Tag Archives: taina

Mantuirea este sigura doar in Biserica Ortodoxa

Standard

Mantuirea este sigura doar in biserica Ortodoxa

Mantuirea este posibila doar prin mijlocirea Bisericii, a preotilor si prin Sfintele Taine. 

Biserica este asezamantul sfânt intemeiat de Domnul nostru Iisus Hristos, prin intruparea, moartea si invierea Sa, si apoi desavarsit prin pogorarea Duhului Sfânt si prin propovaduirea si jertfa Sfintilor Apostoli si a urmasilor lor – martiri, episcopi, preoti, diaconi si toti sfintii. Biserica este deci obstea tuturor crestinilor care cred în Hristos, care marturisesc aceeasi dreapta credinta în Tatal, Fiul si Duhul Sfânt si care asculta de slujitorii sfintiti randuiti de Sfintii Apostoli si de urmasii lor.

Sfântul Apostol Pavel ne invata ca Hristos este Cap al Bisericii, iar Biserica intemeiata de El este trupul lui Hristos (Efeseni 1, 22-23). În alt loc Biserica este numita “mireasa lui Hristos” (II Corinteni 11, 2), “stalpul si temelia adevarului” (I Timotei 3, 15) sau “trupul tainic al Domnului”. Sfintii Parinti, inspirati de Duhul Sfânt, ne invata ca mirele si mireasa, despre care se vorbeste în Cantarea Cantarilor, sunt Hristos si Biserica. Si precum capul are un singur trup si mirele o singura mireasa, asa si Hristos are un singur trup si o singura mireasa – Biserica – numita si “mama noastra cea de obste”, care ne-a nascut pe toti prin baia Sfântului Botez si prin celelalte Sfinte Taine. De aceea si Sfântul Ciprian spune: “Cine nu are Biserica de mama, nu poate avea pe Dumnezeu de Tată”. Deci, chiar daca oamenii stapaniti de mandrie si de neascultare, s-au dezbinat intre ei si s-au departat mai mult sau mai putin de adevarata Biserica intemeiata de Hristos si de Sfintii Apostoli, formand mai multe “biserici”, confesiuni, culte si grupari crestine sectare, schismatice si anarhice, nu trebuie sa credem ca Biserica cea una s-a rupt în mai multe biserici. Biserica intemeiata de Hristos este dumnezeiasca, este una, căci unul este si Hristos intemeietorul ei, si este vesnica. “Este un trup si un Duh”, o Evanghelie si o Biserica; “un Domn si o credinta, un Botez, un Dumnezeu si Tatal tuturor, care este peste toate si prin toate si intru toti ” (Efeseni 4, 4-6).

Este mântuire în afara Bisericii?

Nu. Afara de Biserica intemeiata de Hristos nu este mântuire, pentru ca nu este episcop, nici preotie, nici Sfintele Taine prin care primim harul mântuirii. Adevarul, care este Hristos, Crucea, Sfânta Evanghelie, harul mântuirii si urmasii Sfintilor Apostoli, adica episcopii si preotii, se afla numai în Biserica. Aici este Duhul Sfânt, Botezul, Sfânta Impartasanie, Preotia, Sfânta Liturghie, bucuria vietii si mântuirea. Aici se afla sfintii toti impreuna cu Maica Domnului si insusi tronul nevazut al Prea Sfintei Treimi. Cei care au iesit din sanul Bisericii si s-au lepadat de Tainele ei, de păstorii ei randuiti de Apostoli, de Cruce, de sfinti, de Sfânta Liturghie si de toate darurile Duhului Sfânt ce izvorasc din Biserica, aceia s-au lepadat de harul mântuirii, căci au iesit din corabia Bisericii si din staului oilor lui Hristos, Mântuitorul si Pastorul nostru Cel bun. Ei se pot mântui numai daca se caiesc si revin în sanul Bisericii. Domnul nostru Iisus Hristos zice: “Pe aceasta piatra (a dreptei credinte) voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Portile iadului sunt sectele crestine de tot felul care lovesc în unitatea si temelia Bisericii, dar nu o vor putea birui, căci la carma ei este Insusi Hristos Mântuitorul lumii.

De ce sa credem în Biserica?

Pentru ca ea ne uneste cu Dumnezeu si pentru ca în ea se afla neincetat Hristos, Mântuitorul nostru si Sfântul Duh. De aceea Biserica nu greseste niciodata, fiind “stalpul si temelia adevarului” (I Tim 3, 15). Credem în Biserica lui Hristos, căci numai în ea ne putem boteza, pocai si impartasi cu Sfintele Taine. Numai în ea ne putem mântui. Nu este mântuire afara de Biserica, spune Sfântul Ciprian, pentru ca numai Biserica, numita trupul tainic al lui Hristos, pastreaza toate darurile mântuirii.

Care este Biserica cea adevarata?

Biserica cea adevarata este Biserica Ortodoxa, pentru ca ea singura are dreapta credinta în Dumnezeu. Insusi cuvantul “ortodoxie”, în limba greaca, inseamna dreapta credinta. Ea singura pastreaza neschimbate, fara lipsuri si adaugiri, învatatura si randuielile Domnului nostru Iisus Hristos, asa cum le-au propovaduit Sfintii Apostoli si cum le-au explicat si fixat în Simbolul de Credinta Sfintii Parinti la Sinoadele ecumenice si locale din primele secole crestine, cand toata crestinatatea era una si nedespartita. De aceea numai în Biserica Ortodoxa se gasesc mijloacele sigure de mântuire.

Prin ce se dovedeste concret ca Biserica Ortodoxa este cea adevarata?

Numai Biserica Ortodoxa pastreaza învatatura de credinta adevarata, intreaga si neschimbata, primita de la Sfintii Apostoli, cuprinsa în Crez sau Simbolul de Credinta, asa cum l-au stabilit Sfintii Parinti în primele doua Sinoade ecumenice din anii 325 si 381 de la Niceea si Constantinopol, la care a luat parte si Biserica de Apus (Catolica). Mai tarziu, Biserica de Apus a modificat Crezul credintei (adăugând termenul “filioque”) si s-a indepartat de la Traditia comuna a Sfintilor Parinti, atat în ce priveste viata sacramentala, cat si forma de conducere a Bisericii (Reforma protestanta si dogmele papale romano-catolice);

Slujbele în Biserica Ortodoxa sunt si ele recunoscute de toata lumea crestina ca fiind cele mai mistice si mai conforme cu Traditia Bisericii nedespartite din primul mileniu. Asceza si postul nu au fost schimbate în Ortodoxie, asa cum s-a intamplat în Bisericile catolice si protestante.

 

Ce marturisim în Simbolul de Credinta despre Biserica?

În articolul IX marturisim ca noi, crestinii, credem „Si într-una sfânta, soborniceascsa si apostoleasca Biserica”. O numim “una”, pentru ca unul este Hristos Capul si Intemeietorul ei si nimeni nu poate sa puna alta temelie Bisericii Sale, nici oamenii, nici ingerii. O numim “sfânta”, pentru ca Biserica este Trupul lui Hristos Care a iubit Biserica si S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteasca, curatind-o prin baia apei prin cuvant … ca sa fie sfânta si fara prihana (Efeseni 5, 23 – 27). Biserica lui Hristos este sfânta si pentru ca în ea se afla harul Duhului Sfânt, Sfânta Evanghelie, Crucea, icoanele, sfintele moaste, Sfântul si Marele Mir, prin care se pecetluieste cel botezat cu pecetea harului Duhului Sfânt, precum si Sfânta Impartasanie. Biserica lui Hristos este sfânta si pentru ca aici se savarseste zilnic Sfânta Liturghie, se hirotonesc preotii, se impartasesc credinciosii, se boteaza copiii si aici oamenii lauda neincetat pe Dumnezeu impreuna cu Sfintii Ingeri. În Biserica se afla toate harurile mântuirii oamenilor. Biserica este numita “soborniceasca”, adica universala, chemata sa cuprinda toata lumea. Mântuitorul a poruncit Apostolilor: Mergand, invatati toate neamurile…(Matei 28, 19). Biserica este soborniceasca pentru ca are plinatatea Adevarului si a darurilor mântuitoare ale lui Hristos. Biserica se numeste si “apostolica”, pentru ca a fost organizata si raspandita în lume de Sfintii Apostoli, a caror învatatura neschimbata numai ortodocsii o pastreaza pana astazi.

Citeste si

Parintele Ioan Larion Neagoe de la Sihastria Raraului

Ortodoxia

Practici necanonice in Biserica Ortodoxa

Taina Sfantului Maslu

Acatistul Sf. Nectarie de la Eghina

Taina Sfantului Maslu

Standard

Maslul este Sfânta Taină în care, prin rugăciunile preoţilor şi ungerea bolnavului cu untdelemn sfinţit, se împărtăşeşte harul lui Dumnezeu spre tămăduirea celui bolnav. După porunca lui Hristos, Apostolii au mers să propovăduiască Evanghelia şi, întâlnind oameni bolnavi, „îi ungeau cu untdelemn şi-i vindecau” (Marcu 16, 3). Harul tămăduieşte trupul de slăbiciuni şi curăţă sufletul de păcate. Săvârşirea acestei Taine s-a transmis episcopilor şi preoţilor. Sfântul Apostol Iacob scrie: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15).

Sfinţii Părinţi îndeamnă la săvârşirea Sfântului Maslu. Astfel: „Dacă sufletul este sănătos, boala trupului nu poate să-i cauzeze omului nicio pagubă” (Sf. Ioan Gură de Aur); Boala, deşi îţi chinuieşte trupul, totuşi îţi mântuieşte sufletul” (Sf. Tihon de Zadonsk); “Sănătatea trupului îi deschide omului uşa spre multe capricii şi păcate, iar neputinţa trupului o închide” (Sf. Tihon de Zadonsk); “Dacă te molipseşti de vreo boală, nu te deznădăjdui şi nu te împuţina cu duhul; ci mulţumeşte-I lui Dumnezeu, că El se îngrijeşte ca prin această boală să-ţi facă un bine” (Sf. Isaia Pustnicul).

Slujba Sfântului Maslu se face în Biserică. În mod excepţional, această Sfântă Taină se poate face şi la domiciliul celui aflat în neputinţă.

După predania veche a Bisericii, pentru slujba Maslului este nevoie de şapte preoţi. Atunci când acest număr nu poate fi împlinit, din motive binecuvântate, pot sluji chiar şi numai doi preoţi.

Credincioşii care participă la această Sfântă Taină aduc la biserică făină, untdelemn şi lumânări, împreună cu un pomelnic pe care îi vor trece, mai întâi, pe cei bolnavi, atât din familie cât şi vecini sau prieteni, apoi pe ceilalţi membri ai familiei. De asemenea, cei care participă la această Sf. Taină, aduc la biserică o haină, care unsă fiind cu undtdelemn sfinţit, va fi purtată de cel aflat în neputinţă.

Cele mai importante momente din cadrul Taine Sf. Maslu sunt următoarele:

· Rugăciunea de sfinţire a untdelemnului, care se rosteşte de 7 ori;

· Citirea Apostolului şi a celor 7 Evanghelii;

· Citirea celor 7 rugăciuni de dezlegare, după fiecare Evanghelie;

· Ungerea cu untdelemn sfinţit, pe frunte şi pe mâini, a credincioşilor din biserică;

Conform predaniei Bisericii, la această Sf. Taină participă, mai întâi, cei aflaţi în diferite neputinţe, sau bolnavi, însă pot participa şi ceilalţi credincioşi, deoarece această Sf. Taină nu se săvârşeşte doar pentru cei bolnavi trupeşte, ci şi pentru cei bolnavi sufleteşte. Este greşită statornicia în rândul credincioşilor a următoarei expresii: ,,dacă i se face maslu, ori moare ,ori trăieşte”. Scopul acestei Taine nu este acela de a ,,omorî” oameni, ci de a-i vindeca atât trupeşte cât şi sufleteşte, precum şi iertarea păcatelor celor prezenţi.

Din făina şi untdelemnul aduse la această Sfântă Taină se fac turtiţe mici, pe care le vor mânca cei bolnavi. Untdelemnul şi făina ce rămân, trebuie păstrate într-un loc curat. Acestea pot fi folosite numai cu scopul de sfinţire a vieţii.

Cei care participă la această Sf. Taină, şi care primesc ungerea cu untdelemnul sfinţit, îşi sfinţesc sufletul, prin curăţirea de întinăciuni şi primesc tămăduire de boli, împărtăşindu-se, astfel, de mila şi îndurarea lui Dumnezeu. Deschiderea Sfintei Evanghelii ,,pe roşu sau pe negru”, nu înseamnă că cel bolnav mai poate trăi sau nu;

Pentru Sfântul Maslu se vor pregăti şapte beţişoare ce se vor întrebuinţa la ungerea cu untdelemn sfinţit (mir) a celor prezenţi la oficierea Tainei.

Citeste si

Din minunile Sfantului Nectarie

De ce ingaduie Dumnezeu suferinta?

Rugaciune pentru copilul bolnav

Milostenie

Cum stam in biserica

Postul

Atitudinea in fata mortii

Standard

Nu este usor de vorbit despre asta. Mai ales cand nu esti tu cel ce ai zilele numarate si realizezi ca sfarsitul este foarte aproape. Insa sunt lesne de observat doua mari tipologii comportamentale: tipologia omului disperat si in general neimpacat cu ideea mortii si tipologia persoanei care, paradoxal avand in vedere situatia in care se afla, este linistit si isi asteapta sfarsitul in rugaciune, pastrand nadejdea in mantuire.

Cum reusesc acesti oameni din a doua categorie (putini de altfel…) sa intampine moartea cu o asa seninatate? Pentru ca detin un echilibru intalnit numai la cei care in Iisus Hristos isi pun speranta, echilibru dobandit prin multa pocainta, rugaciune, spovedanie, impartasire si Taina Sfantului Maslu. In general acestia reprezinta paturi sociale diferite si au un nivel intelectual destul de variat. Insa ce-i leaga este dragostea fata de Dumnezeu, credinta in viata vesnica, nadejdea in mila si mantuirea lui Hristos, smerenia si pocainta. Nu e usor sa realizezi ca, de fapt, omul este neputincios fara ajutorul lui Dumnezeu. Insa ei stiu asta. Si mai stiu ca nimic nu e posibil pe lumea asta fara voia si ingaduinta Domului. Toate au o iconomie a lor si Dumnzeu stiu ce este cel mai bine pentru fiecare dintre ei.

Cei din prima categorie se incred prea mult in fortele proprii sau in cele ale altor oameni. Si nici macar in ceasul mortii nu reusesc sa lase deoparte mandria. Pentru acestia apropierea sfarsitului le creeaza o spaima nemaintalnita. Toata structura lor mentala se naruieste ca un castel de carti de joc. Raman goi sufleteste si neputinciosi in fata bolii. Dar nici atunci nu se intorc catre Dumnezeu. Eu personal nu stiu de ce sovaiesc. Poate o viata intreaga de necredinta si-a pus amprenta pe mintea respectiva. Cu toate ca realizeaza ca viata lor a fost o experienta pe care ar schimba-o daca ar fi sa o ia de capat, chiar daca sunt constienti ca o mare parte din timp si-au hranit sufletul cu iluzii si himere, tot nu se pot schimba. Constiinta lor iese din adancul sufletului de acolo de unde a fost ingropata si stiga din ce in ce mai tare catre cel care i-a dat “ignore” toata viata. Undeva in sufletul lor apar intrebari… Si daca exista Dumnezeu? Daca tot ce am auzit la habotnicii aia ortodocsi o fi adevarat? Panica care se instaureaza in inima lor e uriasa. Simt cu le fuge pamantul de sub picioare. Sunt inconjurati de familie si prieteni si totusi se simt mai singuri ca niciodata. Sfarsitul e aproape. Degeaba s-au rugat atatia pentru ei, degeaba s-au platit zeci si zeci de acatiste; daca Dumnezeu nu a auzit si rugaciunea lor personala toate au fost in zadar.

Vai de cei care pleaca catre vesnicie nepregatiti…

Citeste si

Despre smerenie si mantuire

Taina Sfantului Maslu

Drumul sufletului dupa moarte

Raiul si Iadul

Rugaciunea inimii

Departarea de lume

Zodiacul si ortodoxia