Tag Archives: Sfantul Ioan Gura de Aur

Mantuirea in lume

Standard

Cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru cei ce zic că nu se pot mântui în lume

În stiintă să ne fie, că nu ne va mântui pe noi locul, dacă nu vom face voia lui Dumnezeu, ci, pe fiecare, îl mântuieste, mintea cea cu bunăvoie către Dumnezeu. Că nu este ajutor nici din dregătoria cea cinstită, nici din locul cel sfânt, pentru cel ce nu face porunca lui Dumnezeu. Că, ce dregătorie este mai mare decât dregătoria lui Adam, cea fără de moarte, sau ce loc este mai frumos, decât Raiul, din care a fost izgonit Adam, prin călcarea poruncii lui Dumnezeu? Si, dimpotrivă, ce este mai de ocară, decât gunoiul, pe care sezând Iov a păzit porunca lui Dumnezeu si în Rai s-a sălăsluit? Iar, Saul, la împărătie fiind si în palate de mult pret stând, si viata aceasta a pierdut-o si nici pe cealaltă n-a câstigat-o. iar Lot, aflându-se în Sodoma, în mijlocul unui popor fără de lege, făcând poruncile lui Dumnezeu, s-a mântuit si cunună cu sfintii a luat. Si de va zice cineva, că nu se poate mântui în lume, cu femei si cu copii, unul ca acela, cu nebunie se înseală, că, pretutindeni, ne primeste pe noi Dumnezeu, dacă împlinim poruncile Lui. Locul pe nimeni nu mântuieste, nici nu osândeste, ci, pe fiecare, faptele îl osândesc, sau îl mântuiesc.

Deci, măcar că în lume petrecem, o, fratilor, să nu ne deznădăjduim chiar de am si gresit cu ceva, ci, iarăsi, prin pocăintă, să alergăm la Dumnezeu, si să fim milostivi si darnici cu cei săraci si neputinciosi, din averile noastre. Căci, mai mult pentru unii ca acestia ti-a încredintat tie Dumnezeu averea, că ea cu nimeni nu s-a născut împreună. Pentru aceea, să dai milostenie singur, de bună voie, că de mult ajutor este sufletului tău, adică, a da cu mâna ta. Si să nu ai martori lângă tine, când faci milostenie. Pe rudele cele apropiate ale tale, să nu le treci cu vederea. Mai întâi, pe cei din casa ta, si pe rudeniile tale, fără de grijă să-i faci, apoi, după acestia, si la altii să faci milostenie. Că este fătărnicie, ca, la săracii cei străini să împarti milostenie, iar neamul tău, sau cei din casa ta să fie goi, desculti si flămânzi. Deci, cum zici că te îngrijesti de sufletele lor, iar de trupeasca lor nevoie nu te îngrijesti? Cum, dar, îi vei duce pe dânsii la frica lui Dumnezeu, atâta timp cât îi necăjesc pe ei trupestile neajunsuri? O, câtă nepricepere si câtă inimă rea!

Au n-ati auzit Scriptura care zice: „Fericit este cel ce miluieste sufletele robilor săi si nu-si lasă neamul său în nevoi”. Că de vei supăra pe ai tăi, iar pe altii vei milui, îti va zice tie Domnul: „Fătarnice, orbitule de răutate, scoate mai întâi bârna din ochiul tău si atunci vei vedea să scoti si gunoiul fratelui tău. Deci, auzind acestea acum, asa, să miluiesti pe cei de aproape ai tăi si să te îngrijesti de hrana lor, ca să faci milostiv pe Dumnezeu fată de tine. A Căruia este slava în veci!

Amin.

Cititi si

Rabdarea

Semnul Sfintei Cruci

De ce se construiesc biserici in locul spitalelor, scolilor, gradinitelor sau caminelor?

De la icoana bizantina la “icoana” Playboy

Ecumenism si ortodoxie ecumenica

Existenta lui Dumnezeu

Lavra Poceaev

Despre smerenie si mantuire

Advertisements

Milostenie

Standard

Cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur, spre lauda celor milostivi.

Cu adevarat, mare om si cinstit este barbatul milostiv, pentru ca milostenia, atunci este adevărata, când cineva o face cu dragoste si de bunavoie, nesocotind că da, ci, că primeste dar, ca si cum ar dobandi, nu ca pagubind. Pentru ca mai de folos este a nu face binele, decat facandu-l, să începi a te întrista. De ce te întristezi, omule? Au, doar, nu astepti rasplătirea de la Dumnezeu, sau voiesti aici rasplatirile? Pentru ce ai părăsit milostenia? Cu milostenia se curatesc pacatele, iar nu cu negutatoria. Pentru că multi si-au luat plata aici, însa pe cei ce au luat-o aici, nu-i fericeste Scriptura, fiindca s-au lipsit de platile cele de acolo. Ca Hristos va rasplăti acolo, ca si celor ce au pătimit pentru El pana la sange.
A Caruia este slava, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.

Citeste si

Calugarii marilor orase

Parintele Ioan Larion Neagoe de la Sihastria Raraului

Clevetirea si judecarea aproapelui

Indrumari duhovnicesti

Cum stam in biserica