Ii lipseste finalitatea, care este procrearea si daruirea de sine reciproca, apoi incalca porunca de a duce o viata casta. Pentru a-si implini scopul, sexualitatea trebuie sa formeze comuniunea intre doua persoane, unirea durabila intr-un singur trup, (in Taina Nuntii, n.n.)[39]. Pentru cei mai multi dintre tinerii adolescenti masturbarea este substitut pentru viata sexuala. Acestia se amagesc ca-s inca feciori pentru ca n-au desfranat in fapt, desi Sfantul Ioan Scararul spune ca malahia este desfranare ce se face fara de alt trup. Bineinteles ca nu-i tot una, dovada ca desfranarea propriu-zisa este opritoare de la preotie, iar malahia nu, spun Canoanele Parintilor. Insa, e limpede ca nici unul, nici altul dintre cei patimasi nu traieste in curatie.

Oricat s-ar vorbi in favoarea acestei practici tineresti, glasul constiintei spune oricarui tanar crestin ca-i nefiresc, ii spune cel putin la inceput, pentru ca Morala Ortodoxa vorbeste si de adormirea constiintei morale. Daca de multe ori se vorbeste despre iminenta caderii ca moment al descoperirii senzualitatii, nu putem spune acelasi lucru si despre obiceiul pacatos.

Hristos ne cheama sa depasim cele ale firii. Omul are instincte, insa nu trebuie sa fie robul lor. Nevoia biologica poate fi subtiata daca nu este intarita de influente externe, de setea patimasa a omului. Aceasta sete o poate potoli doar Hristos, de aceea in relatie cu El trebuie sa vedem si terapia.

Patima este, se pare, greu de vindecat. Creeaza dependenta, irascibilitate care devine semn al deznadejdii. Este necesar ca tanarul sa se indeparteze de pricinile ce-i tulburau mintea si-l indemnau spre pacat si sa nu mai dea frau liber gandurilor de desfranare, ci sa le respinga chemand pe Hristos in ajutor, prin rugaciune. Deci, prin paza mintii, paza ochilor, prin indepartarea de pricina pacatului; si toate acestea sa le aiba in vedere asa cum are insemnarile din agenda (“trebuie sa ajung la…”, “sa cumpar…”, “sa-mi pazesc mintea…”). Despre aceste exercitii spirituale vorbesc multe scrieri ascetice. Nu e tocmai usor pentru cei ce nu au o aplecare prea mare spre cele duhovnicesti. E vorba de lupta crunta cu dulceata patimilor, cu vechile deprinderi. Vindecarea nu e act magic, nu e vorba de o pastila pe care daca o iei, gata – scapi de raceala. Daca invatatura morala a Bisericii (bazata pe Sfintii Parinti, dar si pe bunul simt!) condamna aceasta practica, inseamna ca exista vindecare pentru oricine, deci nu exista “nu pot sa ma las”, pentru ca suntem incredintati ca primim indeajuns har dumnezeiesc incat sa depasim orice neputinta. Vinovat de cadere este omul si nu Dumnezeu care a ingaduit ispita. Nu e cazul sa judecam cu asprime, insa se pare ca cel ce nu lupta, nu invinge. Daca tanarul cauta reviste, filme cu caracter erotic, pornografic, cyber-sex pe chat-urile Internetului[40], muzica cu iz erotic, senzuala (maneaua, hip-hop-ul), dansul lasciv, provocator prin discoteci, saruturile mult prea prelungite si senzuale, daca are o preocupare, o aplecare spre patima trupului, va avea mult de luptat cu patima malahiei. Nu ii va fi greu, ii va fi imposibil! Tanarul nu trebuie sa-i mai dea mintii prilej sa rumege cele ale desfranarii, prin diferite inchipuiri pacatoase, si asa va disparea, cu mila lui Dumnezeu, si patima. In primul rand trebuie sa constientizeze ca pacatul cu pricina, dar si pacatul in genere, il indeparteaza de Dumnezeu, ii croiesc drum spre iad dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel care marturiseste lamurit: Nu va amagiti: …Nici malahienii… nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 10). Tanarul trebuie sa-si vada interesul intrucatva, pentru ca masturbarea il indeparteaza de Hristos, de mantuire. Nu trebuie sa se justifice sau sa se indreptateasca pe sine gandind ca majoritatea cad in patima masturbarii[41]. In al doilea rand este neaparata nevoie de un duhovnic rabdator si atent, care sa castige increderea tanarului, stiut fiind ca patimile trupului aduc dupa sine si o jena de nedescris.

Apoi trebuie sa se inarmeze cu rugaciune multa (Psalmi, Paraclisul Maicii Domnului sau Plansurile Sfantului Efrem Sirul etc.), cu post, cu Sfanta Liturghie, cu metanii – caci malahia este o patima si a sufletului si a trupului. Tanarul trebuie sa aiba indrazneala sa-i spuna lui Hristos neputinta lui, sa-i ceara sprijin, putere, nadejde. Spun asta pentru ca multi, din cauza patimilor, nu au indrazneala gandind ca Dumnezeu nu-i mai asculta.

Categoric, Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.


[37] Cuvantul onanie vine de la personajul biblic Onan. Acesta refuza implinirea responsabilitatii leviratului, a carui datorie era sa insamanteze pe vaduva fratelui sau cu care, conform randuielii, se casatorise pentru a asigura continuarea neamului acestuia (fiii nascuti cu vaduva erau deci considerati fii ai celui raposat). Onan, insa, refuza sa o lase insarcinata pe femeia fratelui sau decedat, el varsa samanta jos, ca sa nu ridice urmasi fratelui sau (Facere 38, 9) ceea ce atrage mania lui Dumnezeu care-l omoara. Deci, pacatul lui Onan nu este nici masturbare, nici chiar ceea ce azi se numeste coit intrerupt sau ejaculare ante-portas. Pacatul sau consta in nesupunerea fata de legea leviratului. De aceea am zis ca masturbarea este numita impropriu onanie.

[38] Pe CD-ul multimedia “Programul national de educatie pentru sanatate, Ghid multimedia pentru profesori, partea I” (aparut sub egida MEC) se vorbeste despre ejacularea fara erectia penisului, fenomen care are semnificatie patologica, in a carui cazualitate este incriminata masturbarea frecventa.

[39] Pr. Prof. Dr. John Breck, Darul sacru al vietii, Editura Patmos, p. 138.

[40] Canalele de chat (de discutii) atrag un numar foarte mare de adolescenti, determinand chiar situatii grave de dependenta si dificultati de comunicare reala. Pe chat-uri indrazneala e mult mai mare decat fata catre fata (poate direct proportionala cu gradul de anonimat). De aici si grosolania, badarania, abundenta discutiilor cu accent pe sexualitatea vulgara (cyber-sex-ul). Bineinteles ca nu toti tinerii pasionatii de chat accentueaza sexualitatea, insa ispita e mare si, de regula, “toate drumurile duc la Roma…”.

[41] Statisticile spun ingrijorator ca peste 80% dintre adolescenti si aproximativ 50% dintre adolescente practica autosatisfacerea sexuala.

Extras din Hristos si tinerii, Laurentiu Dumitru

Citeste si

A avea sau a nu avea copii

Tradarea fidelitatii conjugale

Unde sa ne cautam jumatatea

Despre pacatul curviei, betiei si fumatului

Despre casatorie

Tradarea fidelitatii conjugale

Standard

Patima desfranarii, agent distructiv al eului conjugal:

Mai inainte de orice, prin desfrau intelegem actul de tradare a fidelitatii conjugale, concretizat in savarsirea faptei ilicite, de catre unul dintre soti sau de amandoi in acelasi timp. Insa, intelegem si “patima distrugatoare”‘ starea sufletului in care, sfintenia unirii conjugale fiind distrusa, concupiscenta, substanta atractiei erotice, devine obisnuinta. In concupiscenta se cuvine, de asemenea, sa vedem acel amestec de senzatii si atractii care stapaneste pe cineva atunci cand placerea trupeasca sta deasupra ratiunii, pe care o intuneca si o inseala. Devenind o a doua natura a omului si dobandind o autonomie si putere deplina in forul sau launtric, patima transforma integral o persoana intr-un obiect de placere. Invers decat in cazul iubirii, dorinta erotica este atrasa si influentata numai de imaginea sensibila a fapturii indragite. Actele de seductie nu au nimic personal in ele, de aceea consecintele lor sunt grave si se rasfrang puternic atat asupra vietii trupesti, cat si asupra celei sufletesti. Sfantul Ioan Gura de Aur considera ca fascinatia ce o trezeste in oameni patima desfranarii este o posedare din partea spiritelor rele.

Un aspect propriu al desfraului, prin care i se descopera caracterul impersonal, stihinic, este insatiabilitatea. Sfantul Vasile Cel Mare il pune in legatura cu mitul “hidrei” cea cu mai multe capete, careia taindu-se unul, alte trei i se ivesc in loc. E paradoxal faptul ca pe masura ce dorinta satisfacuta, in calitatea ei de oarecare energie naturala, slabeste si se preface, nu de putine ori, in dezgust, adica in contrariul ei, tot ea, in schimb, persistand in timp, se arata ca patima funesta, tot mai excesiva si mai nesatioasa. Astfel, desfraul, prin insusi caracterul sau distructiv si nesatios, face dovada faptului ca, desi se afla in antiteza cu iubirea, el nu poate fi inscris in ordinea regnului animal in ordinca lumii cazute, el preda omul dominatiei infinitatii rele a atractiei senzuale, care nu cunoaste nici potolirea, dupa cum nu cunoaste nici un sfarsit. Prin pacatul stramosesc, de la inceputul existentei umane, izvorul vietii insusi este corupt, desi nu total. “Indeosebi prin placerea concupiscentei, firea noastra este antrenata, fara sa-si dea seama, la rau”, zice Sfantul Grigorie de Nyssa. Antrenarea actului trupesc al omului la rau, pana ajunge in intregime desfigurat, face ca el sa fie mai mult decat un act comun cu al fiarelor. Fiind un act individual, iar nu personal, este totusi specific uman, ramand pe deplin liber si responsabil. In desfrau, persoana sc afla, intradevar, sub dominatia stihiei impersonale, care apropie lumea umana de cea animala, dar totodata le tine si deosebite. “Scopul tainic al uniunii personale intr-un singur “trup”, si un singur “duh” este inaccesibil si irealizabil intr-o stihie impersonala. Tragedia fara iesire a legaturilor impersonale rezida in aceea ca setea dupa unire, cu tot caracterul ei insatiabil, nu duce la procreare ci numai la degradarea persoanei. Numai la infinitatea dezastruosa si nu la vesnicia buna. In desfraul generat de setea desfatarii, triumfa impersonalul si fragmentarea launtrica, iar nu eul conjugal si procreatia. Personalul nu se poate realiza prin impersonal, dupa cum nici viata prin moarte. Desfraul inseamna intotdeauna pieirea eului conjugal si al nadejdiilor lui.

Voluptatea si moartea sunt unite tainic intre ele prin desfrau. Caci desfraul nu este numai izvorul placerii, ci si al mortii. Prin desfrau se propaga concupiscenta si tot prin el apare si moartea. Preludiul mortii este durerea. Nimeni nu poate sa rupa cercul de fier al placerii si al durerii, cum ne spune Sfantul Maxim Marturisitorul, ca sa ramana numai cu voluptatea. Aceasta inlantuire poate fi insa biruita in Hristos, care ne ofera o iesire din ea in libertatea Sfantului Duh. Ceea ce genereaza voluptatea poarta cu sine moartea. Inainte de moarte, pervertirea trupului si bolile voluptatii patrund in adancul firii, atingand arborele genealogic. Delectarea unirii vinovate este totdeauna o delectare otravita. In ea rezida suferinta sperantei distruse, o tradare a vesniciei celei bune de dragul celei rele, in ea moare ceva fara sa se nasca nimic. Arhaicele manifestari orgiastice erau semnificativ sterile. Cabinetele de planificare a familiei din zilcle noastre, sunt scoli ale mortii, oficine ucigatoare de prunci. In adancimile actului afrodisiac impersonal se descopera cooperarea intentionat inconstienta dintre emotia artificial sterila si nimicire sau moarte. Eliberarea sotilor din captivitatea concupiscentei, in cazul nostru, inseamna eliberarea din conditia caderii, ruperea cercului vicios al placerii si durerii in numele altei legaturi dintre ele. Iesirea lor din infinitatea “patimii distrugatoare” in spatiul castitatii si al vesniciei. In eul conjugal se afla maxima incordare a energiei umane in masura sa inaugureze aceasta eliberare, iar in iubire este remediul concupiscentei dezunirii si al sterilitatii voluntare. Caci aceste rele din urma nu pot fi in nici un fel suprimate, decat ontologic depasite intr-un alt mod de existenta.

Din “Adevarul si frumusetea casatoriei”, Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan

Citeste si

Unde sa ne cautam jumatatea

Despre casatorie

Haosul numit INTERNET

Patima masturbarii

Emanciparea femeii din perspectiva crestina

Patima curviei

Patima curviei

Standard

Un frate oarecare, fiind suparat de gandurile cele din pofta curviei, a mers la un batran mare si l-a rugat, zicand : rogu-te, parinte, fa rugaciune lui Dumnezeu pentru mine, ca ma supara foarte razboiul curviei, si pentru rugaciunea sfintiei tale ma va izbavi Dumnezeu de acea suparare ! Raspuns-a lui batranul : bine, fiule, voi face rugaciune. Si asa batranul a inceput a se ruga lui Dumnezeu pentru dansul, iar fratele s-a dus la chilia lui. Si dupa cateva zile iar a venit fratele la acel batran, jeluindu-se ca nu se poate izbavi de acea suparare si rugandu-l sa se roage cu deadinsul lui Dumnezeu pentru dansul. Iar batranul iar a inceput a se ruga lui Dumnezeu pentru dansul, zicand : Doamne, arata-mi mie fapta acestui frate si de unde-i vine lui acea deznadajduire si lucrare diavoliceasca intr-insul, ca m-am rugat Tie pentru el, si nu s-a izbavit de suparare. Si Dumnezeu i-a descoperit lui pe acel frate si l-a vazut pe el sezand si duhul curviei aproape de dansul cu care glumea si radea si se mangaia. Pe ingerul lui il vedea stand departe si maniindu-se pe el pentru ca nu alerga la ajutorul lui Dumnezeu, ci se indulcea cu necuvioasele sale ganduri si tot gandul si-l da spre mangaierea vrajmasului. Si a priceput batranul ca partea fratelui este pricina razboiului sau si chemandu-l, i-a zis : fiule, eu am cunoscut ca pricina acelui razboi esti tu insuti, pentru ca te indulcesti si te mangai si te dezmierzi cu acele ganduri spurcate pe care insuti de voia ta le gandesti si le primesti. Si asa l-a invatat cum sa se impotriveasca si sa stea impotriva gandurilor.

Patericul Egiptean

Citeste si

Patima masturbarii

Tradarea fidelitatii conjugale

Clevetirea si judecarea aproapelui

Haosul numit INTERNET

Patima fumatului

Clevetirea si judecarea aproapelui

Standard

1) Dacă ne-am aminti, fraţilor, de cuvintele sfinţi­lor bătrîni, dacă am cugeta la ele totdeauna, cu greu am păcătui, cu greu am cădea în nepăsare. Căci dacă, cum au spus aceia, n-am dispreţui pe cele mici şi care ni se par că sînt lucruri de nimic, n-am cădea în cele mari şi grele. Vă spun totdeauna că din acestea mici, din a spune: «Ce este aceasta, ce este aceea ?», se naşte în suflet obişnuinţa rea şi începe să dispreţuiască şi pe cele mari.

Ştiţi ce păcat este să judeci pe aproapele ? Căci ce este mai grav ca acest lucru ? De nimic nu se scîrbeşte Dumnezeu aşa de mult, cum au spus părinţii, şi nimic nu e mai rău ca a judeca. Căci de la aceste lucruri ce par neînsemnate, vine cineva la un rău foarte mare. Căci de la primirea vreunei mici bănuieli împotriva aproapelui, de la a zice: «Ce este dacă ascult şi eu ce zice acest frate ? Ce e dacă spun şi eu acest singur cu­vînt ? Ce e dacă văd ce face acest frate, sau văd ce face acest străin ?», mintea începe să uite păcatele sale şi să se ocupe cu cele ale aproapelui. Şi de aci vine por­nirea de a judeca, de a cleveti, de a dispreţui. Apoi de aci şi căderea în cele ce le judecă. Căci neîngrijindu-se de păcatele sale şi neplîngîndu-şi moartea sa, cum au zis părinţii, omul nu se poate îndrepta în ceva pe sine însuşi, ci se ocupă întotdeauna cu lucrul aproapelui. Şi nimic nu mînie aşa de mult pe Dumnezeu şi nimic nu goleşte aşa de mult pe om şi nu-l duce la părăsirea sa (de către Dumnezeu), ca clevetirea, judecarea, dis­preţuirea aproapelui.

2) Căci altceva este a cleveti, altceva a judeca şi alt­ceva a dispreţui. A cleveti este a spune de cineva : «Cu­tare a minţit, sau s-a mîniat, sau a curvit, sau altceva asemenea». Prin aceasta l-a clevetit pe acela, pentru că a spus ceva împotriva lui, a spus în chip pătimaş pă­catul aceluia.

Iar a judeca este a spune : «Cutare e mincinos, cu­tare e un om furios, cutare e un curvar». Prin aceasta a judecat însăşi starea dinăuntru a sufletului aceluia şi s-a rostit împotriva vieţii lui întregi, zicînd că este aşa, şi 1-a judecat pe acela ca atare. Şi lucrul acesta e foarte grav. Căci altceva este a spune: «s-a maniat» şi altceva a spune că «e furios» şi a se rosti, cum am spus, împotriva vieţii lui întregi. A judeca orice păcat e aşa de grav, că însuşi Hristos a zis : «Făţarnice, scoa­te întîi bîrna din ochiul tău şi apoi vei vedea să scoţi şi paiul din ochiul fratelui tău» (Lc. 6, 42). El a asemănat păcatul aproapelui cu paiul, iar judecarea lui cu bîrna. Vezi cît de rău lucru e a judeca ? E aproape mai rău decît orice păcat. Iar fariseul acela rugîndu-se şi mul­ţumind lui Dumnezeu pentru virtuţile sale, n-a minţit, ci a spus adevărul. Şi n-a fost osîndit pentru aceasta. Căci sîntem datori să mulţumim lui Dumnezeu cînd ne-am învrednicit să facem vreun bine, pentru că El ne-a ajutat şi a lucrat împreună cu noi. De aceea, pre­cum am spus, nu a fost osandit pentru că a zis : «Nu sînt ca ceilalţi dintre oameni», ci cînd, întorcîndu-se către vameş, a zis «nici ca acest vameş». Atunci s-a împovărat. Căci a judecat însăşi persoana aceluia, în­săşi starea dinăuntru a aceluia şi, pe scurt, întreaga lui viaţă. De aceea s-a coborat vameşul mai îndrep­tat decît acela.

3) Nimic nu e mai grav, nici mai rău, cum am spus de multe ori, decat a judeca, sau a dispreţui pe aproa­pele. De ce nu ne judecăm mai degrabă pe noi înşine şi nu cunoaştem cu de-amănuntul păcatele noastre, despre care vom avea să dăm socoteală lui Dumnezeu ? De ce răpim judecata de la Dumnezeu ? Ce vrem noi de la făptura lui Dumnezeu ? Să tremurăm auzind ce s-a întîmplat acelui mare bătran, care a auzit despre un oarecare frate că a căzut în curvie şi a zis: «Rău a făcut!»

Căci ştiţi ce lucru înfricoşător se spune despre el în Gheronticon: Sfîntul înger a adus sufletul celui ce a păcătuit la el şi i-a zis : «Iată pe cel ce l-ai judecat! A adormit. Unde porunceşti să-l duc : în Împărăţie, sau în iad ?» Este vreo povară mai înfricoşătoare decît aceasta ? Ce altceva înseamnă cuvîntul îngerului către bătran decît aceasta : «Deoarece tu eşti judecătorul ce­lor drepţi şi păcătoşi, spune ce porunceşti cu privire la acest smerit suflet ? Te miluieşti de el ? Sau îl tri­miţi la chinuri ?» înspăimîntat de aceasta, sfantul bătrîn a petrecut tot restul timpului în suspine, în la­crimi şi în mii de osteneli, rugandu-se lui Dumnezeu să-l ierte pentru păcatul acela. Şi aceasta, după ce a că­zut pe faţa lui la picioarele îngerului şi a luat iertare. Căci îngerul spunîndu-i: «Iată, Dumnezeu ţi-a arătat ce povară aduce judecarea altuia; să nu mai faci!», acest cuvant a fost dovada iertării. Totuşi, sufletul bătranului nu s-a mai putut mangîia din plansul lui pînă la moarte.

4) Căci ce voim noi de la aproapele ? De ce trebuie să ne încărcăm cu povara lui? Avem noi pentru ce ne îngriji, fraţilor! Fiecare să ia aminte la sine însuşi şi la păcatele sale. Numai lui Dumnezeu I se cade să în­dreptăţească şi să osandească. Căci numai El cunoaşte starea dinăuntru a fiecăruia, purtările, darurile, firea şi destoinicia lui, ca să poată judeca potrivit cu fiecare, precum numai El ştie. Căci altfel judecă Dumnezeu cele ale episcopului şi altfel cele ale stăpanitorului; alt­fel judecă cele ale povăţuitorului şi altfel ale ucenicu­lui ; altfel ale bătranului şi altfel ale celui mai tanăr ; altfel ale bolnavului şi altfel ale celui sănătos. Şi cine poate cunoaşte judecăţile acestea, decat singur Cel ce a făcut toate, Care le-a şi plăsmuit pe toate şi le cu­noaşte pe toate ?

Filocalia volumul 9, Ava Dorotei

Citeste si

Despre pacatul curviei, betiei si fumatului

Patima masturbarii

Satanismul muzicii rock

Realismul

Despre idolul sau dracul Noroc