Romanilor le este rusine cu Hristos?

Suntem o țară majoritar creștin-ortodoxă dar abia câteva procente din totalul populației își mărturisește credința în Dumnezeu prin fapte, restul calcă pragul bisericilor doar la botez, cununie, înmormântare și la Îniverea Domnului.

La nivel oficial în România nu se mai vorbește despre Dumnezeu, despre Iisus Hristos, Domnul nostru. Numele lui Hristos este pomenit doar în slujbele Bisericii, în predicile de la amvon și în întâlniri sporadice. În rest, liniște, deplină.

În Parlamentul României, în instituțuia Președintelui României, în Guvern, în primării, în prefecturi, în tribunale, în judecătorii, la Curtea de Apel, la Curtea Constituțională, și în toate instituțiilr statului român nu se mai vorbește de Iisus Hristos. Politicienii nu se mai raportează în ceea ce fac la poruncile lui Dumnezeu, la Evanghelia Mântuitorului Hristos, ci urmează orbește ”valorile europene”.

Nici Sfântul Sinod nu se mai raportează la Iisus Hristos ca la modelul suprem pe care trebuie să-L urmeze în faptă, în cuget, în smerenie și jertfă, ci îl percepe doar ca un Dumnezeu ce stă departe, un Dumnezeu ce a dat în mâna lor toată conducerea Bisericii.

Nici Sinodul nu mai are curaj să vorbească public, în fața românilor, despre mizeria valorilor europene, despre puzderia de păcate și nelegiuri pe care ni le împropriem aderând la o cultură păgână.Europa, astăzi, deși botezată, l-a lepădat pe Hristos în mod oficial. Europa este mai păgână decât înainte de a fi creștinată, căci deși a primit atâta mulțime de daruri de la Hristos, s-a întors iarăși în păcatul ei, fiind căderea cea de pe urmă mai rea decât cea dintâi, cum spune Sfânta Scriptură.

„Mint fraților, cei ce zic că au credință și prețuiesc credința, dar nici nu respiră, nici nu scriu, nici nu cugetă, nici nu vorbesc, nici nu lucrează, nici nu simt întru Dumnezeu. În această epocă europeană a istoriei, Dumnezeu este la muzeu. Nu se găsește în viață, nici în natură, nici în societate, nici la curțile ocârmuitorilor, nici în Biserici, nici în istorie, ci la muzeu, numai la muzeu. Dar Dumnezeu nu vrea să fie lăsat la muzeu, ca un exponat. De aceea El lovește. Nu lovește des, ci rar. Dar și când lovește, atunci mii și mii de oameni cad în mormânt precum frunzele galbene pe pământ.” (Sfântul Nicolae Velimirovici, 1945).

Astăzi mass-mediat și oamenii politici flutură înaintea poporului ”valorile europene” și visul unui trai occidental, dar nu ne spun care este prețul asimilării acestora.

Unde sunt conducătorii României care veneau în fața poporului și spuneau cu curaj că singura izbăvire a neamului nostru este Iisus Hristos, singurul dătător de Viață, singurul Doctor al bolilor omenești, singurul care poate rezolva toată problemele lui, singurul care poate scoate diavolii răutății din oameni!?

Traiul greu al românilor se datorează zgârceniei lor, hoției lor, lăcomiei după bani și putere… România are resurse naturale destule încât să trăim mai bine decât cel mai bogat popor al lumii.

România l-a avut pe Hristos. Unii români îl mai ai pe Hristos.

Dar la nivel oficial, România l-a exclus pe Dumnezeu din ecuație viitorului ei. De ce? Vă dau un singur argument:

Copiii Românei creștin-ortodoxe, cu mii de biserici și mănăstiri care-L slăvesc pe Hristos, învață în școli despre omul care se trage din maimuță, despre Universul care s-a creat singur, despre o natură fascinantă care a ajuns la acest stadiu prin evoluție, prin selecție naturală… și multe alte „neghiobii”, așa cum le numește Cuviosul Paisie Aghioritul. Școala din România, în afară de firava oră de religie, l-a dat pe Dumnezeu la o parte din educația copiilor ei, deși paradoxal încă Îl propovăduiește pe Dumnezeu în biserici.

România, la nivel oficial este un stat care-și dorește ca viitorii ei cetățeni, copiii de astăzi, să nu știe nimic despre Dumnezeu, creatorul Munților Carpați, Făcătorul Câmpiei Bărăganului, a Dunării, a Deltei, a minunatelor peisaje pitoreștei, a peșterilor și a întregului cadru natural românesc. România își dorește să fie un stat păgân, așa cum Europa este astăzi.

Dumnezeu este un subiect incomod pentru toți, căci ne cere să ne lepădăm păcatele.

Deciziile politice privind viitorul României nu se mai iau în funcție de credința și tradițiile poporului nostru, ci în funcție de interesele economice, chiar dacă acestea ne otrăvesc apele, ne poluează aerul, ne infectează copiii cu pornografie, ne robesc oamenii în fața monitoarelor la birouri, ne spală pe creier cu o propagandă păgână, ne distrug conștiința națională, și ne reduc la tăcere, cerșind doar cele ale trupului.

România Ortodoxă se leapădă de Hristos la nivel oficial, și aderă la valorile unei Europe care și-a pus pe piedestalul valorilor ei: banul și cultura.

România, cea care fascinează inimile și ochii occidentalilor prin mănăstirile ctitorite de voievozii care s-au închinat sincer lui Hristos, nu-și mai recunoaște valoarea ei fundamentală.

România este a lui Hristos. România este creștină. Și dacă noi românii ne vom îndepărta de Hristos, Mântuitorul lumii, vom suporta toate consecințele, iar Dumnezeu își va întoarce fața de la noi, și vom ajunge sclavi păcatelor noastre și sclavi ai Europei.

Românilor, mai știți cine este Hristos?

Este Cel care vă botează copiii și vi-i redă plini de har și de darurile Duhului Sfânt!

Este Cel care vă cunună tinerii, și vi-i unește strâns în familii pentru a-i ajuta să meargă pe drumul greu și strâmt al mântuirii!

Este Cel în care nădăjduiți ca morții voștri să dobândească Împărăția Cerurilor!

Este Cel care vă sfințește casele și mașinile, pentru a vă feri de tot răul!

Este Cel în care nădăjduiți atunci când sunteți bolnavi și cădeți în mari necazuri!

Este Cel care împodobește toate bisericile parohiilor și ale mănăstirilor cu sfinți și cu chipul preacurat al Său și al Maicii Sale!

Este inspirația țăranului român care ne-a lăsat o moștenire atât de frumoasă!

Hristos este totul pentru România! Dar România l-a lepădat oficial pe Hristos!

Mai marii României nu se mai sfătuiesc în deciziile lor cu Cel PreaÎnalt, cu Domnul Domnilor, ci merg duși de nas de bani și interese.

O, românilor treziți-vă! Citiți istoria lumii, și vedeți că toți câți au nădăjduit în marile imperii, în marii conducători, în oameni politici, filozofi, ingineri, economiști, în mass-media sau mari corporații., și în final au ajuns să le pară rău și să-și blesteme zilele.

Nădăjduiți în Hristos în tot ceea ce faceți! Cereți ajutorul lui Hristos pentru toate probleme voastre!

Nu mai așteptați ajutor de la Europa, căci Europa vrea să vă jefuiască beciurile, cămările și tot ce aveți mai bun în casele și în mințile voastre.

Europa nu-L mai recunoaște pe Dumnezeu și nu mai crede că omul are suflet veșnic. Pentru Europa, omul are doar trup. Pentru Europa nu mai există Înviere din morți și Judecata lui Hristos, pentru Europa există doar bani, bani, bani, bani și iar bani… îmbrăcați în diferite valori europene.

Românilor, treziți-vă! Europa vă jefuiește sufletul!

„Nu vă ajută nici împăratul, nici regele, nici cneazul, nici despotul, nici voievodul, ci numai Eu, care în mâini țin toate marginile pământului, zice Domnul Dumnezeu, Ziditorul tău. Recunoașteți-Mă pe Mine și Eu vă voi recunoaște pe voi. Proslăviți-Mă pe Mine și Eu vă voi proslăvi pe voi. Fiți oamenii Mei, și eu vă voi fi Dumnezeu. Acum și în vecii vecilor. Amin.” (cuvinte ale Sfântului Nicolae Velimirovici, scrise în lagărul de la Dachau în anul 1945. Prin Fereastra Temniței, Editura Predania, pagina 163).

Preluat de pe ortodoxiatinerilor.ro

Citeste si

Atacurile presei din Romania impotriva bisericii

Lacrimi

De ce se construiesc biserici in locul spitalelor, scolilor, gradinitelor sau caminelor?

„Avaton”-ul Sfântului Munte si hirotonia femeilor

Botezul prin afundare

Petre Tutea, Cuvantul care zideste

Cui dam milostenie?

Când vrem să facem o milostenie adesea ne apare întrebarea: va fi ea un beneficiu pentru cel ce cere, sau îi va aduce mai multă pagubă. Doar cerşetetori sunt şi bețivii, ce strâng bani pentru o sticlă, și cei care şi-au făcut din asta o profesie, și chiar escrocii deghizaţi în călugări rătăcitori….

 În Evanghelie se spune, celui care cere de la tine, dă-i (Matei 5,42). Dar oare oricărui şi orice? Dacă criminalul îţi cere să-i dai otravă, ar trebui să o faci? Dar chiar și într-un caz mai puțin extrem există nevoia unei prudențe.

Deja în sec. II în tradiția creștină apar diferite opinii la acest subiect. În “Învățătura celor Doisprezece Apostoli” (Didahia) –textul căreea a fost pierdut şi redescoperit abia în secolul alXIX-lea, se spune: “Oricui îţi cere, dă-i. Binecuvântat este cel ce dă din poruncă, pentru că nu este vinovat! Vai de cel care ia! Deoarece dacă ia şi o face din nevoie, atunci e nevinovat, iar cel ce o face fără a avea nevoie, va răspunde pentru ce a luat”. Cu toate acestea, Didahia ne cheamă şi la o anumită precauţie: “fie ca milostenia ta să aburească în mână, înainte de a afla cui o vei da”.

 La mulţi dintre Sfinţii Părinți de mai târziu întâlnim sfaturi, să dăm fără raționament: tu dă, și Dumnezeu va avea grijă.

 Logica acestei poziții este următoarea: fie că am dat banii în  mâini nepotrivite și cel care i-a luat îi va folosi cu scopuri rele. De exemplu se va îmbată și se va duce şi să jefuiască vreo gheretă. Dar acesta este păcatul său, nu al meu. Dacă nu-i dau banii, el poate şi anume din acest motiv să meargă la un jaf. În acest caz, refuzul meu de a face o milostenie ar putea fi motivul crimei. Și atunci este şi păcatul meu…

 Cu toate acestea, Sfântul Vasile cel Mare insista asupra momentului: “Negreşit nu-i folositoare dărnicia celor care alcătuiesc cântece plângăreţe, ca să moaie inimile femeilor, nici celor care fac din infirmităţile trupului lor şi din răni prilej de neguţătorie. Acordarea de ajutoare acestora ajunge prilej de răutate. Lătratul unora ca aceştia trebuie potolit cu câţiva bani; trebuie, însă, să arătăm milă şi iubire de fraţi faţă de cei care sunt învăţaţi să sufere necazul cu răbdare”. În îndemn semilar îl avem şi Vechiul Testament- Dă celui binecredincios, şi să nu ajutorezi pe cel păcătos (Ecclesiasticul 12,4).

 Deoarece întâlnim diferite sfaturi chiar şi la sfinţii părinţi – fiecare creștin ar trebui singur să decidă care e alegerea sa. Pot doar să vă propun două repere pentru orientare.

 În primul rând, putem să găsim în anturajul nostru o persoană sau o familie care o duc mult mai greu ca noi. Și să încercăm să-i ajutăm și nu doar o singură dată, ci permanent. Deasemenea ţinând minte că omul are necesitate nu numai de alimente sau îmbrăcăminte. Copii și studenții au nevoie de cărți, au nevoie de informații care i-ar mai sustrage de la shourile televizate și i-ar învăța să gândească. Deaceea un film bun sau o carte ziditoare deasemenea pot fi o milostenie.

 Şi în al doilea rând, milostenia mereu trebuie să fie una suficient de mare. Dacă dai cu adevârat nişte bănuţi, atunci nu ţi-a fost milă de acel om, ci doat ţi-ai eliberat buzunarele de mărunţiş şi nimic mai mult. Aici nu este nici un sacrificiu, și, prin urmare nici dragoste pentru cel căruia i-ai dat. O milostenie adevărată, e una care ai fi putut să o cheltui pentru propriile necesităţi.

 Preluat din cartea De ce ortodocşii sunt aşa?, Diacon Andrei Kuraev

Citeste si

Mantuirea in lume

Milostenie

Despre smerenie si mantuire

Atitudinea in fata mortii

De ce se construiesc biserici in locul spitalelor, scolilor, gradinitelor sau caminelor?

 

Cu cine tine Dumnezeu la un meci de fotbal?

Fie că se joacă pe nisip, în sală, pe teren sau chiar pe apă ca mijloc de distracţie în unele ţări, sportul rege a trecut de la un simplu joc menit să-i distreze pe oameni, la o adevărată afacere şi chiar o chestiune de viaţă şi de moarte în unele ţări din America Latină şi nu numai.

Arbitrii bătuţi, imnuri huiduite, peluze incendiate, intrări dure la balon şi bătăi în stradă între suporterii echipelor rivale. Sunt doar câteva din imaginile apocaliptice pe care fotbalul le aduce în faţa întregii lumi. A început ca un mijloc de distracţie şi relaxare, dar treptat s-a transformat într-un fenomen social, afacere, front de luptă sau ocazie de a prejudicia casele de pariuri. Pe lângă toate astea, în unele ţări, fotbalul este văzut ca o religie. Să fii brazilian, de exemplu, şi să nu-ţi placă fotbalul este o ciudăţenie mai mare decât să fii călugăr şi să nu-ţi placă rugăciunea. Într-o ţară în care şi femeile practică în masă acest sport, fotbalul a devenit sfânt si aproape în toate campionatele din lume există echipe care au fotbalişti brazilieni în lot. Din păcate, ceea ce se întâmplă pe multe dintre stadioanele din America de Sud, dar şi din Europa şi Asia, face ca fotbalul să pară un joc inuman, huliganic şi greu de înţeles. Recent, în Indonezia, o persoană a decedat şi alte două au fost rănite în urma unor incidente violente izbucnite între grupuri rivale de suporteri pe tema Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud. În 1994, jucătorul columbian Andres Escobar a fost ucis de suporteri pentru că şi-a dat autogol în meciul pierdut de naţionala sa în faţa Statelor Unite, iar exemplele ar putea continua.

De la ce a început

Ştim cu toţii expresia „banul este ochiul dracului”. Raportându-ne la fenomenul fotbalistic, să nu câştigi un meci înseamnă bani pierduţi. Dacă privim din perspectiva financiară, o înfrângere sau ratarea unui obiectiv, înseamnă: sponsori puţini, contracte diminuate, tensiune printre jucători şi antrenori. De aici totul duce la nervi şi supărare, iar etapa viitoare nu înseamnă decât un eventual meci pe viaţă şi pe moarte (uneori la propriu). Dacă privim prin ochiul suporterului, un meci pierdut înseamnă jigniri din partea rivalilor, înecarea amarului în băutură şi lupte stradale. Dacă privim din perspectiva telespectatorului, un meci pierdut înseamnă urlete animalice, ţipete, lovituri cu pumnul în masă şi în unele cazuri chiar televizoare aruncate pe geam.

Cu cine ţine Dumnezeu?

O întrebare copilărească, dar care a apărut în mintea multor suporteri, mai ales a celor aşa-zişi credincioşi, care merg la biserică doar ca să se roage pentru victoria echipei favorite. Să ne imaginăm un scenariu simplu. Joacă Steaua cu Dinamo, eternul derby, unde rivalitatea dintre cele două echipe atinge cota maximă. Să zicem că la scorul de 0-0 în ultimul minut de joc, arbitrul acordă penalty pentru Steaua. Execută Nicolae Dică. Omul îşi zice în gând: „Doamne-ajută să dau gol, am nevoie să înscriu, nu îmi pot permite să ratez. Dar nu fie voia mea, ci voia Ta”.

Dincolo, portarul Dolha, se roagă şi el. „Doamne-ajută să nu iau gol, înseamnă mult pentru mine să apăr şutul acesta pentru că-mi va creşte cota şi prind un transfer în străinătate”. Trage Dică şi marchează. E clar, Dumnezeu ţine cu Steaua. Dintre cei doi, Dică s-a rugat cel mai corect, voia Domnului a fost ca Dică să dea gol, pe când portarului dinamovist i-a stat gândul numai la bani. Nu degeaba patronul Becali face atâtea donaţii. Dacă ar fi să ne luăm după acelaşi principiu, ar însemna că la Barcelona joacă numai apostoli. Dar dacă gândim aşa, înseamnă că nu am înţeles nimic din Evanghelie. Dumnezeu nu aşteaptă etapa din weekend ca să vadă cine câştigă meciul. Nu, îmi veţi spune, nici nu are nevoie, El ştie scorul dinainte. Iisus Hristos nu a murit pe cruce ca să ia Steaua campionatul. Dincolo de toate rivalităţile, ambiţiile nesăbuite şi injuriile dintre suporteri, fotbalul nu este decât un joc, frumos ce-i drept, inventat de oameni pentru oameni. Un meci pierdut sau câştigat nu ne face nici mai buni, nici mai răi, dar ne poate pierde spiritual. Fotbalul nu este un păcat în sine, modul în care ne raportăm la acest joc, da. Dacă fotbalul ajunge patimă, înjurăm când tragem pe lângă poartă, urlăm de nervi când nu câştigăm, sărim la bătaie când suntem faultaţi, toate acestea ne arată că nu facem altceva decât să ne pregătim trupul şi sufletul pentru cel mai urât „meci” din deplasare pe care îl poate juca cineva, acela din Infern. Dumnezeu nu ne-a creat doar pentru atât. Sigur că ne lasă în naivitatea noastră să ne bucurăm de nimicurile acestei vieţi, cum ar fi jocul de fotbal, dar ne dă posibilitatea să alegem să-l jucăm frumos. Fără certuri, fără ţipete, fără duşmănie, fără patimă. Dacă se va întâmpla aşa, indiferent de rezultatul jocului, au câştigat ambele echipe şi fiecare jucător în parte. Pentru frumuseţea jocului şi pentru ca să fim bineplăcuţi înaintea lui Dumnezeu, să facem totul cu înţelepciune.

Preluat de pe www.orthograffiti.ro

Cititi si

Atacurile presei din Romania impotriva bisericii

Azi pacatul este o moda

Mantuirea in lume

De ce se construiesc biserici in locul spitalelor, scolilor, gradinitelor sau caminelor?

Ecumenism si ortodoxie ecumenica

Despre mandrie

Cat de ortodox este poporul roman?

Atacurile presei din Romania impotriva bisericii

“De puțină vreme (cam vreo 20 de ani, așa) s-a dezlănțuit un adevărat taifun mediatic împotriva Bisericii (comunitatea formată din credincioși, preoți, călugări și ierarhi).  După primii ani de confuzie, în care niște “golani” le-au făcut niște necazuri, noii tovarăși s-au instalat în fotolii și au început să lucreze.

Unii dintre ei și-au făcut propriile trusturi de televiziune, alții au fost subvenționați din exterior pentru a-și face. Nu vreau să intru în detaliile fiecărei acuze aduse Bisericii, ci o să mă refer la cadrul general, la tiparul folosit pentru a ajunge la concluzia dorită.Merită să citiți ce urmează. Chiar și pentru voi, ateii

 Cea mai des întâlnită temă în atacurile Bisericii este cea economică. Atât de multă notorietate aduce această temă încât se caută cea mai infimă, indirectă și imposibil de dovedit legătură cu Biserica pentru a se titra: “Afacerile/banii/averea Bisericii”.   De-obicei, se uzează o așa zisă comparație pentru a se ajunge la concluzia dorită: “Uite câți bani are Biserica și ce puține școli, spitale, drumuri avem”. Sau: “Preotul X din orasul/comuna Y are vilă mare și mașină mică, deci toți preoții sunt corupți, Biserica vă ia banii din buzunar”.

Cei care fac asta se împart în mai multe categorii: ateii militanți, ignoranții religioși (toate religiile sunt la fel, credința e în suflet nu la Biserică, etc) și cei de altă confesiune decât ortodoxă( greco-catolici, romano-catolici, evrei). Majoritatea jurnaliștilor (peste 80%) provin din aceste categorii. Cei care sunt ortodocși sunt mai pe față, mai ascuns, eliminați. Vezi mărturia aceasta. Apartenența jurnalistului la una din cele trei categorii explică de ce ortodocșii sunt boicotați de mass-media, chiar și atunci când se strâng în număr mare, îndeplinind formele legale de asociere.

Ce fac acești jurnaliști în articolele/emisiunile lor? În primul rând, MINT. Cu nerușinare. Prin omisiune sau intenționat. Fără minciună, presa din România ar fi redusă la 10% din ce este acum. Mulți din acești prestatori de servicii ar fi rămas la meseriile lor de bază: taximetriști, bucătari, ingineri sau agenți de vânzări.

Cum minte presa când e vorba de “averea Bisericii”? În primul rând, ei transferă scandalurile occidentale ale romano-catolicilor asupra Bisericii Ortodoxe Române. Dacă în Occident se află că nu-știu-ce cardinal catolic e acuzat de pedofilie, la noi, în România se titrează: “Un nou scandal sexual zguduie Biserica”. Observați că se confundă intenționat cele două planuri: românii prin Biserică înțeleg Biserica Ortodoxă,  nu toate Bisericile . Dar tot ei știu că dacă ar scrie corect, Biserica Catolică, articolul nu ar fi citit de nimeni…Și atunci, în schimbul audienței aducătoare de bani, MINT.

O altă modalitate de a minți este manipularea. Presa folosește dubla-măsură în ceea ce privește Biserica. Dacă un preot X este prins cu ceva nereguli, știrea se transformă în “un nou scandal în Biserica Ortodoxă” sau “toți preoții sunt așa”. În schimb, domnii și doamnele din presă au grijă să sublinieze, de fiecare dată, că deși se încalcă deontologia profesională cu nemiluita, NU TOȚI JURNALIȘTII SUNT AȘA și că NU TREBUIE SĂ JUDECĂM LA GRĂMADĂ. Se proclamă ca o axiomă: “Nu există pădure fără uscături, dar nu putem nega importanța instituției presei”. Dar e valabilă doar pentru ei, nu și pentru alții.

Un alt dublu-standard este acesta: presa, o instituție a PR-ului (Relatii Publice) prin excelență, este nemulțumită că există o alta care nu folosește PR-ul. Cu alte cuvinte, Bisericii îi este reproșat că nu face “ca toată lumea”, deși Biserica n-a pretins vreodată că a acceptat duhul lumii/secular, ba dimpotrivă : “Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie”

Dar cel mai jenant este atunci când pentru a justifica “goana după bani a Bisericii” se folosește următoarea afirmație:  “uite ce avere face Biserica (din nunți, înmormântări, etc) și nu ajută deloc săracii”.

Aici situația devine cu-adevărat gravă.  Ceea ce înțeleg ei prin “Biserică” este de fapt, Patriarhia. Astfel, ei reduc Biserica la o singură parte a ei, ignorând celelalte. Eu știu că atunci când scrii despre cineva, faci minimul efort de a citit statutele și regulamentele, legile, după care ființează acea persoană.  Dacă ar fi întreprins această epuizantă misiune, jurnalistul ar fi aflat ce este Biserica Ortodoxă: “Biserica este reprezentata in doua chipuri: Chipul ceresc, prin Hristos Iisus Mantuitorul care este capul Bisericii, si chipul pamantesc prin ceea ce se numeste Trupul Bisericii format din clerici si mireni (credincioși)”.

Și-atunci la cine vă referiți domnilor, când spuneți “averea Bisericii” sau “avere clădită pe credință”? Pentru că Biserica nu este o instituție centralizată, care împarte bani “sucursalelor”. Ci este o adunare a comunităților ortodoxe. Care însumează vreo 20 de milioane de suflete.  De ce nu spuneți adevărul? Banii nu aceștia nu se strâng într-un cont, din care Patriarhul își cumpără avion privat și reședințe la Nissa. Aceștia sunt banii însumați strânși în fiecare comunitate. Și aia de la Iași, și aia de la București, dar și aia de la Potârnichești sau Seaca.

Ca să judeci ce s-a făcut cu banii, trebuie mers în comunitățile respective. Câți jurnaliști pun astfel de problema? Zero. Aceasta nu este nici măcar o atitudine partizană pro-Biserică, pentru că asta nu exclude existența neregulilor într-o comunitate. Aceasta este doar “legea” după care se împart banii. Așa zisa avere. Normal că dacă socotești (Patriarhia NU administrează) aceste sume, iese mult. Pentru că suntem mulți. Exemplu: 1 euro pe an/ fiecare ortodox și se strâng 20 de milioane.

Doar că banii pe care-i dau eu parohiei mele, nu ajută cu nimic o altă parohie. Deci există posibilitatea să existe parohii bogate, înfloritoare și altele foarte sărace. Nu poate fi învinuită, din punct de vedere economic/secular, o parohie din Moldova, că este o alta săracă în Dobrogea. Biserica este o adunare a comunității de creștini-ortodocși.  Singurii vinovați pentru starea comunității păstorite de preotul paroh sunt chiar membrii comunității. Acestea sunt regulile, de 2000 de ani. Greu de aflat, nu?

Și mai sunt cazurile în care presa reprezintă niște interese economice, care se plâng că Biserica îi împiedică să-și “maximizeze” profiturile. Și îi împiedică respectându-și tradiția și propriile dogme…  Curat-murdar!

Presa din România tratează Biserica Ortodoxă după model cezaro-papist. “Cine e capul Bisericii? Patriarhul. Aha, deci când dau eu bani la nuntă, banii se duc la el. Și se îmbuibă, am văzut eu cât aur are pe el(sic!).De-aia n-ajută săracii!”…

Apropo de săraci: toți oamenii săraci din această țară (și știu ce vorbesc) au primit, măcar o dată în viața lor, o masă din partea Bisericii. Cel puțin atât. Fie că a fost la o pomană, la un parastas sau la o acțiune filantropică mai de amploare. Și sunt milioane de astfel de oameni. Ei sunt “jegoșii”, “sărăntocii”, “mizerabilii”, “pomanagii”, “aurolacii”, “cerșetorii”  pe care nu suportați nici să-i priviți, jurnaliștilor. Ei nu au bani să angajeze un PR-ist (specialist în relații publice). Ei nu știu să scrie comunicate pompoase prin care să vă dea de știre că au fost ajutați. Ei nu au acces la voi, să vă spună poveștile lor, pentru că nu vă înjosiți deschizându-le ușa sau geamul de la mașină.

Ei sunt și vor fi “pietrele care vorbesc”. Ei sunt cei care depun mărturie tăcută pentru binele făcut de Biserica lui Hristos.  Aștia sunt ei. Voi? Voi sunteți reprezentanții unei logici meschine, pizmașe, egoiste . Falșii idealiști care abstractizează binele și omul  pentru a le servi propriilor interese. Sunteți reprezentanții celui care ținea contabilitatea ucenicilor lui Hristos. Îl chema Iuda.“

Preluare codrul.wordpress.com

 Citeste si

Azi pacatul este o moda

Chiar daca monahismul este separat de societate, el are un puternic caracter social

De ce se construiesc biserici in locul spitalelor, scolilor, gradinitelor sau caminelor?

Cat de ortodox este poporul roman?

Realismul

De ce se construiesc biserici in locul spitalelor, scolilor, gradinitelor sau caminelor?

Daca cel ce intreaba aceasta ar fi cunoscut rolul si misiunea Bisericii in societate, cu adevarat nu si-ar fi avut rostul aceasta intrebare.

Insa, intrebarea nu este de ce facem un bine in detrimentul altui bine, ci de ce facem ceva rau in detrimentul binelui. Asadar, intrebarea ce arata adevarata cauza a problemei ridicate este defapt “De ce construim bodegi, discoteci, casinouri, sex-shopuri, bordeluri, fabrici de tigari si case de vanzare a drogurilor, in locul constructiei de gradinite, scoli, spitale, parcuri, adaposturi pentru saraci si batrani, si multe, multe altele?!?”. De ce atata risipa de bani, timp si sanatate aruncate pe betii, curvii, preacurvii, jocuri de noroc si patimi, cand iata ca societatea in care traim are nevoie atat de mare de educatie, asistenta medicala si sociala, dar si de sansa unui loc de munca decent!

Pe drept, aceasta este adevarata intrebare, caci oare nu sunt bodegile, cluburile de noapte si celelalte de care spuneam, pentru societate,  asemenea tumorilor si infectiilor din corpul unui om bolnav? Nu ele sunt pricina durerii si lipsurilor unei societati?

Va intrebati unde sunt banii de scoli si de scolarizare? Iata, intrebati mamele a caror soti sunt betivi ordinari si cheltuiesc si cel din urma banut ce i se cuvenea copilului la scoala, pe bautura! Va intrebati unde sunt banii de azile pentru batrani si orfelinate pentru copii? Iata intrebatii pe iubitorii de castiguri usoare si lacomii de bani care ii risipesc prin cazinouri! Va intrebati unde sunt banii de spitale, biblioteci si parcuri pentru joaca? Iata intrebatii pe cei care cheltuie banii pe desfrau prin bordeluri, pe cei care cheltuie banii pe tigari si in discoteci! Acolo sunt banii pentru cele bune si de folos oricui, dar risipiti pentru cele rele in detrimentul tuturor.

 Si singura care lupta impotriva acestor plagi ale societatii este Biserica lui Dumnezeu. Bisericile sunt in societate asemenea leucocitelor din corpul uman. Ele au menirea sa-l despatimeasca pe om, sa-l tina sanatos, departe de boala pacatului, pacatul care este singura cauza a suferintei umane.

Oare sunt prea multe biserici in detrimentul altor nevoi ale societatii? Dar oare sunt de vina limfocitele ca organismul nu-si poate dezvolta organele in mod normal, dobandind astfel lipsuri si infirmitati, sau de vina este tumoarea care consuma toate resursele de care are nevoie organismul, slabindu-l si mai tare? Tot asa stau lucrurile si cu bisericile lui Dumnezeu caci, luptand mereu impotriva imoralitatii, prin ele se mentine si inzdraveneste sanatatea societatii, precum fac limfocitele din organism, pe cand bordelurile, cazinourile, discotecile si celelalte, sunt asemenea tumorilor si infectiilor din corp. Acestea din urma sug societatea de resurse si nu o lasa sa se dezvolte armonios, ci o saracesc si o imbolnavesc pana la epuizare.

Nu Biserica este de vina ca nu sunt gradinite, scoli si spitale mai multe, caci tocmai ea binecuvinteaza, sfinteste si stimuleaza activitatea lor. Biserica ne invata sa avem initiativa binelui, sa ne implicam in societate in mod activ si constructiv! Biserica lui Dumnezeu sădeşte conştiinţa binelui în mintea noastră, ne invaţă să-i iubim pe cei din societate, ne arată pericolele lăcomiei şi egoismul. Biserica insufla frica lui Dumnezeu ca înţelepciune de viaţă, care ne va ajuta să fim cinstiţi, să nu ne răzbunăm, să iertăm, şi să fim înţelegători cu toţi oamenii. O biserică construită astăzi poate aduce 10 spitale si grădiniţe maine. Biserica formează copii de azi, care vor fi oamenii de mâine… Ei vor decide ce să construiască şi cum. Biserica pune în inimele tuturor dorul după Dumnezeu şi după împărăţia cerurilor şi prin asta ne aminteşte tuturor că va veni o vreme când toti ne vom înfăţişa la judecată doar cu faptele noastre fără bogăţii.

De ce credeti ca se straduiesc atat de mult unii sa scoata Biserica si dreapta credinta din sanul scolilor si al liceelor? Cine se straduieste oare sa alunge sanatatea (invatatura Bisericii) din societate, decat boala (imoralitatea umana)? Imoralitatea noastra este de vina, caci ea este generata si intretinuta de toti cei care iubesc rautatea, manifestandu-se in mod fatis prin toate constructiile deprevarii umane, ce le vedem la toate colturile de strada!

Si cum am putea spune ca sunt prea multe biserici construite, cand tocmai in ele ajung sa se reabiliteze si sa se insanatoseasca curvarii, betivii, narcomanii, si toti cei care au cazut victime ale patimilor?! Cum am putea sa ne lipsim de singura noastra sursa de insanatosire sufleteasca? Pe drept am spune ca este inconstient bolnavul care isi arunca perfuzia de la mana, sau cel cu cangrena care refuza tratamentul cu antibiotice.  Asemenea sunt inconstienti si cei care spun ca sunt prea multe biserici, atata timp cat societatea boleste de imoralitate.

Pentru insuficienta si proasta dotare a scolilor, spitalelor si a adaposturilor sociale, de vina  sunt cei care ar fi avut puterea sa le construiasca dar in loc au construit bodegi, discoteci, bordeluri si cazinouri. Dar mai de vina sunt cei care frecventeaza astfel de locuri, intretinand si intinzand si mai mult aceste tumori ale societatii. Insa nu numai acestia sunt de vina, ci si cei care nu au invatat pe cei ai casei sa se fereasca de astfel de locuri, desi era in puterea si raspunderea lor sa o faca. Si in categoria aceasta intram majoritatea dintre noi.

Vrem mai multe scoli, spitale si locuri de joaca pentru tineri? Atunci “Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Ev. Matei 6:33)

Doar atunci cand vom cauta dreptatea lui Dumnezeu vom avea si scoli destule, si toate cate trebuiesc, iar copiii abandonati de pe strada ii vom putea numara cu degetele de la o singura mana. Pana atunci, pe drept ne culegem ceea ce semanam.

Preluat de pe ortodoxiatinerilor.ro

Cititi si

Haosul numit INTERNET

De la icoana bizantina la “icoana” Playboy

Existenta lui Dumnezeu

Cat de ortodox este poporul roman?

De ce ingaduie Dumnezeu suferinta?

Drumul sufletului dupa moarte

Unde sa ne cautam jumatatea