Tag Archives: dependenta

Haosul numit INTERNET

Standard

Dumnezeu este perfecţiunea perfecţiunilor, prin urmare, în El găsim armonia deplină, echilibrul, buna măsură a lucrurilor, frumuseţea deplină, organizarea minuţioasă, sprijin în suferinţă, bunătate, blândeţe, bună cuviinţă.

La polul opus, Internetul este reaua întâmplare, drog pentru minte, dezorganizarea în forma ei cea mai avansată, inesteticul, prădătorul de suflete, viclenia, desfrâul. Pe scurt – Haosul. Ceea ce se opune lui Dumnezeu este de la necuratul, şi atunci degeaba îmi vor spune mulţi că Internetul îmi oferă şi lucruri bune. Le voi răspunde că întunericul poate să aibă şi o aparenţă de înger numai ca să te piardă.

Cineva, poate pios, doreşte să găsească pe reţea câte ceva despre Domnul Iisus – Mântuitorul nostru. Nici un şoc să constaţi că Iisus Hristos este mult mai popular prin actorii care L-au reprezentat în teatru şi film, că Iisus este catalogat superstar, că numele său apare chiar pe site-uri erotice, de umor sau de caricaturi.

În rezultatul căutărilor, chiar de vei voi să afli nume de sfinţi sau vieţi ale sihaştrilor, este imposibil să nu ţi se strecoare şi un site vătămător pentru suflet. La drept vorbind, căutarea unui site despre credinţă este mult îngreunată de explozia de informaţie prin care sectanţii vor să strice valorile Ortodoxiei.

Tot ce omoară sufletul este inestetic. Dacă merg şi caut un site despre cele mai frumoase fete ale lumii sau despre cei mai frumoşi bărbaţi, şi mai apoi cad în desfrâu sau în deznădejde, atunci acele fiinţe care m-au împins la păcat sunt cu adevărat cele mai urâte, iar nu reprezentare a esteticului. Pozele starurilor sunt trucate, filmele se folosesc de multe „făcături”, industria plăcerilor este una plină de meschinării, falsităţi şi dedesubturi macabre. Un tânăr căsătorit, de pildă, urmăreşte un fim erotic şi află din acela că lungimea unui act sexual este cea care asigură o aşa zisă împlinire. Dacă tânărul nu va fi în stare să atingă nişte standard inoculate subliminal,  nu cumva va cădea în deznădejde? Iar deznădejdea este aşezată pe picior de egalitate cu necredinţa. Pentru că nu contează dacă eşti ghicitor în stele, făcător de minuni sau dacă ţii posturi aspre ca Sfântul Antonie cel Mare. Dacă nu ai credinţă, nădejde şi dragoste, înseamnă că nu ai nimic, chiar de ţi-ar sta toate averile lumii la picioare!

O femeie din China a divorţat din cauza faptului că soţul ei stătea tot timpul în faţa calculatorului, pierzând zile şi nopţi întregi pe Internet. A divorţat după ce a descoperit că bărbatul avea o soţie virtuală şi un copil virtual, pe care îi creştea tot virtual. Dincolo de comicul acestei situaţii, transpiră tragedia, tragedie care, din păcate, are faze incipiente chiar şi în România.

Sunt soţii tinere care se plâng duhovnicilor că, din momentul în care calculatorul a pătruns în căminul lor, soţul a început să le neglijeze sub pretextul că au lucrări importante de făcut în faţa ecranului. Realitatea este cu totul alta, şi este confirmată de statistică. Un sondaj demonstrează în procente îngrijorătoare că utilizatorii care intră pe chat-uri pentru flirt sunt căsătoriţi . Scuzele ca să ai o asemenea ocupaţie sunt multe: „Fac asta pentru diversitate!”, „Nu o fac decât să mă distrez!”, „Eh, fac şi eu acolo câteva glume!”, „Nu-i nimic, aceste flirturi îmi vor îmbunătăţi viaţa de cuplu!”. Amarnice înşelări! Adulterul, condamnat încă din Legea cea veche, este poate pe picior de egalitate cu lepădarea de credinţă. Pentru că rupi încrederea în cuplu, calci porunca de a-ţi iubi aproapele, devii viclean, mincinos, înşelător, făţarnic.

Toate relele s-au adunat în acest nou turn Babel care este Internetul. Numai că direcţia acestui „turn Babel” nu este spre cer, aşa cum s-a încercat în vechime, ci direcţia este inversă, coborârea în străfunduri, coborârea de bunăvoie în iad, în focul cel veşnic. Când cei de demult s-au apucat să construiască, vorbeau aceeaşi limbă. Şi cei din ziua de azi – „internauţii” – au un limbaj comun, folosesc un limbaj alcătuit din litere şi semne de punctuaţie, dar comun şi unei generaţii şi celeilalte este păcatul.

Unul caută să înşele, altul să bârfească, altul să desfrâneze, adulterinii sunt greu de numărat, alţii au patima jocurilor, mulţi spionează, fură, descarcă, pândesc.

Păcatul – numitorul lor comun – are atât de multe manifestări, încât nu mai este nevoie de amestecarea limbilor, ceea ce s-a produs cu mii de ani în urmă. Atunci a fost o pedeapsă venită pe cale dumnezeiască pe bună dreptate. Acum acea pedeapsă nu mai este necesară, pentru că fiecare utilizator, printr-o ironie a sorţii, caută să-şi amestece pe Internet pornirile, trăirile, senzaţiile de unul singur, într-un proces lent de sinucidere a sufletului, pe care sigur Dumnezeu nu-l agreează.

Răutatea în limbaj, agresivitatea, înşelătoria, nemilostivirea, racolarea, dezmăţul sunt alte elemente care întăresc ideea de haos. Nici o altă maşinărie nu lucrează mai viclean. Am primit eu însumi un e-mail prin care eram înştiinţat că pot câştiga 500 de euro pe lună dacă voi trimite un număr mare de CV-uri la o adresă indicată. Dintre toţi cei care ar fi trimis aceste date personale, doar unul urma să capete această sumă fictivă. Site-ul are o denumire care să te ducă cu gândul la o agenţie de plasament, o agenţie a locurilor de muncă. În fapt, trimiţând datele tale personale şiale prietenilor tăi, nu faci decât să le uşurezi munca celor care vor cu dinadinsul să facă spionaj. Arme perfide pentru un război în care se mizează pe mulţi pioni loviţi de orbire.

Această manifestare a haosului indică multă ură din partea celor care caută răul, căci am arătat că cele mai sigure victime ale Internetului sunt copiii, adolescenţii, credulii, femeile singure şi multe alte persoane nevinovate. Fii precaut când completezi orice tip de formular pe Internet,

căci, cunoscute fiind datele tale de identificare, te poţi trezi plătind facturile altora (într-un astfel de incident am fost recent implicat), te poţi trezi cu o tonă de viruşi care să-ţi facă praf munca de multe luni de zile, te poţi trezi cu duşmani din senin, fără să fi făcut vreun rău cuiva!

Sunt de înţeles situaţiile în care cineva, prin obligaţiile de serviciu, trebuie să stea tot timpul cu nasul în calculator. De aici îşi câştigă pâinea zilnică. Dar e greu să vezi ceva bun la pătimaşii Internetului. Autoritatea dumnezeiască nu ne impune să fim lipsiţi de păcate ca cel mai sfânt dintre sfinţi. Dar ne cere, fără îndoială, să nu păcătuim şi să nu ducem păcatul către patimă, prin repetarea lui.

De câte ori uiţi să fii om, de atâtea ori Îi mai dai o palmă lui Hristos, Care a avut afecte specifice omului, dar nici măcar o secundă nu S-a lăsat biruit de umbra vreunei patimi.

El S-a născut într-o iesle, noi vrem perne moi şi relaţii adulterine. El a fost sărac, smerit şi flămând, noi suntem iubitori de averi, ponegritori, apucători, delăsători şi mândri. El ne-a arătat ce înseamnă dragostea frăţească în atâtea împrejurări în care ar fi putut să se supere pe Sfinţii Apostoli, noi îl călcăm pe fratele nostru şi, de s-ar putea, îi răpim averea. El S-a atins de leproşi cu dragoste ca să-i vindece, noi fugim de oamenii bolnavi, ca nu cumva să ne alegem şi noi cu ceva vătămător. El S-a răstignit pe Cruce pentru toţi oamenii, privindu-i cu dragoste chiar când Îşi dădea duhul, rugându-Se ca să se ierte păcatele celor care Îl huleau şi Îl schingiuiau, iar noi nu avem ochi pentru semeni, ci privirea noastră e dedicată acestui ecran al calculatorului plin de obscenităţi, de rele şi de păcate, şi ne închinăm lui.

La sfârşitul vieţii, fiecare va sta în braţele celui căruia i s-a închinat. Dacă te-ai închinat lui Dumnezeu şi ţi-ai recunoscut păcatele şi neputinţele, Acesta te va primi cu dragoste. Dacă te-ai închinat desfrâului şi păcatului idolesc, vei fi luat de cel rău.

Internetul – tinerii in fata provocarii, Cristian Serban

Citeste si

De la icoana bizantina la “icoana” Playboy

Tradarea fidelitatii conjugale

Satanismul muzicii rock

Cat de ortodox este poporul roman?

A avea sau a nu avea copii