Tag Archives: familie

Homosexualii poftesc la copiii nostri

Standard

După ce a aprobat căsătoriile între homosexuali, Senatul, camera superioară a Parlamentului francez, a dat undă verde şi adopţiilor de copii de către cuplurile formate din persoane de acelaşi sex. Acest ultim pas deschide calea folosirii mamelor surogat şi procreerii medicale asistate. În ciuda protestelor în masă organizate în Franţa pentru împiedicarea intrării homosexualilor în legalitate pe toate planurile, iată că  socialiştii care se află la putere au hotărât că sodomia nu mai reprezintă un pericol pentru societate. Mai mult, homosexualii au primit din partea statului permisiunea de a perverti mii de copii încă de la cele mai fragede vârste, oferindu-le un alt model de familie, aflat la antipodul celei tradiţionale.

Situaţia din Franţa nu este singulară: demersuri pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale se fac în lumea întreagă. Din păcate, şi în România, în ultimii ani, propaganda homosexuală a pătruns în toate sferele sociale, mass-media având un rol hotărâtor în tot acest efort al homosexualilor de a obţine încrederea publică.

Astfel, în februarie, Asociaţia „Accept” (a homosexualilor din România) a organizat Luna istoriei LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane transgender) în mai multe instituţii de învăţământ şi cultură din România. Dacă anul trecut, activităţile dedicate acestui eveniment au vizat „Facultatea de Jurnalistică”, „Facultatea de Sociologie” sau Liceul „George Coşbuc” din capitală, anul acesta pe lista instituţiilor partenere s-a aflat şi„Muzeul Ţăranului Român”, instituţie reprezentativă pentru spiritualitatea poporului nostru. „Muzeul Ţăranului Român” urma să găzduiască un film cu tematică gay, în timp cela „Facultatea de Sociologie” fusese invitat să conferenţieze profesorul homosexual Gert Hekma. De asemenea, anchetele desfăşurate în urma reclamaţiilor unui grup de părinţi au dovedit că la Colegiul Bilingv „George Coşbuc” se face propaganda homosexuală în rândul elevilor.

Prin reacţia promptă a unui grup de ONG-uri creştine, manifestările mai sus-menţionate nu au mai avut loc.

Asta nu ne opreşte să ne întrebăm, însă, cât timp ne mai desparte de legalizarea şi în România a căsătoriilor între homosexuali şi a adopţiei de copii de către aceştia?

În Vechiul Testament stă scris„să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune” (Levitic 18, 22) şi tot aici este prezentat cazul celor două cetăţi Sodoma şi Gomora care au pierit din cauza acestor pervertiri ale făpturii umane(Fac. 19, 4-28). Păcatul acesta poarta şi numele de sodomie, după denumirea cetăţii în care a fost săvârşit (Sodoma).

De asemenea, în Noul Testament, mai precis în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 1, versetele 26-27, este precizată şi pedeapsa pentru acest păcat:„Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi, luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.”

Conform canoanelor Bisericii Ortodoxe, „sodomia, adică desfrâul împotriva firii, precum şi împiedicarea cu ştiinţă a zămislirii de prunci şi lepădarea lor”constituie păcate de moarte (strigătoare la cer,v. Învăţătură de credinţă creştin ortodoxă, 110)

„Un pas către un stat fascist”

Aşa consideră Gordon Wilson, un fost lider al Partidului Naţional Scoţian, impunerea legalizării homosexualităţii. În faţa acestei forme de dictatură, reacţia unor state este remarcabilă. Astfel, Camera Reprezentanţilor din Nigeria a aprobat, în unanimitate, o lege care interzice căsătoriile homosexuale, în ciuda ameninţărilor administraţiei Obama şi ale premierului britanic. În acelaşi timp, fostul preşedinte polonez, Lech Walesa consideră că deputaţii homosexuali ar trebui să stea în ultimul rând de bănci în Parlament, şi chiar în afara Parlamentului, deoarece reprezintă doar o minoritate. “Nu vreau ca această minoritate, cu care nu sunt de acord – dar pe care o tolerez şi o înţeleg – să manifesteze pe stradă şi să îi facă pe copiii şi nepoţii mei să îşi întoarcă privirile”, a declarat recent Lech Walesa. “Eu fac parte din vechea şcoală şi nu mă gândesc să mă schimb. Înţeleg că oamenii sunt diferiţi, că sunt orientări diferite şi că au dreptul la identitatea lor. Dar să nu schimbe ordinea stabilită de secole. Nici nu vreau să aud    vorbindu-se despre aceasta. Să o facă între ei şi să ne lase pe noi în pace, pe mine şi pe nepoţii mei”, a declarat fostul preşedinte.

De asemenea, de la începutul anului 2012, Rusia a început o campanie agresivă împotriva homosexualilor. După ce un tribunal din Moscova a interzis marşurile sau manifestaţiile homosexualilor pentru următorii 100 de ani, preşedintele Vladimir Putin a cerut să fie gândite amendamente la legea adopţiei care să împiedice adopţia copiilor ruși de către cuplurile homosexuale. Iniţiativa urmează implementării, de la 1 ianuarie, a unei noi legi care previne adopţia copiilor ruși de către americani, o mișcare extrem de controversată și criticată în presa intenațională. Controverse s-au iscat în Rusia din cauza dezbaterilor care au loc în Franța și Marea Britanie pentru a legaliza căsătoriile homosexuale. Oficiali din cadrul ministerului de Externe rus spun că aceasta va „scădea șansele” pentru adopție de către cupluri din acele țări.

Nu aceeaşi este, însă, poziţia României în faţa acestor presiuni, dezincriminarea homosexualităţii – prin abrogarea art. 200 din vechiul Cod Penal – fiind un pas hotărâtor în vederea aderării ţării noastre la U.E, decizie ce deschide deopotrivă drumul incestului şi pedofiliei… Să nu uităm că ultimul bastion al societăţii este familia. Iar scopul familiei şi al unirii trupeşti îl reprezintă naşterea de prunci. Ce răspuns vom da pentru indiferenţa noastră, acum, când familia este primejduită prin tot felul de măsuri cu tentă satanist-ateistă? E o întrebare care ar trebui să ne frământe pe toţi.

Preluat de pe doxologia.ro

Citeste si

Anti sodomie

Noul eretic de la Vatican

Anarhia democratiei, semnul apropierii antihristului

Profetii despre antihrist

Vitalismul

Satanismul muzicii rock

Pecetluirea e aproape! 

Mantuirea in lume

Standard

Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru cei ce zic că nu se pot mântui în lume

În stiintă să ne fie, că nu ne va mântui pe noi locul, dacă nu vom face voia lui Dumnezeu, ci, pe fiecare, îl mântuieste, mintea cea cu bunăvoie către Dumnezeu. Că nu este ajutor nici din dregătoria cea cinstită, nici din locul cel sfânt, pentru cel ce nu face porunca lui Dumnezeu. Că, ce dregătorie este mai mare decât dregătoria lui Adam, cea fără de moarte, sau ce loc este mai frumos, decât Raiul, din care a fost izgonit Adam, prin călcarea poruncii lui Dumnezeu? Si, dimpotrivă, ce este mai de ocară, decât gunoiul, pe care sezând Iov a păzit porunca lui Dumnezeu si în Rai s-a sălăsluit? Iar, Saul, la împărătie fiind si în palate de mult pret stând, si viata aceasta a pierdut-o si nici pe cealaltă n-a câstigat-o. iar Lot, aflându-se în Sodoma, în mijlocul unui popor fără de lege, făcând poruncile lui Dumnezeu, s-a mântuit si cunună cu sfintii a luat. Si de va zice cineva, că nu se poate mântui în lume, cu femei si cu copii, unul ca acela, cu nebunie se înseală, că, pretutindeni, ne primeste pe noi Dumnezeu, dacă împlinim poruncile Lui. Locul pe nimeni nu mântuieste, nici nu osândeste, ci, pe fiecare, faptele îl osândesc, sau îl mântuiesc.

Deci, măcar că în lume petrecem, o, fratilor, să nu ne deznădăjduim chiar de am si gresit cu ceva, ci, iarăsi, prin pocăintă, să alergăm la Dumnezeu, si să fim milostivi si darnici cu cei săraci si neputinciosi, din averile noastre. Căci, mai mult pentru unii ca acestia ti-a încredintat tie Dumnezeu averea, că ea cu nimeni nu s-a născut împreună. Pentru aceea, să dai milostenie singur, de bună voie, că de mult ajutor este sufletului tău, adică, a da cu mâna ta. Si să nu ai martori lângă tine, când faci milostenie. Pe rudele cele apropiate ale tale, să nu le treci cu vederea. Mai întâi, pe cei din casa ta, si pe rudeniile tale, fără de grijă să-i faci, apoi, după acestia, si la altii să faci milostenie. Că este fătărnicie, ca, la săracii cei străini să împarti milostenie, iar neamul tău, sau cei din casa ta să fie goi, desculti si flămânzi. Deci, cum zici că te îngrijesti de sufletele lor, iar de trupeasca lor nevoie nu te îngrijesti? Cum, dar, îi vei duce pe dânsii la frica lui Dumnezeu, atâta timp cât îi necăjesc pe ei trupestile neajunsuri? O, câtă nepricepere si câtă inimă rea!

Au n-ati auzit Scriptura care zice: „Fericit este cel ce miluieste sufletele robilor săi si nu-si lasă neamul său în nevoi”. Că de vei supăra pe ai tăi, iar pe altii vei milui, îti va zice tie Domnul: „Fătarnice, orbitule de răutate, scoate mai întâi bârna din ochiul tău si atunci vei vedea să scoti si gunoiul fratelui tău. Deci, auzind acestea acum, asa, să miluiesti pe cei de aproape ai tăi si să te îngrijesti de hrana lor, ca să faci milostiv pe Dumnezeu fată de tine. A Căruia este slava în veci!

Amin.

Cititi si

Rabdarea

Semnul Sfintei Cruci

De ce se construiesc biserici in locul spitalelor, scolilor, gradinitelor sau caminelor?

De la icoana bizantina la “icoana” Playboy

Ecumenism si ortodoxie ecumenica

Existenta lui Dumnezeu

Lavra Poceaev

Despre smerenie si mantuire

A avea sau a nu avea copii

Standard

Unul dintre primele şi cele mai importante subiecte pe care doi tineri care vor să se căsătorească le abordează este acela al copiilor: câţi, când, în ce condiţii? Aş fi tentată să spun că e problemă nouă, aceasta a planificării familiale, dacă nu aş fi auzit chiar eu de tot felul de licori pe care înaintaşele noastre le beau pentru a nu rămâne grele.

Ce e nou e lungimea perioadei pe care un cuplu o doreşte fără copii, din felurite motive: ori vor să trăiască în tihnă bucuria „vieţii în doi“, ori vor să-şi facă mai întâi casă, ori au o carieră de construit, ori sunt săraci, ori, pur şi simplu, sunt „prea tineri“.

Mai trist e că nu numai cei „fără Dumnezeu“ nu-şi doresc copii prea curând, ci şi credincioşii practicanţi, care în numele libertăţii cu care ne-a înzestrat Dumnezeu spun că pot alege câţi copii şi când să-i aibă şi că taina căsătoriei „mare este“, iar planificarea familială – atunci când nu implică metode care ar afecta viaţa unui prunc – este recomandabilă (nu vorbesc aici despre cei ce practică abstinenţa).

Un părinte spunea: „Dom’le, aud spunându-se că vor doi copii, trei copii, maximum patru, dar nu aud pe nimeni zicând că vrea zece copii!“ Sau altcineva zicea: „Părinte, eu fac câţi copii îmi dă Domnul, dar îi trimit la dumneata să-i creşti, că nu-mi permit“ (nu avea mai mult de doi copii)

Mă voi lega puţin în acest articol de această posibilitate a alegerii, menţionată mai sus. Aşa e, cei doi parteneri (sau chiar numai femeia) pot alege, dar nu chiar cum cred ei. Pot alege câţi copii să nu aibă. Prin metode contraceptive sau avort poţi hotărî ca acum să nu ai un copil: pentru că mergi în străinătate la muncă şi nu e momentul, pentru că încă nu te-ai căsătorit, pentru că mai ai încă doi sau trei şi e şi aşa viaţa grea, pentru că nu ţi-ai terminat studiile ori casa, pentru că ai două cezariene şi deja e riscant – deşi se face şi a 4-a cezariană ori chiar se naşte natural după cezariană.

Câţi copii să ai nu poţi alege

În încercarea de a avea un copil, luând în considerare faptul că nu sunt probleme de fertilitate, că sunt condiţiile ideale pentru conceperea unui copil, chiar în această situaţie, într-o lună, probabilitatea de a concepe, conform statisticilor, este de doar 20%. Dar se pot scurge zeci de luni în care să nu fii în acel procent. Nu ştiu cum de nu vedem cu toţii aici minunea lui Dumnezeu; facem calcule, numărăm zile, stabilim care sunt sau nu fertile, căutăm cauze şi remedii pentru infertilitate, dar nu ne punem nicio clipă problema că a avea un copil e o minune. Chiar şi la familiile cu mai mulţi copii.

O femeie tânără, citind cele scrise mai sus, ar putea răsufla uşurată. Sau, temătoare: „nu ştiu cum se face că atunci când îţi doreşti mai puţin eşti în zona celor 20 de procente“. Probabil că din cauza aceasta nu vedem minunea.

Omul se joacă din ce în ce mai mult de-a Dumnezeu; din ce în ce mai mult spune „nu vreau copil acum“, iar mai târziu spune „acum vreau copil“ şi recurge la tot felul de metode de concepţie de această dată, ajungând până la a lua în considerare varianta de a folosi sperma cuiva despre care nu ştie nimic ori de a ucide mai mulţi embrioni care ar putea fi şi ei copii.

Pierde din vedere însă mai multe lucruri:

Unul dintre acestea ar fi că niciun copil nu vine pe lume fără ştirea, dar mai ales fără voia lui Dumnezeu; iar dacă Dumnezeu pune suflarea Lui de viaţă în unirea a două celule care vor deveni un copil cu sindrom Down, cine suntem noi să nu îngăduim? Dacă Dumnezeu pune suflet şi mai vine un copil într-o familie în care deja sunt mulţi, cine suntem noi să spunem „Nu! E destul!“

Un alt lucru pe care-l pierdem din vedere e că perioada de fertilitate a unei femei – chiar dacă sunt femei care nasc şi la 50 de ani – diferă atât de mult de la o femeie la alta, încât, chiar şi să fi avut copii şi să fii relativ tânără – 35 de ani să presupunem -, dar după ultimul copil să fi zis că nu mai vrei o perioadă şi ai ajuns acum, când iar vrei – ei bine, s-ar putea să fi pierdut ocazia acelui „încă un copil“ pe care îl vrei acum şi pe care „l-ai amânat“.

De asemenea, noi, ca părinţi, nu le dăm ceva copiilor din ce-i al nostru. Pare foarte ciudat: „păi ce, nu muncesc 16 ore pe zi ca să-i ofer un trai decent? Să-i ofer casă? Să-i ofer o maşină? În definitiv, să-i pun mâncare pe masă?“, ar putea întreba cineva. Şi totuşi, Dumnezeu, Care ştie câte fire îţi cad din cap într-o zi, este Cel care are grijă de fiul tău. Acelaşi Dumnezeu face ca din copii fără părinţi ori provenind din familii disfuncţionale să ajungă personalităţi de renume. Ce facem noi, ca părinţi, e să ne punem la dispoziţia lui Dumnezeu, Care îi îngrijeşte prin noi.

Preluând comanda propriei vieţi, ne întoarcem cu spatele la Dumnezeu

Îmi zicea cineva, o tânără mămică însărcinată, că ea va face un singur copil şi că acel copil va fi sănătos şi va avea tot ce-i trebuie, pentru că ea va avea grijă. Tristă naivitate! Alături era o mămică a unui copil ce avea malformaţii din naştere. Noi nici măcar să naştem un copil sănătos, adică să avem grijă de el cât e în uterul nostru, nu putem. De unde să putem controla toate, atunci când vine pe lume, când sunt pericole la tot pasul, când în orice clipă se poate întâmpla ceva neprevăzut şi pur şi simplu nu putem să-l apărăm; când sunt boli pe care nici sute de mii de euro nu le pot vindeca; de unde ştim noi că noi avem grijă?

Noi ne raportăm la toate lucrurile din viaţa noastră ca şi cum noi le-am face şi desface, ca şi cum noi am fi „la comandă“, uitând că, preluând această comandă în mod abuziv, ne întoarcem cu spatele la Dumnezeu şi, oricât am spune că facem voia Lui sau oricât „ne-am smeri“, spunând că nu avem suficientă credinţă pentru a concepe şi a naşte toţi copiii pe care ni i-ar da, faptul acesta nu ne face „mai buni“ decât aceia despre care Mântuitorul spunea că sunt „Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!“, adică fariseii, şi despre care spunea doar „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi“.

Preluat de pe doxologia.ro

Citeste si

Instrumentele torturii, sau cu ce sunt omorati copiii in burtile mamelor lor

De la icoana bizantina la “icoana” Playboy

Emanciparea femeii din perspectiva crestina

Tradarea fidelitatii conjugale

Patima curviei

Unde sa ne cautam jumatatea

Despre casatorie

Emanciparea femeii din perspectiva crestina

Standard

După secole de-a rândul în care femeia a stat oarecum în umbra bărbatului, de câțiva zeci de ani există un puternic curent de emancipare a ei, prin care se strigă sus și tare că femeia este egală bărbatului și poate face aceleași lucruri ca și el. Din aceste motive, femeia a început să se implice activ pe plan profesional, vrând să urce pe scară ierarhică și să ajungă în poziții de conducere ale instituțiilor, companiilor, organizațiilor și chiar a guvernelor.

Trăgând linie putem spune că:

a. Femeia de astăzi este implicată activ în viața profesională, dar cu prețul neglijării vieții personale și a familiei. În companiile multinaționale și nu numai, sunt femei-mame care lucrează 14 ore, ajungând la ora 22.00 acasă.

b. Cât privește accesul în funcțiile de conducere, din experiența mea vă pot spune că există femei în funcții de top, dar sporadic, trăim în continuare într-o lume ”a bărbaților”. Foarte des, accesul femeilor în funcțiile de conducere se realizează tot prin bărbați, care le fac avansuri sexuale și le cer trupul ca monedă de schimb. Desigur, starea aceasta nu este o regulă, dar nici accidentală.

c. Trupul femeii este unul din principalele motoare de promovare a vânzărilor de produse și servicii în lumea întreagă. Femeia dezbrăcată sau semi-dezbrăcată este folosită ca instrument sexual pentru a influența alegerile de consum. Femeia a ajuns o bucată de carne, care poate fi atârnată lângă orice marfă pentru a-i spori calitățile.

Prin urmare femeia încearcă să scape de sub stăpânirea bărbatului afirmându-se prin mijloacele ei proprii: seducție, frumusețe, trup.

Așa-zisa mișcare de emancipare a femeii a înrobit-o și mai mult, punând-o în postura să-și piardă calitatea de mamă în dauna carierei, să se afișeze goală peste tot pentru a fi apreciată și iubită, și să urce în funcții de conducere prin adulter și desfrânare. Toate provin dintr-o raportarea greșită față de Dumnezeu și față de bărbat.

„Femeia a fost transformată în specialist ca să producă bani” zicea părinte Iustin. Femeia a fost ruptă de cea mai mare bucurie și împlinire a ei: aceea de a fi mamă. Femeia a fost smulsă din sânul familiei și aruncată în orgoliile și păcatele bărbaților, care dau formă societății. „Se ”emancipează” femeia, pică neamul” mai spunea părintele.

Femeia nu este mai prejos decât bărbatul, ci are o altă menire, un alt mod prin care se poate simți împlinită. De ce încearcă femeia să fie bărbat? De ce încearcă să se afirme prin calități care nu-i sunt caracteristice firii?

Ce-ar fi dacă de mâine bărbații ar cere dreptul de a naște la fel ca femeia? Ce-ar fi dacă noi bărbații am susține că putem fi la fel de gingași ca și mamele? Ce-ar fi dacă noi bărbații am pretinde că suntem la fel de sensibili sufletește și delicați asemenea femeilor? Ce-ar fi dacă am susține că suntem la fel de atenți la detalii și la fel de îndemânatici în lucrurile „mici”ca femeile?

Nu pretind ca femeia să stea la cratiță sau doar în familie să-și crească fii, ci spun doar că femeia n-ar trebui nicicum să-și neglijeze prin carieră, calitatea de mamă. Sunt mame care-și văd copiii doar dimineața, jumătate de oră, și seara când se întorc de la servici. Cum poți suporta ca mamă să petreci o oră pe zi cu copilașii tăi și 14 ore să le petreci la servici, să faci profit pentru alții. Știu este nevoie de bani… dar în fuga noastră după bani ne pierdem sufletele… neglijăm creșterea copiilor și nu vom fi fericiți nici unii, nici alții.

Creștinismul oferă femeii soluția scăpării de sub acest blestem. Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel:

Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă. Dar ea se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie” (1 Timotei 2, 15).

Mântuirea femeii, adică izbăvirea ei de efectele negative ale păcatului strămoșesc, se poate realiza prin nașterea de prunci, prin creșterea lor aproape de Dumnezeu și printr-o viață de sfințenie.

Cei care acuză creștinismul că a înrobit femeia, să-și amintească bine că în cer, după Dumnezeu-Sfânta Treime, Maica Domnului este cea mai curată și mai cinstită decât toți îngerii, mucenicii, ierarhii, cuvioșii, monahii și toți cei ce au dus viață plăcută înaintea lui Dumnezeu.

Maria, femeia simplă născută din Ioachim și Ana, urcă așa de mult pe scara ierarhică încât ajunge după Dumnezeu, conducătoarea întregii lumi, numită și „arhistrategă nebiruită a oștilor cerești”. Maria ajunge Născătoare de Dumnezeu, purtând în pântecele ei pe Cel neîncăput, născând pe Cel fără de început.

Dacă Fiul lui Dumnezeu a stat 9 luni în pântecele Mariei, cât de mult credeți că s-a împărtășit ea de prezența lui Dumnezeu? Maica Domnului, e prin excelență, după Hristos, omul cel mai sfânt din acest Univers… Dacă Dumnezeu e Atotînțelept, Atoatecunoscător, Infinit, dacă El este Blândețe, Iubire, Frumusețe… atunci Maica Domnului are și ea, prin împărtășire, toate aceste calități.

Prin trei lucruri s-a împlinit sufletește Maica Domnului: prin feciorie – prin curăția înaltă a sufletului și trupului ei, prin smerenie – supunându-se întru totul voii lui Dumnezeu, și prin nașterea Fiul lui Dumnezeu ca prunc…. și creșterea Lui.

Adică exact invers decât încearcă femeile astăzi să se împlinească: prin desfrânare, prin mândrie și neascultare și prin fuga de nașterea de prunci.

Un lucru este cert: nu există fericire adevărată în afara relației cu Dumenzeu. Iar femeia va fi fericită doar atunci când va împlina voia Lui întru totul. La fel și bărbatul.

Dumnezeu nu poate fi driblat, iar cuvintele Lui rămân în veac. Orice încercare a femeii de a ieși de sub stăpânirea bărbatului, de a scăpa de necazuri și de durerile nașterii, în alt mod decât prin Iisus Hristos, va duce tot la suferință.

Soluția este să-și asume toată suferința și doar în acest mod o va depăși. Nașterea și creșterea copiilor este o mare jertfă și doar în acest fel femeia va învăța zi de zi cât de mare este iubirea lui Dumnezeu și cât de importantă este iubirea cu care-ți înconjori copiii.

La final, fac precizarea că și noi bărbații suntem în înșelare, la fel ca femeile, și încercăm să ieșim de sub blestem în alt mod decât prin Biserică, și de aceea și noi ne lovim de suferință.

Fetelor! Nu mai ascultați de glasul societății care vă încurajează să vă emancipați, emanciparea promovată e de fapt sclavie. Închei tot prin cuvintele părintelui Iustin:

„În spatele societății, dacă stai și te adâncești dai de fapt de diavol!”

Adevărata emancipare a femeii este împlinită în totalitate în Maica Domnului.

Urmați-i exemplul!

Preluat de pe ortodoxiatinerilor.ro

Citeste si

„Avaton”-ul Sfântului Munte si hirotonia femeilor

Rugaciune

Despre casatorie

Unde sa ne cautam jumatatea

Tradarea fidelitatii conjugale

Tradarea fidelitatii conjugale

Standard

Patima desfranarii, agent distructiv al eului conjugal:

Mai inainte de orice, prin desfrau intelegem actul de tradare a fidelitatii conjugale, concretizat in savarsirea faptei ilicite, de catre unul dintre soti sau de amandoi in acelasi timp. Insa, intelegem si “patima distrugatoare”‘ starea sufletului in care, sfintenia unirii conjugale fiind distrusa, concupiscenta, substanta atractiei erotice, devine obisnuinta. In concupiscenta se cuvine, de asemenea, sa vedem acel amestec de senzatii si atractii care stapaneste pe cineva atunci cand placerea trupeasca sta deasupra ratiunii, pe care o intuneca si o inseala. Devenind o a doua natura a omului si dobandind o autonomie si putere deplina in forul sau launtric, patima transforma integral o persoana intr-un obiect de placere. Invers decat in cazul iubirii, dorinta erotica este atrasa si influentata numai de imaginea sensibila a fapturii indragite. Actele de seductie nu au nimic personal in ele, de aceea consecintele lor sunt grave si se rasfrang puternic atat asupra vietii trupesti, cat si asupra celei sufletesti. Sfantul Ioan Gura de Aur considera ca fascinatia ce o trezeste in oameni patima desfranarii este o posedare din partea spiritelor rele.

Un aspect propriu al desfraului, prin care i se descopera caracterul impersonal, stihinic, este insatiabilitatea. Sfantul Vasile Cel Mare il pune in legatura cu mitul “hidrei” cea cu mai multe capete, careia taindu-se unul, alte trei i se ivesc in loc. E paradoxal faptul ca pe masura ce dorinta satisfacuta, in calitatea ei de oarecare energie naturala, slabeste si se preface, nu de putine ori, in dezgust, adica in contrariul ei, tot ea, in schimb, persistand in timp, se arata ca patima funesta, tot mai excesiva si mai nesatioasa. Astfel, desfraul, prin insusi caracterul sau distructiv si nesatios, face dovada faptului ca, desi se afla in antiteza cu iubirea, el nu poate fi inscris in ordinea regnului animal in ordinca lumii cazute, el preda omul dominatiei infinitatii rele a atractiei senzuale, care nu cunoaste nici potolirea, dupa cum nu cunoaste nici un sfarsit. Prin pacatul stramosesc, de la inceputul existentei umane, izvorul vietii insusi este corupt, desi nu total. “Indeosebi prin placerea concupiscentei, firea noastra este antrenata, fara sa-si dea seama, la rau”, zice Sfantul Grigorie de Nyssa. Antrenarea actului trupesc al omului la rau, pana ajunge in intregime desfigurat, face ca el sa fie mai mult decat un act comun cu al fiarelor. Fiind un act individual, iar nu personal, este totusi specific uman, ramand pe deplin liber si responsabil. In desfrau, persoana sc afla, intradevar, sub dominatia stihiei impersonale, care apropie lumea umana de cea animala, dar totodata le tine si deosebite. “Scopul tainic al uniunii personale intr-un singur “trup”, si un singur “duh” este inaccesibil si irealizabil intr-o stihie impersonala. Tragedia fara iesire a legaturilor impersonale rezida in aceea ca setea dupa unire, cu tot caracterul ei insatiabil, nu duce la procreare ci numai la degradarea persoanei. Numai la infinitatea dezastruosa si nu la vesnicia buna. In desfraul generat de setea desfatarii, triumfa impersonalul si fragmentarea launtrica, iar nu eul conjugal si procreatia. Personalul nu se poate realiza prin impersonal, dupa cum nici viata prin moarte. Desfraul inseamna intotdeauna pieirea eului conjugal si al nadejdiilor lui.

Voluptatea si moartea sunt unite tainic intre ele prin desfrau. Caci desfraul nu este numai izvorul placerii, ci si al mortii. Prin desfrau se propaga concupiscenta si tot prin el apare si moartea. Preludiul mortii este durerea. Nimeni nu poate sa rupa cercul de fier al placerii si al durerii, cum ne spune Sfantul Maxim Marturisitorul, ca sa ramana numai cu voluptatea. Aceasta inlantuire poate fi insa biruita in Hristos, care ne ofera o iesire din ea in libertatea Sfantului Duh. Ceea ce genereaza voluptatea poarta cu sine moartea. Inainte de moarte, pervertirea trupului si bolile voluptatii patrund in adancul firii, atingand arborele genealogic. Delectarea unirii vinovate este totdeauna o delectare otravita. In ea rezida suferinta sperantei distruse, o tradare a vesniciei celei bune de dragul celei rele, in ea moare ceva fara sa se nasca nimic. Arhaicele manifestari orgiastice erau semnificativ sterile. Cabinetele de planificare a familiei din zilcle noastre, sunt scoli ale mortii, oficine ucigatoare de prunci. In adancimile actului afrodisiac impersonal se descopera cooperarea intentionat inconstienta dintre emotia artificial sterila si nimicire sau moarte. Eliberarea sotilor din captivitatea concupiscentei, in cazul nostru, inseamna eliberarea din conditia caderii, ruperea cercului vicios al placerii si durerii in numele altei legaturi dintre ele. Iesirea lor din infinitatea “patimii distrugatoare” in spatiul castitatii si al vesniciei. In eul conjugal se afla maxima incordare a energiei umane in masura sa inaugureze aceasta eliberare, iar in iubire este remediul concupiscentei dezunirii si al sterilitatii voluntare. Caci aceste rele din urma nu pot fi in nici un fel suprimate, decat ontologic depasite intr-un alt mod de existenta.

Din “Adevarul si frumusetea casatoriei”, Pr. Prof. Dr. Ilie Moldovan

Citeste si

Unde sa ne cautam jumatatea

Despre casatorie

Haosul numit INTERNET

Patima masturbarii

Emanciparea femeii din perspectiva crestina

Patima curviei

Unde sa ne cautam jumatatea

Standard
Una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastra este aceea ca in viata trebuie sa-ti cauti jumatatea!
– De ce spun ca e o minciuna? 
– Pentru ca fiecare om e chip al lui Dumnezeu, nu jumatate de chip. Si nu relatia mea cu alt om ma implineste, ci relatia cu Dumnezeu. 
Daca stau mereu in legatura cu Dumnezeu prin rugaciune, simt adevarul celor spuse de Mantuitorul: “Imparatia Cerurilor este inlauntrul vostru”. Simt pace, bucurie, mangaiere, echilibru.
Abia atunci relatia mea cu alti oameni poate deveni relaxata, neposesiva, iar gelozia, controlul, invidia si toate celelalte care ne chinuie cad de la sine.
Doi oameni care traiesc in Dumnezeu nu pot avea decat o relatie foarte buna. Altminteri, eu n-am fericirea si o astept de la celalalt si el o asteapta de la mine.
De aici vin atatea dezamagiri, nefericiri si drame. Omul crede ca si-a ales partenerul gresit si de asta nu e fericit. Isi cauta alt partener si, dupa un timp, simte acelasi gol si aceeasi neimplinire. Dar problema nu este acel partener, ci raportarea gresita la viata, ca tu crezi ca exista o jumatate cu care poti sa formezi un intreg.
Noi, de fapt, ne avem radacinile in Dumnezeu, nu in alt om, iar seva, puterea noastra de viata vine de la Dumnezeu si nu de la om. E clar atunci ca implinirea nu poate sa fie decat in El. Nu de la alt om trebuie sa astept fericirea, ci de la Dumnezeu. Daca am acea implinire profunda in Dumnezeu, pot sa am si implinirea familiala, sociala…
Si mai e ceva: noi nu putem schimba pe nimeni, fiecare se schimba numai…. daca vrea.Multi sunt nefericiti pentru ca incearca sa-si schimbe “jumatatea”. Femeile, de exemplu, stiu ca barbatii cu care se casatoresc au anumite defecte, vicii, neimpliniri. Dar se insotesc cu ei, sperand sa-i schimbe.
FUNDAMENTAL GRESIT !!!!Cand iubesti pe cineva, nu te cazni sa-l schimbi, caci nu vei putea. Roaga-te pentru el, da-i un sfat, o carte, si mai departe ramane lupta lui cu el insusi.
Eu pot sa-ti pun in farfurie, dar nu pot sa mananc in locul tau, iti arat drumul, dar nu pot sa merg in locul tau.
Parintele Ghelasie de la Frasinei spunea ca nu conteaza atat duhovnicul, cat ravna ucenicului. Duhovnicul poate sa fie un om sfant, dar daca tu n-ai pic de ravna, samanta ta ramane tot neincoltita.
Tu insuti trebuie sa pui samanta in pamant, sa o ingrijesti, sa fii gradinarul propriei tale vieti.
Problema nu e sa-i schimbi pe altii, ci sa te schimbi pe tine. Odata ce vom face asta mai multi, se schimba si lumea din jurul nostru.
Preot DAN POPOVICI
Citeste si

Despre casatorie

Standard

– Părinte, astăzi se întelege din ce în ce mai putin rostul bărbatului si al femeii în căsnicie. Puteti să ne spuneti care este rostul lor în viata de familie?

– Adevărul este că nu sunt de părere cu cuvântul acesta “astăzi”. Bărbatul si femeia sunt aceeasi cu cei pe care i-a creat Dumnezeu la început, cu un scop bine definit.

S-a făcut o constatare: întrucât femeia a fost roabă mii de ani, si cu ocazia Edictului de la Milan, Sfântul Constantin cel Mare a dat libertate si femeii, ca să nu mai fie omorâtă fără judecată – s-a transmis atavic, adică a trecut peste veacuri teama femeii de bărbat, si a rămas femeia cu spaimele acestea atavic transmise. Nu este permis acest lucru.

Femeia înseamnă “împărăteasă dăruitoare”. Femeia, dacă zici că-i slabă, totusi, din momentul în care te-ai angajat să te numesti sot, nu te poti numi sot, decât lângă o sotie. Trebuie să o pui pe tron, cu orice chip! Să nu se mai vadă în femeie numai un scop meschin sau un lucru de caznă.

Femeia este extraordinară în creatia lui Dumnezeu! Dati-vă seama că destinul întregii omeniri depinde de cuvântul Fecioarei Maria, libere: Fie mie după cuvântul Tău (Luca 1, 15). Si s-a schimbat destinul întregii omeniri, si chiar al lui Dumnezeu în lume.

Maica Domnului este o femeie care a deschis portile fericirii, libertătii si vesniciei în lume.

Femeia trebuie cu orice chip respectată, pentru că dacă Dumnezeirea ar întreba omenirea: “Ce este în omenire?”, n-ar întreba paternitatea, ci maternitatea! Deci, femeia joacă un rol primordial în ceea ce priveste creatia lui Dumnezeu, bărbat si femeie.

Putem noi, oare, să desprindem o Taină atât de importantă de cuvintele Mântuitorului: Fără de Mine nu puteti face nimic! Acestea sunt cuvinte dumnezeiesti, si tot ce a spus Hristos este adevărat.

Lumea crestină, dacă ar fi atentă numai la aceste cuvinte, ar fi mult mai controlată si s-ar descoperi mai repede ori valorile, ori defectele. Pentru că El este Vita si noi suntem mlăditele. Poate mlădita să rodească ceva fără vită?

Maica Domnului reprezintă neamul omenesc. Femeia nu trebuie văzută ca o roabă. Pentru că, desi spunem în rugăciunile Tainei Cununiei, că femeia trebuie să se supună bărbatului, acesta din urmă trebuie să fie atent că i se spune, tot în aceeasi rugăciune, că trebuie să o iubească. Dacă nu o iubeste, nu o să-l asculte. Bărbatul, dacă nu ascultă de acest cuvânt, se face răspunzător de îndărătnicia femeii. Deci, trebuie să o iubească cu orice chip.

În căsnicie se intră prin foarte multe transformări si lucruri neprevăzute, datorită marilor intimităti: nastere de copii, care nu se face numai citind cum se face, ci se naste în modul cel mai normal de către toate femeile, fie împărăteasă, fie femeie de rând.

Cuvântul femeie trebuie, cu orice chip, mult mai respectat, pentru că, vă repet, cuvântul femeie înseamnă “împărăteasă dăruitoare”, si dăruirea este toată Scriptura.

– Dar putem identifica, în viata de familie, un rost diferit al femeii de al bărbatului, si al bărbatului de al femeii?

– În ce priveste idealurile, nu. Dar în ceea ce priveste preocupările, fiecare are îndeletnicirea lui.

– Ne puteti spune care este scopul ascultării în viata de familie?

– Dacă este iubire lucrurile se rezolvă de la sine: se uită unul la altul si stiu ce au de făcut.

În ce priveste copiii, ei trebuie educati de mici, să le imprime în suflet ideea de Dumnezeu cu orice chip, ca astfel, încet-încet, să crească în învătătura crestină.

– De ce spune că bărbatul este cap femeii?

– Si femeia ce este, dacă bărbatul este cap? Unde este situată fată de cap?

Bărbatul este cap femeii în sensul unei armonii care trebuie să existe, respectându-se îndeletnicirea fiecăruia. Când se spune că femeia este grozav de valoroasă în creatia lui Dumnezeu, asta nu însemnă că bărbatul nu este nimic. Pentru că supunerea, în sine, înseamnă mântuirea în sine.

Femeia nu se supune pentru că este miloagă, ci se supune pentru ca să întregească armonia lucrurilor. Ea este cea care face efortul cel mai mare pentru ca bărbatul să-i fie cap, din momentul în care îl iubeste.

Între cei doi soti nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie să se supună unul fată de altul; fiindcă sunt foarte dese situatiile în care bărbatul o întreabă si-si ascultă femeia.

Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relatia dintre soti este numai o ordinară gâlceavă.

Dacă bărbatul este cap, femeia este inima! Si inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiintei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu si-a făcut locas. Si dacă ea este inima, e si el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.

Pr. Arsenie Papacioc

Citeste si

A avea sau a nu avea copii

Clevetirea si judecarea aproapelui

Duhovnici Romani despre Ecumenism

Tradarea fidelitatii conjugale

„Avaton”-ul Sfântului Munte si hirotonia femeilor

Deznadejdea omului apasat de pacate