Tag Archives: nadejde

Rabdarea

Standard

Răbdarea este mai bună decât înţelepciunea; un dram de răbdare face mai mult decât un kilogram de pricepere. Toţi oamenii laudă răbdarea, dar foarte puţini dau dovadă de ea în viaţă; ea este o doctorie bună pentru orice boală; o laudă până şi femeile bătrâne, dar nu în orice grădină cresc ierburile din care se plămădeşte ea. Când carnea şi oasele ne sunt pline de dureri şi suferinţe, atunci este tot atât de firesc să cârtim şi să ne văităm, cum este firesc pentru cal să dea din cap când îl chinuie muştele sau cum este firesc pentru o roată să facă hodoronc-tronc atunci când i-a căzut o spiţă.

Dar nu ce este firesc trebuie să fie regula de purtare a creştinului, pentru că atunci la ce mai este bună credinţa lui? Dacă un soldat nu luptă mai bine ca un argat, atunci jos cu uniforma lui! De la un măr aşteptăm mai mult rod ca de la un mărăcine şi chiar avem acest drept.

Ucenicii unui Mântuitor plin de răbdare trebuie să fie şi ei foarte răbdători. „Muşcaţi buzele şi rabdă” este sfatul din vremea de demult; dar a „cânta şi răbda” este cu mult mai bine. Şi de ce nu? La urma urmei, când ne gândim ce rele fiinţe suntem, prea puţine sunt loviturile pe care le primim şi chiar dacă ne doare puţin, trece! O durere, care a trecut, ajunge o bucurie şi aduce o învăţătură de minte. N-ar trebui să ne temem să ne coborâm în Egipt, dacă ştim că de acolo vom ieşi cu podoabe de aur şi de argint.

Oamenii nerăbdători îşi udă mereu nefericirea lor şi-şi alungă singuri mângâierea. Suferinţele sunt musafiri care nu fac să fie şi poftiţi; însă cei ce cârtesc, le trimit singuri căruţa ca să-i aducă în casa lor. Mulţi oameni se nasc ţipând, trăiesc tânguindu-se şi mor dezamăgiţi; ei mestecă mereu în gură hapul amar de care nici n-ar şti măcar că este amar, dacă, având pricepere, l-ar înghiţi odată într-un pahar de răbdare şi apă. Ei socotesc uşoară greutatea oricărui alt om, pe când aripile lor li se par grele ca plumbul; după părerea lor, ei totdeauna sunt rău trataţi; peste nimeni nu dă nenorocirea aşa de des ca peste ei; zăpada cea mai groasă la uşa lor cade şi grindina deasă mai mult în fereastra lor bate; şi totuşi, dacă adevărul ar ieşi la iveală, s-ar vedea atunci că răul a fost mai mult în închipuirea lor decât în realitate. Mulţi oameni ar fie foarte fericiţi dacă ar putea să vadă lucrul acesta. O bucăţică din acea plantă numită mulţumire, pusă în cea mai slabă ciorbă, ar face-o să aibă gustul fripturii regelui. Ion Plugarul are în grădina lui această plantă, însă în iarna din urmă a suferit aşa de greu că, din nefericire, nu poate să dea şi vecinilor săi o crăcuţă din ea; de aceea, ei ar face mai bine să asculte ce se spune clar în Evanghelia după Matei (25:9) şi să se ducă ei înşişi la cei ce vând şi să-şi cumpere. Harul este ogorul pe care îi merge bine acestei plante, însă trebuie mereu udată din izvorul îndurării.

A fi sărac nu este totdeauna un lucru plăcut; sunt însă pe lume şi alte lucruri mai rele decât sărăcia. Ghetele mici te strâng, dar nu strâng aşa de tare când piciorul este mic; şi dacă avem mijloace puţine, atunci este bine şi foarte cuminte să avem şi pretenţii puţine.

A fi om sărac nu este o ruşine; a fi însă mulţumit cu sărăcia ta este o ruşine. Într-unele lucruri, săracilor le merge mai bine ca bogaţilor, fiindcă, dacă un sărac îşi caută hrană pentru foamea lui, poate să-şi ajungă mai bine ţinta, decât bogatul care îşi caută foame pentru hrana lui. Masa săracului este pusă mai repede, iar munca îl scuteşte de cheltuiala cu sosuri. Cei mai buni doctori sunt: Doctorul Cumpătare, Doctorul Linişte şi Doctorul Voie-Bună; şi sunt destui plugari evlavioşi care au fericirea să fie serviţi la masă de toţi aceşti trei domni. Bogăţia te face să ai toane, dar foamea nu caută vină bucătarului. Munca aspră aduce sănătate, iar un dram de sănătate face cât un sac de diamante. Nu cât de mult avem, ci cât de mult gustăm din ce avem, iată în ce se cuprinde fericirea noastră!

Într-o lingură de zahăr este mai multă dulceaţă decât într-un butoi cu oţet. Nu mulţimea bunurilor, ci binecuvântarea lui Dumnezeu în ce avem, iată ce te face în adevăr bogat. Cojile de la un măr dulce sunt mai bune decât un întreg măr pădureţ. Un prânz cu verdeţuri şi pace este mai bun decât un bou îngrăşat şi ură. „Este mai bine puţin cu teamă de Domnul, decât o comoară mare cu tulburare.” Puţine lemne ajung ca să-mi încălzesc o sobă mică; de ce dar să mă plâng că nu am toate pădurile?

Când vin suferinţele, nu este de nici un folos să cârteşti împotriva lui Dumnezeu în inima ta; aceasta ar însemna să loveşti singur cu piciorul în ţepuş şi să ţi-l răneşti. Copacii se îndoaie în bătaia vântului, şi aşa ar trebui să facem şi noi. De câte ori zbiară oaia, de atâtea ori pierde o gură de nutreţ: şi de câte ori ne plângem, tot de atâtea ori pierdem o binecuvântare. A cârti este o meserie rea şi proastă şi nu aduce nimănui nici un folos, însă răbdarea are o mână de aur. În curând relele vor trece. După ploaie vine şi soare; ciorile negre au aripi; iarna se schimbă în primăvară şi noaptea în zi. Şi chiar dacă vântul bate cu putere, în cele din urmă tot se va opri.

Dacă s-a închis o uşa, Dumnezeu va deschide alta. Dacă pe un ogor nu creşte mazărea, va creşte poate, fasolea; dacă o cloşcă îşi părăseşte ouăle, se va găsi o alta care să le clocească pe toate ale ei; toate lucrurile au şi o parte luminoasă, iar bunul Dumnezeu este pe toate părţile!

În cel mai rău potop de necazuri, este pe undeva şi un loc uscat, în care mulţumirea poate să-şi pună sigur piciorul; şi chiar de n-ar fi un astfel de loc, mulţumirea tot ar învăţa să înoate.

„Prietenilor, să dăm fuga la răbdare şi la apă”, ziceau cei vechi, „ca nu cumva să vină peste noi frigurile cârtirilor şi să molipsim şi pe alţii cu această boală, criticând căile lui Dumnezeu!”

Cel mai bun leac în suferinţe este să ne lăsăm cu încredere în voia lui Dumnezeu. Ce nu poţi să vindeci, trebuie să suferi. Şi dacă nu avem să mâncăm slănină de porc, să mulţumim lui Dumnezeu că mai avem câteva căpăţâni de varză. „Trebuie” este poate o nucă tare, dar are miez dulce.

„Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu!” (Romani 8:28). Tot ce cade din cer este, mai curând sau mai târziu, spre binele pământului.

Ce vine de la Dumnezeu este totdeauna o binecuvântare, chiar dacă este o nuia. Din fire, suferinţele ne plac tot atât de puţin cât de puţin îi place şoarecelui să se împrietenească cu pisica; şi totuşi, prin har, Pavel a ajuns să se laude şi cu necazurile lui. Pagubele şi crucile sunt grele de purtat; dar, dacă inimile noastre sunt sincere înaintea lui Dumnezeu, este minunat să vezi cât de uşor ajunge jugul lor. La slavă trebuie să intram pe calea crucii şi a lacrimilor şi, fiindcă nu ne este îngăduit să mergem în cer într-un pat de puf, să nu ne mirăm dacă adeseori găsim calea aspră, cum au găsit-o şi cei dinaintea noastră.

Totul este bun când se sfârşeşte bine; de aceea, să arăm pământul cel mai tare cu gândul la snopii de la seceriş; şi dacă alţii cârtesc la un astfel de lucru, noi să învăţăm să şi cântăm.

O avuţie care nu se poate pierde

Dă-mi o mare sumă de bani; o lovitură a soartei poate să-mi ia totul. Dă-mi însă o credinţă tare în cuvântul: „Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic” şi atunci toate sunt bune, iar eu sunt bogat pentru toată viaţa. Această avuţie nu pot s-o pierd nici odată. Eu ţin această arvună sigură, această chezăşie: „Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic.”

Suferinţe fără rost

Cei mai nefericiţi oameni sunt aceia care mereu se îngrijorează. Voi, care vă temeţi aşa de mult de ceea ce poate să aducă ziua de mâine, încât nu puteţi să vă bucuraţi de ziua de astăzi; voi, care sunteţi porniţi să socotiţi orice stea drept o cometă şi sub fiecare colină să vedeţi un vulcan; voi, care vă gândiţi mai mult la petele din soare decât la soarele însuşi şi care vă mâhniţi de o foaie uscată mai mult decât vă bucuraţi de frunzişul verde al unei păduri întregi; voi, care trăiţi mai mult în suferinţele voastre decât în bucuriile voastre, voi alcătuiţi o ceată de oameni nefericiţi.

Lasă pe Dumnezeu să poarte de grijă!

Aruncă nevoile şi grijile tale acolo unde ai aruncat şi păcatele tale: în adâncul mării. Nu lăsa niciodată ca o nevoie său o grijă să apese măcar o oră pe inima ta, fără să spui plângerea ta Tatălui Ceresc. Cel dintâi lucru pe care trebuie să-l faci când vine nevoia, este să i-o spui Lui. Cu cât zăboveşti mai mult să faci lucrul acesta, cu atât mai mult ţi se tulbură pacea.

 Citeste si

De ce se construiesc biserici in locul spitalelor, scolilor, gradinitelor sau caminelor?

Comunicarea prin tacere

Existenta lui Dumnezeu

Deznadejdea omului apasat de pacate

Milostenie

Atitudinea in fata mortii

Advertisements

Despre credinta ortodoxa

Standard

Multi ani am trait pe lumea aceasta la voia intamplarii, fara sa ma intereseze catusi de putin aspecte sufletesti, duhovnicesti, fiind ghidat strict de chestiuni tangibile, materiale. Tot ce insemna ortodoxie, biserica, credinta, le priveam ca pe ceva nepotrivit cu varsta mea, ceva ce poate fi lasat pe mai tarziu. Subiectul asta ma deranja, ma facea irascibil, pentru ca, constiinta mea imi stiga cat putea de tare ca ceva nu este in regula. Dar eu ma departam si mai mult de biserica si cu atat mai mult deveneam mai materialist, nepasator, indiferent la problemele si necazurile semenilor si mai egoist.

Dar iata ca bunul Dumnezeu mi-a aratat ca nimic nu pot fara El si m-a intors cu fata catre biserica. Am aflat credinta cea adevarata, asa cum spune si cantarea care imi este ata de draga…

Am descoperit cat de binecuvantati suntem noi romanii fiind botezati in numele Tatalui, Fiului si Sfantului Duh, intr-una Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica, in care credinta a ramas nealterata, asa cum ne-au lasat-o noua Apostolii Domnului Iisus Hristos. Cat de privilgiati suntem ca ne-am nascut in aceasta arie geografica atat de incercata dar care a rezistat datorita credintei, bisericii ortodoxe, traditiilor si patriotismului.

Din pacate in zilele noaste, multi dintre semenii nostri ajung ca de bunavoie sa se lepede de credinta stramoseasca, credinta pentru care inaintasii nostri si-au dat viata. Din dorinta de acumulare materiala, altii ajung sa dea cu piciorul la tot ce-i romanesc, sa plece catre alte orizonturi, unii chiar “scuipa” pe tara lor dupa ce se realizeaza pe alte meleaguri. Nu-i condamn. Fiecare cu alegerile lui. Sa nu uitam insa spusele parintelui Arsenie Boca …„mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea…„

Citeste si

In loc de inceput

In loc de inceput

Standard

In primul rand, este evident ca omenirea s-a schimbat in ultima suta de ani intr-un mod fulgerator. Totul a intrat intr-o vrie de origine materiala care a cuprins pe multi. Societatea din ziua de azi este condusa de si catre principii materiale.

Toleranta, iertarea, milostenia, bunatatea nu isi mai gasesc locul in prezent. Omului ii este indusa inca de la nastere ideea ca participarea lui fizica la aceasta lume este in esenta o competitie. O goana nebuna, un concurs cu el insusi sau cu semenii lui pentru acumularea de posesiuni materiale, functii sau putere.

Daca spui cuiva sa caute mai intai Imparatia Cerurilor si toate cele materiale se vor adauga lui va crede ca ai luat-o razna, ca esti habotnic si obtuz. Pai nu-i de mirare, cand toata mass-media promoveaza goana dupa averi, sexualitatea, desfraul, magia, evolutionismul, violenta, etc.

Practic omul de rand se naste intr-o societate care il condamna din start sa devina un robotel care sa puna umarul la desavarsirea societatii globaliste. Este nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, caci fara El nimic nu putem, pentru a putea vedea padurea de copaci; pentru a intelege ce ni se pregateste si unde doresc sa ne duca un grup restrans, asa-zisele Elite, 150-200 de persoane care detin peste 90% din putere economica si politica de pe acest pamant.

Pe viitor o sa incerc sa dezvolt fiecare subiect in parte. Doamne ajuta!