Tag Archives: femeie

Emanciparea femeii din perspectiva crestina

Standard

După secole de-a rândul în care femeia a stat oarecum în umbra bărbatului, de câțiva zeci de ani există un puternic curent de emancipare a ei, prin care se strigă sus și tare că femeia este egală bărbatului și poate face aceleași lucruri ca și el. Din aceste motive, femeia a început să se implice activ pe plan profesional, vrând să urce pe scară ierarhică și să ajungă în poziții de conducere ale instituțiilor, companiilor, organizațiilor și chiar a guvernelor.

Trăgând linie putem spune că:

a. Femeia de astăzi este implicată activ în viața profesională, dar cu prețul neglijării vieții personale și a familiei. În companiile multinaționale și nu numai, sunt femei-mame care lucrează 14 ore, ajungând la ora 22.00 acasă.

b. Cât privește accesul în funcțiile de conducere, din experiența mea vă pot spune că există femei în funcții de top, dar sporadic, trăim în continuare într-o lume ”a bărbaților”. Foarte des, accesul femeilor în funcțiile de conducere se realizează tot prin bărbați, care le fac avansuri sexuale și le cer trupul ca monedă de schimb. Desigur, starea aceasta nu este o regulă, dar nici accidentală.

c. Trupul femeii este unul din principalele motoare de promovare a vânzărilor de produse și servicii în lumea întreagă. Femeia dezbrăcată sau semi-dezbrăcată este folosită ca instrument sexual pentru a influența alegerile de consum. Femeia a ajuns o bucată de carne, care poate fi atârnată lângă orice marfă pentru a-i spori calitățile.

Prin urmare femeia încearcă să scape de sub stăpânirea bărbatului afirmându-se prin mijloacele ei proprii: seducție, frumusețe, trup.

Așa-zisa mișcare de emancipare a femeii a înrobit-o și mai mult, punând-o în postura să-și piardă calitatea de mamă în dauna carierei, să se afișeze goală peste tot pentru a fi apreciată și iubită, și să urce în funcții de conducere prin adulter și desfrânare. Toate provin dintr-o raportarea greșită față de Dumnezeu și față de bărbat.

„Femeia a fost transformată în specialist ca să producă bani” zicea părinte Iustin. Femeia a fost ruptă de cea mai mare bucurie și împlinire a ei: aceea de a fi mamă. Femeia a fost smulsă din sânul familiei și aruncată în orgoliile și păcatele bărbaților, care dau formă societății. „Se ”emancipează” femeia, pică neamul” mai spunea părintele.

Femeia nu este mai prejos decât bărbatul, ci are o altă menire, un alt mod prin care se poate simți împlinită. De ce încearcă femeia să fie bărbat? De ce încearcă să se afirme prin calități care nu-i sunt caracteristice firii?

Ce-ar fi dacă de mâine bărbații ar cere dreptul de a naște la fel ca femeia? Ce-ar fi dacă noi bărbații am susține că putem fi la fel de gingași ca și mamele? Ce-ar fi dacă noi bărbații am pretinde că suntem la fel de sensibili sufletește și delicați asemenea femeilor? Ce-ar fi dacă am susține că suntem la fel de atenți la detalii și la fel de îndemânatici în lucrurile „mici”ca femeile?

Nu pretind ca femeia să stea la cratiță sau doar în familie să-și crească fii, ci spun doar că femeia n-ar trebui nicicum să-și neglijeze prin carieră, calitatea de mamă. Sunt mame care-și văd copiii doar dimineața, jumătate de oră, și seara când se întorc de la servici. Cum poți suporta ca mamă să petreci o oră pe zi cu copilașii tăi și 14 ore să le petreci la servici, să faci profit pentru alții. Știu este nevoie de bani… dar în fuga noastră după bani ne pierdem sufletele… neglijăm creșterea copiilor și nu vom fi fericiți nici unii, nici alții.

Creștinismul oferă femeii soluția scăpării de sub acest blestem. Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel:

Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă. Dar ea se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie” (1 Timotei 2, 15).

Mântuirea femeii, adică izbăvirea ei de efectele negative ale păcatului strămoșesc, se poate realiza prin nașterea de prunci, prin creșterea lor aproape de Dumnezeu și printr-o viață de sfințenie.

Cei care acuză creștinismul că a înrobit femeia, să-și amintească bine că în cer, după Dumnezeu-Sfânta Treime, Maica Domnului este cea mai curată și mai cinstită decât toți îngerii, mucenicii, ierarhii, cuvioșii, monahii și toți cei ce au dus viață plăcută înaintea lui Dumnezeu.

Maria, femeia simplă născută din Ioachim și Ana, urcă așa de mult pe scara ierarhică încât ajunge după Dumnezeu, conducătoarea întregii lumi, numită și „arhistrategă nebiruită a oștilor cerești”. Maria ajunge Născătoare de Dumnezeu, purtând în pântecele ei pe Cel neîncăput, născând pe Cel fără de început.

Dacă Fiul lui Dumnezeu a stat 9 luni în pântecele Mariei, cât de mult credeți că s-a împărtășit ea de prezența lui Dumnezeu? Maica Domnului, e prin excelență, după Hristos, omul cel mai sfânt din acest Univers… Dacă Dumnezeu e Atotînțelept, Atoatecunoscător, Infinit, dacă El este Blândețe, Iubire, Frumusețe… atunci Maica Domnului are și ea, prin împărtășire, toate aceste calități.

Prin trei lucruri s-a împlinit sufletește Maica Domnului: prin feciorie – prin curăția înaltă a sufletului și trupului ei, prin smerenie – supunându-se întru totul voii lui Dumnezeu, și prin nașterea Fiul lui Dumnezeu ca prunc…. și creșterea Lui.

Adică exact invers decât încearcă femeile astăzi să se împlinească: prin desfrânare, prin mândrie și neascultare și prin fuga de nașterea de prunci.

Un lucru este cert: nu există fericire adevărată în afara relației cu Dumenzeu. Iar femeia va fi fericită doar atunci când va împlina voia Lui întru totul. La fel și bărbatul.

Dumnezeu nu poate fi driblat, iar cuvintele Lui rămân în veac. Orice încercare a femeii de a ieși de sub stăpânirea bărbatului, de a scăpa de necazuri și de durerile nașterii, în alt mod decât prin Iisus Hristos, va duce tot la suferință.

Soluția este să-și asume toată suferința și doar în acest mod o va depăși. Nașterea și creșterea copiilor este o mare jertfă și doar în acest fel femeia va învăța zi de zi cât de mare este iubirea lui Dumnezeu și cât de importantă este iubirea cu care-ți înconjori copiii.

La final, fac precizarea că și noi bărbații suntem în înșelare, la fel ca femeile, și încercăm să ieșim de sub blestem în alt mod decât prin Biserică, și de aceea și noi ne lovim de suferință.

Fetelor! Nu mai ascultați de glasul societății care vă încurajează să vă emancipați, emanciparea promovată e de fapt sclavie. Închei tot prin cuvintele părintelui Iustin:

„În spatele societății, dacă stai și te adâncești dai de fapt de diavol!”

Adevărata emancipare a femeii este împlinită în totalitate în Maica Domnului.

Urmați-i exemplul!

Preluat de pe ortodoxiatinerilor.ro

Citeste si

„Avaton”-ul Sfântului Munte si hirotonia femeilor

Rugaciune

Despre casatorie

Unde sa ne cautam jumatatea

Tradarea fidelitatii conjugale

Advertisements

„Avaton”-ul Sfântului Munte si hirotonia femeilor

Standard

Avaton inseamna literal „neumblat”, referindu-se la interdicţia intrării femeilor în Sfântul Munte Athos, precum si în alte mănăstiri cu rânduiala „avaton”

În ultima vreme se vorbeşte mult despre desfiinţarea „avaton-ului Sfântului Munte şi despre hirotonirea femeilor. Mi s-a cerut şi mie părerea pe care o şi dau tiparului, deoarece, după înţeleptul Solomon, „vreme este să taci şi vreme să grăieşti” (Eccl. 3,7).

Feministele cer desfiinţarea „avaton”-ului Sfântului Munte deoarece consideră că este atins dreptul lor personal de a vizita şi, probabil, chiar şi de a vieţui în Sfântul Munte. Uită însă că şi monahii au dreptul lor personal de a trăi călugăreşte într-un loc pe care ei înşişi l-au ales, ei înşişi l-au amenajat şi ei înşişi l-au dorit să fie „avaton”. În plus, uită şi că cei ce au ajutat la construirea Sfântului Munte, împăraţi ortodocşi şi voievozi, greci şi negreci, precum şi Patriarhi ecumenici, aşa l-au şi vrut, iar prin hrisoavele şi sigiliile lor l-au statornicit astfel.

Încă şi Păzitoarea Sfântului Munte, Doamna de Dumnezeu Născătoare, cu semne şi minuni a arătat voinţa ei ca Sfântul Munte să rămână „avaton”. Am întrebat odată un părinte aghiorit de ce vor monahii „avaton”-ul, iar el mi-a dat un răspuns paradoxal: „Pentru că iubesc femeile”.

Într-adevăr, monahii vor să iubească pe toţi oamenii, şi pe bărbaţi şi pe femei, cu o iubire care nu este trupească sau egoistă. Adică să iubească duhovniccşte, aşa cum a iubit Hristos. Pentru ca monahii să dobândească această iubire a lui Hristos, trebuie să se nevoiască într-un cadru în care să nu existe ispitele şi atracţiile venite din partea celuilalt sex.

Monahii sunt realişti. Nu trec cu vederea neputinţa şi caracterul schimbător al firii omeneşti, după cuvântul Domnului: „Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui” (Mt. 5, 28). Când monahii au dobândit, după o luptă şi asceză de mulţi ani, nepătimirca, pot să iubească nepătimaş. De această iubire nepătimaşă au trebuinţă în orice epocă, şi până astăzi, bărbaţii şi femeile. Monahii care au această iubire se roagă pentru confraţii lor oameni, mai ales pentru cei ce pătimesc, iar rugăciunile lor sunt primite de Dumnezeu. Sfântul Antonie, cum cântăm în troparul lui, cu rugăciunile lui a sprijinit lumea.

Aceşti monahi, şi mai ales duhovnicii care spovedesc, ies în lume întru ascultare de Biserică, primind mărturisirile bărbaţilor şi ale femeilor, şi îi ajută duhovniccşte. Toţi cei ce au alergat la fericiţii Părinţi Gavriil Dionisiatul, Paisie şi alţii, cunosc câtă odihnă au găsit.

Dacă feministele ar avea criterii duhovniceşti şi creştine, nu s-ar lăsa purtate de o ideologie materialistă şi ateistă, şi nu numai că nu ar dori desfiinţarea „avaton”-ului, ci chiar ar cere instituirea lui, dacă el nu ar fi existat.

Această poziţie materialistă şi egoistă a feministelor e legată şi de acceptarea din partea lor a îngrozitorului păcat al avortului, ca un drept personal al femeii. Şi în acest caz, ele nu iau în considerare faptul că şi embrionul are dreptul lui personal să vină la viaţă, chiar dacă nu şi-1 poate exprima.

Aşadar, se pune o serioasă problemă morală şi de drept (juridică). Până la ce punct dreptul personal al cuiva poate să exercite o impunere asupra dreptului personal al altcuiva sau al altor persoane? Cu bucurie am aflat că la recenta statistică realizată de colaboratorii Postului radiofonic al Bisericii Greciei, 95% din femeile chestionate au răspuns că nu doresc desfiinţarea „avaton”-

ului. Această constatare e plină de mângâiere. Marea majoritate a femeilor din Grecia întâmpină problema cu seriozitate.

Desigur că femeile cucernice şi smerite se bucură de existenţa rânduielii „avaton”-ului, deoarece cunosc ce importanţă are pentru întreaga Biserică şi pentru întreaga lume faptul că există monahi ce se roagă neîmprăştiat şi care se sfinţesc. Aceşti monahi susţin cu rugăciunile lor şi cu pilda lor familiile creştine, iar cu lupta ce o duc pentru a trăi cu consecvenţă fecioria în Hristos întăresc pe creştinii căsătoriţi să trăiască cu consecvenţă virtutea corespunzătoare lor, anume a credincioşiei conjugale. Cu cât mai duhovniceşti sunt chinoviile (obştile) şi monahii Ortodoxiei, cu atât mai duhovniceşti devin şi familiile creştine.

În ceea ce priveşte tema hirotoniei femeilor, punctul de plecare al feministelor este acelaşi: aroganţa cu care-şi pun voia lor mai presus de Tradiţia Bisericii, mai presus de Sfintele

Canoane şi de Sfinţi. În concepţia lor, Biserica este o organizaţie religioasă omenească ce poate de fiecare dată când e cazul să se preschimbe în mod corespunzător ideologiilor la modă. Această poziţie, precum se ştie, constituie secularismul.

Dacă Biserica ar fi urmat şi ar fi adoptat secularismul, adică ar fi acceptat schimbarea ei sub influenţele fiecărei epoci, nu ar mai fi Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Hristos, ci biserica domnului cutare sau a domnului cutare. După cum scrie Antioh al Pandectului: „toate ereziile numite după numele omului, adică arienii, nestorienii, severienii şi altele asemenea, sunt eresuri ale diavolului. Căci Biserica Sobornicească (Ortodoxă) niciunde nu se cheamă după numele vreunui om, ci toţi, cu numele Domnului nostru Iisus Hristos, ne numim creştini” (PG 89, 1844D).

Biserica a împlinit acum 2000 de ani, luptată fiind adesea din diferite părţi, împotrivirea şi continuitatea ei se datorează identităţii sale neschimbate de-a lungul veacurilor. Această identitate neschimbată a sa constituie Sfânta Tradiţie, pe care o păstrează harul Duhului Sfânt. Toţi cei care au smerenie primesc şi se supun Sfintei Tradiţii, sunt mădulare vrednice ale Bisericii. Cei care din mândrie o tăgăduiesc sau doresc în chip antropocentric să-i schimbe caracterul dumnezeiesc-omenesc (teantropic) ies din trupul Bisericii, care e trupul lui Hristos. Hirotonia femeilor schimbă Tradiţia apostolică, deoarece niciodată nu a existat vreun semn al prezenţei ei. Diaconiţele (din Biserica primară) nu erau preoţi sau episcopi. Aveau numai slujirea de a ajuta la botezul femeilor, la care, din pricini de bună cuviinţă, nu ajutau preoţii (bărbaţi).

Nu vom face greşeala eterodocşilor de a schimba Sfânta noastră Tradiţie apostolică cu cea a vreunui „infailibil”, papa sau oricare protestant, care în mod „infailibil” şi individual explică Sfânta Scriptură.

Să ia aminte doamnele feministe ce scrie rusoaica Tatiana Gorişeva, referindu-se la educaţia ateistă care s-a făcut în Uniunea Sovietică: „Atunci a venit Aceea. Aceea care-i mântuieşte pe cei ce bolesc cu sufletul. Mulţumită Ei am putut să mă găsesc pe mine însămi, găsindu-L pe Dumnezeu. Legătura duhovnicească cu Maica Domnului m-a ajutat să descopăr şi să arăt înlăuntrul meu, în mod clar şi deplin, femeia … Femeia demonizată de către religiile idolatre, precum şi de jalnicul păgânism contemporan, se sfinţeşte în Maica Domnului de către Duhul Sfânt până la o asemenea măsură încât să poată primi Cuvântul în chiar trupul ei şi să devină cu adevărat vas al Duhului” (în revista Synaxe, t. 3, 1982, p. 46-49).

Într-adevăr, fiecare femeie creştină poate să urmeze pilda Maicii Domnului, care, fără să fie „preot” sau „episcop”, s-a făcut Maică a Izbăvitorului, deoarece şi-a dăruit întreaga ei libertate şi întreaga ei iubire lui Dumnezeu şi aşa s-a făcut mai presus nu numai decât preoţii şi episcopii, ci şi decât Apostolii şi mai cinstită şi mai slăvită decât cetele îngereşti.

Scrieri athonite pe teme contemporane, Arhimandritul Gheorghios, Staretul Sf. Manastiri Grigoriu – Athos

Citeste si

Psalmul 135 – Simonos Petras, Sf. Munte Athos

Convorbiri cu Parintele Petroniu Tanase

Ecumenism si ortodoxie ecumenica

Parintele Cleopa despre Irineu Protcenco, monahism si rugaciune

Talharul de pe cruce