Practici necanonice in Biserica Ortodoxa

Standard

– deschiderea cartii (sau a Pravilei sau a Psaltirii sau a Sfintei Evanghelii, uneori la sfârsitul Sfântului Maslu) pentru a iscodi viitorul, urmata de tâlcuirea fragmentului de text ce cade mai întâi sub ochii „credinciosului”, care eventual a tinut trei zile de post negru;

– împartirea de particele (miride) luate de pe Sfântul Disc si date „credinciosului” cu mentiunea ca „ele sunt mai mari în sfintenie decât aghiazma si anafura si se iau dupa o zi de post total” (de unde inventia asta?);

– oficierea unor „rugaciuni si slujbe speciale” pentru cei care s-au sinucis, pentru cei morti în erezie, pentru pruncii avortati, lucru neadmis de Biserica;

– omiterea exorcismelor de la Botez;

– savarsirea, din comoditate a Tainei Botezului numai prin stropire sau turnare;

– rebotezarea celor bolnavi de epilepsie sau a copiilor „pentru a se alunga raul din om si casa” sau scoaterea copilului din casa printr-un geam spart, dându-i un alt nume;

– „botezul” mortilor sau al unor papusi sau cârpe pe 7 ianuarie în locul copiilor avortati care-si „primesc” un nume fictiv de Ion-Ioana (aceasta inventie este opera „babelor” care descânta si ghicesc pe la tara, inventie preluata si de unii „popi mincinosi” care câstiga bine de pe urma ei); cei ce fac un lucru ca acesta sunt aspru mustrati de catre Biserica, prin Canonul 47 al Sfintilor Apostoli, „ca unii ce-si bat joc de crucea si moartea Domnului” (practica aceasta este un adevarat sacrilegiu adus Tainei Botezului);

– savârsirea Spovedaniei în grup la adulti, uneori rostindu-se doar dezlegarea cea mare, urmata chiar de Sfânta împartasanie, fara nici un canon dat cuiva, desi unii dintre ei nu s-au spovedit niciodata în viata;

– savârsirea marturisirii pacatelor în fata icoanei Mântuitorului, fara preot, acesta citind doar dezlegarea finala;

– folosirea doar a epitrahilului la Proscomidie, la Botez sau la Spovedanie de catre preotul duhovnic (lucru contrar rânduielii din Aghiazmatar, care specifica limpede ca fiind obligatorie îmbracarea felonului, ca la orice Sfânta Taina);

– împartasirea cu Sfintele Taine a celor ce sunt în coma sau în agonie sau tocmai au murit (un adevarat sacrilegiu împotriva Sfântului Trup si Sânge al Mântuitorului Hristos);

– atingerea si pastrarea (40 de zile) pe sub Sfânta Masa a unor fotografii, acte, haine si obiecte ca „sa se sfinteasca”;

– pasirea cu Cinstitele Daruri peste oameni si haine (lucru riscant pentru slujitor si generator de dezordine între credinciosi);

– atingerea capetelor credinciosilor cu Sfântul Potir de catre preotul slujitor (din nou riscul e foarte mare) pentru „a li se ierta pacatele”;

– abuzul de pomeniri la Vohodul mare;

– calcarea oamenilor cu picioarele pentru „a scoate diavolii din ei”;

– citirea mai deasa (chiar de câteva ori pe zi) a Molitvelor Sfântului Vasile cel Mare si a unor exorcisme apocrife (suspect este ca în acestea se pomeneste mai des numele vrajmasului decât al Mântuitorului, iar unii credinciosi evita Taina Spovedaniei);

– miruirea fotografiilor pentru „a le merge bine” celor din fotografii;

– împartirea de tamâie sau cenusa din cadelnita pentru a fi consumate de credinciosi prin mâncare, câteva zile consecutive (riscul intoxicarii este evident);

– oficierea unor „slujbe speciale” de „dezlegat (si spalat) cununiile si vrajile”;

– înmormântarea seaca (fara mort);

– condensarea pentru aceeasi persoana a 2 sau 3 slujbe de pomenire a mortilor într-un singur parastas;

– deschiderea bisericii dimineata de catre unii tineri si tinere pentru grabirea casatoriei;

– punerea busuiocului sub perna fetei, ca sa i se descopere ursitul în vis;

– încurajarea unor forme de evlavie catolica: invocarea lui Anton de Padova, postul în ziua de marti (chiar de 9 ori consecutiv) mai ales pentru maritisul fetelor, folosirea de statui si tablouri religioase necanonice;

– acceptarea si încurajarea unor dialoguri cu duhuri, a unor vedenii si vise profetice si chiar recomandarea pelerinajelor în locuri „speciale”;

– acreditarea în biserica a gruparilor de elita religioasa;

– acceptarea si încurajarea doctrinelor sincretiste si practicilor de vrajitorie, radiestezie, bioenergie, yoga, parapsihologic, masonerie, astrologie, zodiace, ghicit;

– promovarea unor învataturi si practici noi legate de isihasm straine de traditia filocalica si chiar profanatoare a ei; aceste noi „proceduri” de isihasm fac casa buna cu pagânismele orientale;

– folosirea si purtarea carticelelor apocrife ca Visul Maicii Domnului, Epistolia si Talismanul Domnului, Evanghelia dupa Toma s.a.;

– punerea de bani în cristelnita (chipurile ca sa aiba noul-nascut spor la bani);

– tinerea în mâna a mai multor lumânari la Sfânta împartasanie (chipurile pentru cei morti neîmpartasiti);

– daruirea unui cocos preotului slujitor în noaptea de înviere (chipurile pentru cei morti „nespovediti, neîmpartasiti, fara lumânare”);

– aprinderea a 7, 9, 12, 33 de lumânari în forma de cruce si lasate sa arda în 4 reprize (câte un sfert de lumânare de fiecare data), separate prin câte 10 matanii, ultima repriza, obligatorie, fiind la ora 12 noaptea, chipurile pentru îndeplinirea dorintelor (de parca Dumnezeu ar fi obligat sa-ti îndeplineasca dorinta în urma acestui ritual fixist);

– savârsirea unor „rugaciuni de blestem” (nu de îmblânzire) a dusmanilor, uneori tinând o lumânare cu flacara în jos;

– darea în aceeasi dimineata, personal, a 9 pomelnice la 9 biserici, în timpul Sfintei Liturghii;

– folosirea unor obiecte bisericesti sau a unor parti din ele în practicile vrajitoresti;

Ieromonah Adrian Fageteanu & Ieromonah Mihail Stanciu, De ce cauta omul contemporan semne, minuni si vindecari paranormale?

Citeste si

Cum stam in biserica

Ortodoxia

Lavra Poceaev

Despre vise

Atitudinea in fata mortii

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s