Homosexualii poftesc la copiii nostri

După ce a aprobat căsătoriile între homosexuali, Senatul, camera superioară a Parlamentului francez, a dat undă verde şi adopţiilor de copii de către cuplurile formate din persoane de acelaşi sex. Acest ultim pas deschide calea folosirii mamelor surogat şi procreerii medicale asistate. În ciuda protestelor în masă organizate în Franţa pentru împiedicarea intrării homosexualilor în legalitate pe toate planurile, iată că  socialiştii care se află la putere au hotărât că sodomia nu mai reprezintă un pericol pentru societate. Mai mult, homosexualii au primit din partea statului permisiunea de a perverti mii de copii încă de la cele mai fragede vârste, oferindu-le un alt model de familie, aflat la antipodul celei tradiţionale.

Situaţia din Franţa nu este singulară: demersuri pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale se fac în lumea întreagă. Din păcate, şi în România, în ultimii ani, propaganda homosexuală a pătruns în toate sferele sociale, mass-media având un rol hotărâtor în tot acest efort al homosexualilor de a obţine încrederea publică.

Astfel, în februarie, Asociaţia „Accept” (a homosexualilor din România) a organizat Luna istoriei LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi persoane transgender) în mai multe instituţii de învăţământ şi cultură din România. Dacă anul trecut, activităţile dedicate acestui eveniment au vizat „Facultatea de Jurnalistică”, „Facultatea de Sociologie” sau Liceul „George Coşbuc” din capitală, anul acesta pe lista instituţiilor partenere s-a aflat şi„Muzeul Ţăranului Român”, instituţie reprezentativă pentru spiritualitatea poporului nostru. „Muzeul Ţăranului Român” urma să găzduiască un film cu tematică gay, în timp cela „Facultatea de Sociologie” fusese invitat să conferenţieze profesorul homosexual Gert Hekma. De asemenea, anchetele desfăşurate în urma reclamaţiilor unui grup de părinţi au dovedit că la Colegiul Bilingv „George Coşbuc” se face propaganda homosexuală în rândul elevilor.

Prin reacţia promptă a unui grup de ONG-uri creştine, manifestările mai sus-menţionate nu au mai avut loc.

Asta nu ne opreşte să ne întrebăm, însă, cât timp ne mai desparte de legalizarea şi în România a căsătoriilor între homosexuali şi a adopţiei de copii de către aceştia?

În Vechiul Testament stă scris„să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune” (Levitic 18, 22) şi tot aici este prezentat cazul celor două cetăţi Sodoma şi Gomora care au pierit din cauza acestor pervertiri ale făpturii umane(Fac. 19, 4-28). Păcatul acesta poarta şi numele de sodomie, după denumirea cetăţii în care a fost săvârşit (Sodoma).

De asemenea, în Noul Testament, mai precis în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 1, versetele 26-27, este precizată şi pedeapsa pentru acest păcat:„Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi, luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.”

Conform canoanelor Bisericii Ortodoxe, „sodomia, adică desfrâul împotriva firii, precum şi împiedicarea cu ştiinţă a zămislirii de prunci şi lepădarea lor”constituie păcate de moarte (strigătoare la cer,v. Învăţătură de credinţă creştin ortodoxă, 110)

„Un pas către un stat fascist”

Aşa consideră Gordon Wilson, un fost lider al Partidului Naţional Scoţian, impunerea legalizării homosexualităţii. În faţa acestei forme de dictatură, reacţia unor state este remarcabilă. Astfel, Camera Reprezentanţilor din Nigeria a aprobat, în unanimitate, o lege care interzice căsătoriile homosexuale, în ciuda ameninţărilor administraţiei Obama şi ale premierului britanic. În acelaşi timp, fostul preşedinte polonez, Lech Walesa consideră că deputaţii homosexuali ar trebui să stea în ultimul rând de bănci în Parlament, şi chiar în afara Parlamentului, deoarece reprezintă doar o minoritate. “Nu vreau ca această minoritate, cu care nu sunt de acord – dar pe care o tolerez şi o înţeleg – să manifesteze pe stradă şi să îi facă pe copiii şi nepoţii mei să îşi întoarcă privirile”, a declarat recent Lech Walesa. “Eu fac parte din vechea şcoală şi nu mă gândesc să mă schimb. Înţeleg că oamenii sunt diferiţi, că sunt orientări diferite şi că au dreptul la identitatea lor. Dar să nu schimbe ordinea stabilită de secole. Nici nu vreau să aud    vorbindu-se despre aceasta. Să o facă între ei şi să ne lase pe noi în pace, pe mine şi pe nepoţii mei”, a declarat fostul preşedinte.

De asemenea, de la începutul anului 2012, Rusia a început o campanie agresivă împotriva homosexualilor. După ce un tribunal din Moscova a interzis marşurile sau manifestaţiile homosexualilor pentru următorii 100 de ani, preşedintele Vladimir Putin a cerut să fie gândite amendamente la legea adopţiei care să împiedice adopţia copiilor ruși de către cuplurile homosexuale. Iniţiativa urmează implementării, de la 1 ianuarie, a unei noi legi care previne adopţia copiilor ruși de către americani, o mișcare extrem de controversată și criticată în presa intenațională. Controverse s-au iscat în Rusia din cauza dezbaterilor care au loc în Franța și Marea Britanie pentru a legaliza căsătoriile homosexuale. Oficiali din cadrul ministerului de Externe rus spun că aceasta va „scădea șansele” pentru adopție de către cupluri din acele țări.

Nu aceeaşi este, însă, poziţia României în faţa acestor presiuni, dezincriminarea homosexualităţii – prin abrogarea art. 200 din vechiul Cod Penal – fiind un pas hotărâtor în vederea aderării ţării noastre la U.E, decizie ce deschide deopotrivă drumul incestului şi pedofiliei… Să nu uităm că ultimul bastion al societăţii este familia. Iar scopul familiei şi al unirii trupeşti îl reprezintă naşterea de prunci. Ce răspuns vom da pentru indiferenţa noastră, acum, când familia este primejduită prin tot felul de măsuri cu tentă satanist-ateistă? E o întrebare care ar trebui să ne frământe pe toţi.

Preluat de pe doxologia.ro

Citeste si

Anti sodomie

Noul eretic de la Vatican

Anarhia democratiei, semnul apropierii antihristului

Profetii despre antihrist

Vitalismul

Satanismul muzicii rock

Pecetluirea e aproape! 

Egoismul copiilor

Am spus deci că părintii, în lupta lor cu tendintele rele din comportamentul copiilor, trebuie mai întâi de toate să anihileze defectului principal. De foarte multe ori se întâmplă ca acest defect să fie egoismul.

Ce vom face deci, atunci când vom descoperi în sufletul copilului germenul acestei patimi cumplite? Cum vom cultiva acolo virtutile opuse acesteia, adică altruismul, modestia si smerenia?

Buna cuviintă si smerenia sunt virtuti sădite firesc în inima copilului, deoarece el de la început, are mereu nevoie de ajutorul celorlalti. Astfel, aparitia egoismului si a mândriei constituie rezultatul unei educatii gresite si a unei dezvoltări eronate a sentimentului de ambitie, care este sădit în fiecare om.

Însusi Domnul, ca să le arate ucenicilor săi un exemplu de adevărată smerenie, le-a prezentat un copil mic si le-a spus: “Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în împărătia cerurilor” (Matei 18,4).

Si totusi! Din nefericire, de multe ori întâlnim si la copii o formă sau alta de egoism, ca rezultat de obicei al unei educatii gresite.

O primă formă de egoism, întâlnită în sufletul copiilor, se manifestă de obicei prin îngâmfarea produsă de felul în care sunt îmbrăcati. Bucuria copiilor, manifestată atunci când primesc în dar o nouă îmbrăcăminte, este ceva firesc si nevinovat, dacă nu sunt depăsite anumite limite. Când însă aceste manifestări de bucurie sunt exagerate si de lungă durată, sau când acestia se laudă cu vesmintele lor, umilindu-i pe alti copii, care sunt îmbrăcati cu haine mai simple, atunci este clar că limitele firescului au fost depăsite.

Această îngâmfare stupidă si deplasată este cultivată, de cele mai multe ori, chiar de către părintii lipsiti de întelepciune, care îsi împodobesc copii ca pe niste păpusi, îi pun entuziasmati în fata oglinzilor si se mândresc cu ei. Ca să nu cultive în inimile copiilor această mândrie prostească, generată de felul în care sunt îmbrăcati, părintii trebuie să evite astfel de manifestări. Trebuie să îi facă să înteleagă faptul că în fata lui Dumnezeu, chiar si cele mai strălucitoare haine, nu au nici cea mai mică valoare. Dumnezeu nu se uită la felul în care suntem îmbrăcati, ci se uită la inima noastră. Prin urmare este cu mult mai de pret un copil care, chiar dacă este îmbrăcat cu haine simple si sărăcăcioase, are inima curată. Să le aducă aminte de asemenea că si Domnul, pe vremea când era copil, era îmbrăcat în haine foarte modeste.

Părintii întelepti îi vor obisnui pe copiii lor nu cu îmbrăcăminti luxoase si scumpe, ci cu cele modeste si curate. Deoarece copiii trebuie să fie învătati de mici cu curătenia. Si nici să nu considerati o formă de alintare sau de egoism, refuzul copiilor de a purta haine murdare sau rupte, sau de a mânca sau bea dintr-un vas nespălat, sau cererea lor ca toate în casă să fie curate si aranjate. Dimpotrivă, trebuie să cultivă în sufletele copiilor vostri iubirea fată de ordine si curătenie.

A doua formă de egoism, care se întâlneste la copii, este aceea care se manifestă prin mândria lor fată de bogătiile, pozitia socială sau functia de care dispun părintii lor, dispretuind pe copiii celor săraci si simpli.

Ca să contracarati instalarea unui astfel de comportament rusinos, obisnuiti-i să fie politicosi si să vorbească frumos cu orice persoană. Să respecte pe orice om, fie el bogat sau sărac, renumit sau anonim. Nu împiedicati împrietenirea lor cu alti copii, care chiar dacă sunt mai săraci, au în schimb un caracter ales. Nu le permiteti copiilor vostri să vorbească răstit sau cu tupeu, fală de oricare altă persoană. Faceti-i să înteleagă că Dumnezeu pretuieste nu bogătia sau renumele cuiva, ci virtutea si onestitatea. Vorbiti-le despre Iisus, despre Dumnezeu însusi, care si-a ales pentru sine nu niste părinti renumiti si bogati, ci pe un simplu tâmplar, protectorul său si pe smerita fiică a Nazaretului, Fecioara Maria, Maica sa.

A treia formă de egoism, care se întâlneste în comportamentul copiilor, o constituie lăudărosenia în fata celorlalti, cu virtutile lor reale sau închipuite.

Multi sunt acei copii care se laudă că sunt sârguinciosi, buni, curati, foarte inteligenti. Nu există, desigur, nimic rău în acelea pe care copilul le consideră ca fiind obligatiile sale de bază, adică de exemplu, să învete bine la scoală si să se distingă ca fiind un copil foarte bun. O astfel de ambitie ratională si echilibrată face parte din caracterul fiecărui om. Însusi Dumnezeu este Cel care a sădit-o în inima copilului.

Această ambitie însă nu trebuie să depăsească anumite limite, deoarece sfârseste prin a se transforma în slavă desartă si mândrie demonică. Copilul trebuie să fie sârguincios, modest, evlavios nu numai pentru că acesta îi face pe părintii săi să se mândrească cu el, ci mai ales pentru că aceasta este în acord cu voia lui Dumnezeu.  Si cu cât creste, trebuie să înteleagă că săvârseste binele din obligatia morală pe care o are fată de Dumnezeu si nu ca să dobândească slavă din partea oamenilor. De asemenea trebuie să constientizeze că abtinerea de la rău si de la păcat nu trebuie să aibă ca principal motivatie frica de pedeapsă, ci faptul că aceasta L-ar mâhni pe Dumnezeu.

Aveti grijă voi însivă, părintilor, să nu le inspirati copiilor vostri aroganta, îngâmfarea, ambitia exagerată, lăudărosenia. Nu îi lăudati în mod exagerat atunci când fac ceva bun. O privire blândă, un surâs de satisfactie, câteva cuvinte calde, dar măsurate, sunt de ajuns pentru a-i răsplăti si pentru a-i mobiliza către noi reusite.

Nu îi lăsati pe copii să vorbească mult si să se laude cu reusitele lor, nici să se amestece în mod nepermis în discutiile celor mari, să îi contrazică sau să îi corecteze cu un ifos batjocoritor si impertinent.

Să îi învătati în sfârsit, după cum am mai spus, cu ascultarea precisă, deoarece ascultarea este cel mai bun dascăl al smereniei.

Dacă vreti ca ei să urască orice formă de mândrie, arogantă sau slavă desartă, arătati-le cât de mare este păcatul egoismului. Învătati-i că acesta, asa cum ne spune si Sfânta Scriptură, este “începutul tuturor păcatelor” si “urât în fata lui Dumnezeu”. Vorbiti-le despre duhurile cele viclene, care din cauza mândriei au căzut din cer, precum si despre proto-părintii nostri, care din egoism, la îndemnul diavolului, au vrut să devină dumnezei, si au pierdut astfel paradisul. Spuneti-le de asemenea, către ce ne conduce egoismul si că el este începutul celorlalte căderi.

Nu uitati să îi învătati pe copii, cât de plăcută este în fata lui Dumnezeu virtutea smereniei si a simplitătii, si cât de mult îl înaltă Dumnezeu pe cel smerit. Arătati-le, în sfârsit, pe cel mai mare exemplu de smerenie, pe însusi Domnul care ne spune: “Învătati-vă de la Mine, că sunt blând si smerit cu inima” (Matei 11,29).

Părintilor! Cu totii vreti ca pruncii vostri să fie buni si ascultători. De aceea luptati-vă să învingeti duhul mândriei, deoarece copiii care sunt aroganti, sunt în acelasi timp si obraznici si neascultători. Cultivati în sufletele lor smerenia, deoarece copiii smeriti sunt si ascultători.

Toti doriti să răsară în inimile copiilor vostri floarea recunostintei. Învătati-i deci să fie smeriti si păziti-i de egoism, deoarece omul egoist este renumit pentru lipsa sa de recunostintă si de multumire.

Cu totii vreti ca ei să fie fericiti. Inspirati-le deci duhul cumpătării. Omul cumpătat se multumeste cu putin, este blând si împăcat cu sine – deci fericit!

În sfârsit, toti doriti ca pruncii vostri să primească binecuvântarea lui Dumnezeu.

Învătati-i deci, prin cuvântul si prin exemplul vostru ce este smerenia, pentru că “Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriti le dă har” ! (Iacov 4,6).

Calauziri pentru cresterea si educarea ortodoxa a copiilor de Irineu, episcop de Ekaterinburg şi Irbit

Citeste si

Botezul prin afundare

Patimile, bolile sufletului

A avea sau a nu avea copii

Rugaciune pentru copilul bolnav

Instrumentele torturii, sau cu ce sunt omorati copiii in burtile mamelor lor

 

A avea sau a nu avea copii

Unul dintre primele şi cele mai importante subiecte pe care doi tineri care vor să se căsătorească le abordează este acela al copiilor: câţi, când, în ce condiţii? Aş fi tentată să spun că e problemă nouă, aceasta a planificării familiale, dacă nu aş fi auzit chiar eu de tot felul de licori pe care înaintaşele noastre le beau pentru a nu rămâne grele.

Ce e nou e lungimea perioadei pe care un cuplu o doreşte fără copii, din felurite motive: ori vor să trăiască în tihnă bucuria „vieţii în doi“, ori vor să-şi facă mai întâi casă, ori au o carieră de construit, ori sunt săraci, ori, pur şi simplu, sunt „prea tineri“.

Mai trist e că nu numai cei „fără Dumnezeu“ nu-şi doresc copii prea curând, ci şi credincioşii practicanţi, care în numele libertăţii cu care ne-a înzestrat Dumnezeu spun că pot alege câţi copii şi când să-i aibă şi că taina căsătoriei „mare este“, iar planificarea familială – atunci când nu implică metode care ar afecta viaţa unui prunc – este recomandabilă (nu vorbesc aici despre cei ce practică abstinenţa).

Un părinte spunea: „Dom’le, aud spunându-se că vor doi copii, trei copii, maximum patru, dar nu aud pe nimeni zicând că vrea zece copii!“ Sau altcineva zicea: „Părinte, eu fac câţi copii îmi dă Domnul, dar îi trimit la dumneata să-i creşti, că nu-mi permit“ (nu avea mai mult de doi copii)

Mă voi lega puţin în acest articol de această posibilitate a alegerii, menţionată mai sus. Aşa e, cei doi parteneri (sau chiar numai femeia) pot alege, dar nu chiar cum cred ei. Pot alege câţi copii să nu aibă. Prin metode contraceptive sau avort poţi hotărî ca acum să nu ai un copil: pentru că mergi în străinătate la muncă şi nu e momentul, pentru că încă nu te-ai căsătorit, pentru că mai ai încă doi sau trei şi e şi aşa viaţa grea, pentru că nu ţi-ai terminat studiile ori casa, pentru că ai două cezariene şi deja e riscant – deşi se face şi a 4-a cezariană ori chiar se naşte natural după cezariană.

Câţi copii să ai nu poţi alege

În încercarea de a avea un copil, luând în considerare faptul că nu sunt probleme de fertilitate, că sunt condiţiile ideale pentru conceperea unui copil, chiar în această situaţie, într-o lună, probabilitatea de a concepe, conform statisticilor, este de doar 20%. Dar se pot scurge zeci de luni în care să nu fii în acel procent. Nu ştiu cum de nu vedem cu toţii aici minunea lui Dumnezeu; facem calcule, numărăm zile, stabilim care sunt sau nu fertile, căutăm cauze şi remedii pentru infertilitate, dar nu ne punem nicio clipă problema că a avea un copil e o minune. Chiar şi la familiile cu mai mulţi copii.

O femeie tânără, citind cele scrise mai sus, ar putea răsufla uşurată. Sau, temătoare: „nu ştiu cum se face că atunci când îţi doreşti mai puţin eşti în zona celor 20 de procente“. Probabil că din cauza aceasta nu vedem minunea.

Omul se joacă din ce în ce mai mult de-a Dumnezeu; din ce în ce mai mult spune „nu vreau copil acum“, iar mai târziu spune „acum vreau copil“ şi recurge la tot felul de metode de concepţie de această dată, ajungând până la a lua în considerare varianta de a folosi sperma cuiva despre care nu ştie nimic ori de a ucide mai mulţi embrioni care ar putea fi şi ei copii.

Pierde din vedere însă mai multe lucruri:

Unul dintre acestea ar fi că niciun copil nu vine pe lume fără ştirea, dar mai ales fără voia lui Dumnezeu; iar dacă Dumnezeu pune suflarea Lui de viaţă în unirea a două celule care vor deveni un copil cu sindrom Down, cine suntem noi să nu îngăduim? Dacă Dumnezeu pune suflet şi mai vine un copil într-o familie în care deja sunt mulţi, cine suntem noi să spunem „Nu! E destul!“

Un alt lucru pe care-l pierdem din vedere e că perioada de fertilitate a unei femei – chiar dacă sunt femei care nasc şi la 50 de ani – diferă atât de mult de la o femeie la alta, încât, chiar şi să fi avut copii şi să fii relativ tânără – 35 de ani să presupunem -, dar după ultimul copil să fi zis că nu mai vrei o perioadă şi ai ajuns acum, când iar vrei – ei bine, s-ar putea să fi pierdut ocazia acelui „încă un copil“ pe care îl vrei acum şi pe care „l-ai amânat“.

De asemenea, noi, ca părinţi, nu le dăm ceva copiilor din ce-i al nostru. Pare foarte ciudat: „păi ce, nu muncesc 16 ore pe zi ca să-i ofer un trai decent? Să-i ofer casă? Să-i ofer o maşină? În definitiv, să-i pun mâncare pe masă?“, ar putea întreba cineva. Şi totuşi, Dumnezeu, Care ştie câte fire îţi cad din cap într-o zi, este Cel care are grijă de fiul tău. Acelaşi Dumnezeu face ca din copii fără părinţi ori provenind din familii disfuncţionale să ajungă personalităţi de renume. Ce facem noi, ca părinţi, e să ne punem la dispoziţia lui Dumnezeu, Care îi îngrijeşte prin noi.

Preluând comanda propriei vieţi, ne întoarcem cu spatele la Dumnezeu

Îmi zicea cineva, o tânără mămică însărcinată, că ea va face un singur copil şi că acel copil va fi sănătos şi va avea tot ce-i trebuie, pentru că ea va avea grijă. Tristă naivitate! Alături era o mămică a unui copil ce avea malformaţii din naştere. Noi nici măcar să naştem un copil sănătos, adică să avem grijă de el cât e în uterul nostru, nu putem. De unde să putem controla toate, atunci când vine pe lume, când sunt pericole la tot pasul, când în orice clipă se poate întâmpla ceva neprevăzut şi pur şi simplu nu putem să-l apărăm; când sunt boli pe care nici sute de mii de euro nu le pot vindeca; de unde ştim noi că noi avem grijă?

Noi ne raportăm la toate lucrurile din viaţa noastră ca şi cum noi le-am face şi desface, ca şi cum noi am fi „la comandă“, uitând că, preluând această comandă în mod abuziv, ne întoarcem cu spatele la Dumnezeu şi, oricât am spune că facem voia Lui sau oricât „ne-am smeri“, spunând că nu avem suficientă credinţă pentru a concepe şi a naşte toţi copiii pe care ni i-ar da, faptul acesta nu ne face „mai buni“ decât aceia despre care Mântuitorul spunea că sunt „Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!“, adică fariseii, şi despre care spunea doar „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi“.

Preluat de pe doxologia.ro

Citeste si

Instrumentele torturii, sau cu ce sunt omorati copiii in burtile mamelor lor

De la icoana bizantina la “icoana” Playboy

Emanciparea femeii din perspectiva crestina

Tradarea fidelitatii conjugale

Patima curviei

Unde sa ne cautam jumatatea

Despre casatorie